Sănătatea se citeşte pe faţa omului

• publicat la: 1 February 2012
Sănătatea se citeşte pe faţa omului

Acum trei ani am găsit o imagine cu bolile care pot fi citite pe chipul omului.

M-a uimit o doctoriţă din Sanatoriul Morşîn din Ucraina, care numai privind la mine mi-a spus despre sănătatea mea. Au urmat analizele medicale care au confirmat spusele doctoriţei.

De curând am găsit şi aceste explicaţii:

“Nu-i aşa că uneori ne dăm seama că cineva nu se simte bine doar privindu-i chipul? Medicina chinezească sustine că faţa este o adevărată hartă a stării de sanatate a omului. Privind-o cu atentie, putem descoperi afectiunile de care suferă organismul. Si stiinta medicală investighează trăsăturile particulare ale chipului, deoarece acestea ofera informatii valoroase pentru stabilirea diagnosticului. Priviti-va atent in oglinda si descoperiti simptomele unor posibile afectiuni, conform principiilor medicinii traditionale chineze.

Informaţii utile in diagnoză

Primele informatii privind starea generală de sanatate se observă pe chip. Cu alte cuvinte, boala se citeşte pe faţa omului. Medicii stiu că o paloare icterică a tenului poate sugera o afectiune hepato-biliară, o culoare bronzată poate insemna boala Addison, cianoza sugerează o afecţiune cardiacă, sau o boală malignă, cum ar fi cancerul. Exoftalmia inseamnă boala Basedow, o erupţie facială sub forma de fluture, defineste un lupus eritematos diseminat. O piele intinsă, dură, cu riduri perpendiculare pe buze indică o sclerodermie. Un bolnav care acuza o durere de inima are o anumita paloare a fetei si prezintă un facies ingrozit. Astenia si ameteala pot fi observate intr-o oarecare măsura pe faţa obosită şi apatică sau palidă şi anxioasă. De asemenea, medicul urmăreşte pe chipul omului mimica, reactiile in timpul discutiilor sau la palpare. Se spune că, prin observatie, medicul primeste cea mai mare cantitate de informatii apreciată la 3 milioane biti pe secunda. Putem să ne privim si noi insine pentru a descoperi semnele bolii, cercetându-ne cu atenţie ridurile si tenul.

Culoarea tenului

Asadar, asezati-vă in faţa oglinzii. Eventual, folositi una concavă, care măreşte. Observati, mai intii, aspectul general. Un facies ridat, deshidratat, cu tegumente groase de culoare brună, indică tulburari renale. Tenul uscat, cu reflexe pământii, indică afecţiuni gastrice, in special ulcer gastric. Tenta maronie indică disfunctii cauzate de consumul mare de tigări, in special intoxicare tabagică (masca tabagica).

Faţa palidă, cu reflexe verzui, indica afectiuni hepatice. Bolile pulmonare se reflecta pe chip printr-un facies alburiu. La fel, si anemia. Dacă pielea este galbenă, umflată, acesta e un semn al disfuncţiilor pancreasului şi splinei. Faţa roşie indică boli cardiovasculare.

Ce prevestesc ridurile?

Toată lumea are riduri. Acestea nu sint numai semnele virstei, ci si indicii ale unor dereglari functionale. Ridurile orizontale pe frunte indica afectiuni ale sistemului nervos. Daca sint incrucisate, e semn ca organismul este supus exceselor alimentare. Ridurile verticale de la rădăcina nasului sugerează consumul excesiv de produse animaliere. Urechile rosii sunt semne ale bolilor de rinichi si de circulatie. Urechile uscate, cu aspect prăfuit indică afecţiuni osoase. Sanţul orizontal pe lobul inferior al urechii este semnul tulburărilor cardiovasculare. Acelaşi lucru il indică si nasul rosu. Despicătura pe peretele dintre cele două narine este tot un indiciu pentru boli cardiovasculare. Functionarea deficitară a rinichilor se reflectă in cearcanele de sub ochi (pungi). Al doilea rind de cearcăne sugerează afectiuni intestinale. Buzele excesiv de roşii inseamnă afectiuni ale splinei si pancreasului. Buzele uscate, uneori livide, sint specifice afectiunilor gastrice si colitelor. Bolile de stomac se manifestă prin umflarea buzei superioare. Dacă se umflă cea inferioară, e vorba de dereglări ale intestinelor. Bărbia umflată semnalează bolile de rinichi. Despicătura din bărbie este asociată cu vitalitatea, robusteţea, forţa sexuala.

Limba spune multe

Culoarea si aspectul limbii sint indicii pretioase in stabilirea stării de sanatate generale. Daca aceasta este rosie si indurata pe toata suprafata, prevesteste un accident vascular cerebral. Bolile cardiovasculare inseamna limba rosie, tumefiata si indurata la baza. O limba de culoare rosu inchis este semn al tulburarilor intestinale. Daca e rosu inchis, spre violet, cu depozite umede, e vorba de o slaba oxigenare a singelui. Bolile infectioase dau o limba de culoare rosu deschis, iar anemia, roz, pal. Daca e rosie si uscata, e vorba de afectiuni gastrice. Daca e alburie, excesiv de umeda si cu depozite galbene, bolnavul are o boala de pancreas sau splina. Cind e galbena, cu depozite verzui, se poate spune ca pacientul sufera de disfunctii hepatobiliare. Limba galbena si uscata sugereaza afectiuni pulmonare, iar cea alburie si subtiata, enterite si colite. Limba purpurie cu depozite alburii indica prezenta ciupercii candida.

Cariile nu apar intâmplător

Medicii stomatologi au stabilit că aparitia cariilor nu este intâmplătoare, acestea anuntind anumite afectiuni. Astfel, cariile nu sint numai boli ale dintilor, ci si semnele bolilor mai grave. Cariile apărute pe maxilarul superior la incisivi anunţă bolile cardiovasculare, pe canini – afectiuni pulmonare si ale căilor respiratorii, la premolari – boli ale sistemului nervos si endocrin, iar pe molari – boli de stomac, hepatobiliare si endocrine. Cariile care se fac pe maxilarul inferior, indica afectiuni genitale daca apar pe incisivi, afectiuni renale – pe canini, boli ale intestinului gros si ale intestinului subtire – pe premolari si afectiuni hepatobiliare, endocrine si ale splinei – pe molari.

Pielea, harta sănătăţii

Putem obtine indicii asupra sanatatii si studiind aspectul si culoarea pielii. Dacă aceasta este rosie, probabil e vorba de o boala cardiovasculara. Afectiunile hepatobiliare dau pielii culoarea galbena cu reflexe verzui. Daca e alba-bruna, e semn de boala a rinichilor si cailor urinare. Pielea alburie inseamna boli de plamini si anemie. Daca e galbuie – boli ale splinei si pancreasului. O piele cu aspect uscat indica tulburari endocrine, nervoase, gastrice, pulmonare si de circulatie. Daca e hiperhidratata – afectiuni renale, hepatobiliare si cardiovasculare. Pielea seboreica anunta tulburari endocrine, neuropsihice, intestinale si avitaminoze A si E. Pielea groasa, carnoasa, cu porii dilatati indica tulburari hepatobiliare, metabolice si ale pancreasului. Afectiunile nervoase, endocrine, digestive si de circulatie dau o piele cuperozica, iar anemiile si tulburarile endocrine, o piele subtire, uscata, palida, cu aspect de pergament.

Portretul omului sănătos

Cum arată capul unui om sănătos? Medicina chineză consideră că vitalitatea se manifestă prin următoarele aspecte:

- ten curat, lucios (discret), cu tesut subcutanat bine reprezentat (obraji cărnoşi)

- păr lucios, rezistent, des

- reţea densă a irisului şi absenţa petelor pe iris

- gura nu prea largă

- dinti regulati, sănătoşi, fără carii

- forma rotundă a feţei, frunte inaltă”

sursa relaxare.ro

Lasati un comentariu