Ford România lansează azi producţia noului model B-MAX

• publicat la: 25 iunie 2012
Ford România lansează azi producţia noului model B-MAX

Ford România organizează, luni, evenimentul de lansare a producţiei de serie a noului Ford B-MAX.

Ceremonia va avea loc la sediul din Craiova al fabricii Ford.

Noul Ford B-Max, produs la Craiova, a fost prezentat oficial în România în luna martie şi are preţuri cuprinse între 13.400 şi 17.650 de euro cu TVA.

Comenzile s-au putut face din data de 23 martie, iar livrările au fost programate pentru sfârşitul lunii iulie – începutul lunii august.

Preţurile la noul model Ford sunt speciale pentru piaţa românească. Astfel, versiunea Ambiente 1,4 litri 90 CP costă 13.400 euro şi include ca dotări roţile din aliaj, de 15 ţoli, geamuri electrice, ESP, airbag-uri frontale şi cortină, prin programul Rabla putându-se ajunge la un preţ de 10.700 euro.

Trend 1,4 litri 90 CP costă 14.150 euro şi include volan piele şi oglinzi încălzite, iar Titanium 1.0 100 CP costă 16.150 de euro, având ca dotări cam tot ce se poate pune într-un autovehicul din acest segment. Maşinile comandate până pe 15 septembrie vor beneficia şi de pachete gratuite, în valoare de cel puţin 1.000 de euro, care includ radio cu MP3, aer condiţionat sau bluetooth.

Lansat la salonul auto de la Geneva, la începutul lui martie, B-MAX va deveni cea mai sigură maşină fabricată în România, fiind aşteptat să obţină cinci stele la testele de siguranţă Euro NCAP, şi este unul dintre cele mai avansate modele, din punct de vedere tehnologic, din Europa.

Noul model Ford prezintă un sistem original cu uşi faţă clasice şi uşi spate glisante, ce integrează pilonii centrali şi oferă cel mai bun acces din clasa lui, iar motoarele pe benzină şi Diesel de înaltă performanţă câştigă la economia de combustibil şi emisiile de CO2, motorul EcoBoost de 120CP pe benzină de 1 litru de la Ford realizând un consum de combustibil cu 15% mai mic decât cel mai apropiat competitor.

Astfel, moul B-MAX cu motor de 1,6 litri TDCi are emisii de CO2 de 104 g/km şi un consum de 4,0 l/100 km (70,6 mpg), faţă de alte modele concurente de pe piaţă care au emisii de CO2 între 109 şi 119 g/km şi consumuri de combustibil între 4,1 şi 4,6 l/100 km. De asemenea, modelul B-MAX cu motor pe benzină de 1,0 litri EcoBoost (120CP) va avea emisii de CO2 de 114 g/km şi un consum de combustibil de 4,9l/100 km (57,6 mpg), iar clienţii vor economisi aproximativ 340 de euro pe an comparativ cu rivalii pe benzină ai B-MAX, care au emisii de CO2 de 134-149 g/km şi consumuri de combustibil de 5,7 l-6,4 l/100 km.

”Ford B-MAX revoluţionează realmente gândirea tradiţională cu privire la maşinile din această clasă şi promovează un concept care nu a mai fost încercat de alţi producători. Ultimele tehnologii Ford implică faptul că B-MAX este mai distractiv de condus, oferă siguranţă sporită şi realizează un consum de combustibil de înaltă clasă. Face lucruri pe care celelalte autovehicule nu le pot face. Credem că Ford B-MAX va avea un impact major asupra pieţei maşinilor compacte”, a apreciat Stephen Odell, preşedinte şi CEO Ford Europa.

Bazat pe platforma globală B-car de la Ford – comună cu noul Fiesta -, B-MAX prezintă viziunea companiei asupra unui vehicul ‘multi-activity’ compact premium, care combină un spaţiu extraordinar şi versatilitatea cu un exterior inteligent şi stilat.

B-MAX are puţin peste patru metri lungime, doar cu 11 centimetri mai lung decât Fiesta cu cinci uşi, şi este cu 32 de centimetri mai scurt decât Ford C-MAX.

sursa money.ro

Lasati un comentariu