Pagina principala / Opinii / Corespondență de la Bruxelles

Corespondență de la Bruxelles

Resursele de ipocrizie ale eurocraților – de la Comisia Europeană și de la Consiliul European – sunt inepuizabile. Din interes, vor trebui să salute acum victoria USL. Vor trebui să stea de vorbă cu cine guvernează România. Vor trebui să lingă acolo unde au scuipat. O vor face cu o elegantă fățărnicie. Sursa noii guvernări în relațiile sale internaționale este acum clară: votul democratic. Vedetele dreptei europene neoliberale și arogante (Barroso, Viviane Reding, Van Rompuy) vor trebui să accepte al doilea pumn electoral devastator luat în figură de ilegitimul de la Cotroceni. Dacă, în vară, cu referendumul românilor s-au șters undeva, acum vor trebui să înghită pilula amară. Ea nu va cădea deloc bine la stomăcelul delicat al simpatiei lor pentru «prietenul ideologic» Băsescu.

Comunicarea României cu oficialii de rang înalt de la Bruxelles se va mai face încă, un timp, pe două canale. Vor elabora în continuare politici europene cu guvernul de la București, susținut de o majoritate parlamentară. Pe de altă parte, vor trebui să mai primească pe la summit-uri, ca reprezentant al unei Românii abstracte, doar cu numele pe hărtie, o paiață exotică, atât de nocivă pentru România reală. La Bruxelles, se știe foarte bine că Băsescu este perceput din ce în ce mai mult de români drept o marionetă a lobby-urilor străine (inclusiv cele ale Rusiei). Eurocrații știu care este realitatea politică de facto în România, ceea ce nu înseamnă automat că o și acceptă ușor. Pentru că unele din aceste lobby-uri de interese strict private – financiare și comerciale – fac presiuni asupra autorităților din România și prin intermediul unor oficiali de la Bruxelles, unii dintre pur și simplu cumpărați.

Problema Bruxelles-ului nu se mai pune pe cine va susține până în pânzele albe în România, cu părtinire, cum s-a întâmplat în vară. Cei de la Comisiei și Consiliu vor trebui să accepte că au de ales în cooperarea lor cu Bucureștiul între un pol politic care are legitimitate obținut prin vot democratic și un reprezentant ilegitim al un fel de regim semi-dictatorial (susținut pe fideli din servicii de informații participând ilegal la jocul politic). Dar, din moment ce Barroso și Van Rompuy au dat mâna prietenește cu Muammar al Gaddhafi, de ce nu ar tolera pe la reuniunile de la Bruxelles un fel de Lukașenko latin, care hăhăie grobian, dar votează cum i se spune.

Pe de altă parte, eurocrații populari-europeni din staff-ul lui Barroso știu foarte bine că liga premierilor social-democrați sau social-liberali din Europa a primit, prin Ponta, un co-echipier valoros. Această echipă va trebui să reanimeze modelul social european. Curentul social-liberal din Europa va trebui să redea încrederea europenilor. Cea mai mare rată a euroscepticismului și cea mai adâncă prăpastie între cetățeni și instituțiile europene au fost atinse sub Barroso, Reding și Van Rompuy. Sub coordonarea altei echipe, Europa va ieși încet-încet de sub controlul politic al acestei drepte stupide care a scufundat spațiul comunitar în criză și mizerie. Agențiile europene de presă scriu că sprijinul masiv al românilor faţă de USL este interpretat de experţi ca un vot de respingere a politicilor nepopulare de austeritate impuse de guvernele conservatoare, sub auspiciile preşedintelui Băsescu.

Balanța ideologică în Uniunea Europeană, prin venirea unui nou actor politic european, legitim, de orientare social-liberală, înclină în defavoarea actualilor lideri de la vârful instituțiilor europene. Se vehiculează că pe viitor s-ar putea ca în locul lui Barroso să vină liberalul belgian, Guy Verhofstadt, un apropiat al liberalilor români. Nici candidații social-democrați la funcția de președinte al Comisiei Europene nu lipsesc. Furia cu care Barroso l-a ostracizat pe Ponta în timpul referendumului se explică și prin acest calcul politic bazat pe frica portughezului de piederea influenței și a propriului său scaun. Nu Ponta ca persoană îl deranja pe Barroso, ci faptul că premierul joacă într-o altă alianță politică europeană decât a sa, o alianță defavorabilă poziției fostului maoist convertit la deliciile traiului burghez foarte mulți bani publici.

Unul din semnalele clare trimise de Victor Ponta la aflarea rezultatului alegerilor a fost cel de continuarea a direcției pro-europe și pro-atlantice. Așa cum a știut să își asume în vară sarcina ingrată de a accepta tot felul de corecții de la Barroso, acum va trebui să se impună pe baza legitimității oferite de români la acest scrutin. Este obligat acum să își ia revanșa în numele cetățenilor români umiliți în vară, să redea poziția de deminitate României în negocierile cu Bruxelles-ul.

Băsescu a fost cel care a inaugurat tradiția primirii de «to do list» din partea eurocraților de la Bruxelles, nu Ponta. În primele sale vizite la Barroso și Van Rompuy, după ce a devenit premier, Ponta s-a trezit că trebuia să accepte o cutumă cu care regimul oranj de la București îi obișnuise pe oficialii europeni. Ca România să primească indicații prețioase și atitudini condescendente. Să fie mucles și «să facă mumos». Aceasta a fost faimoasa direcție «pro-europeană» a dictaturii soft instaurată de Băsescu.

Când începi ca stat membru UE să ceri egalitate în drepturi și de tratament cu celelalte state din spațiul comunitar, o pretenție firească bazată pe articole consfințite în Tratatul de aderare, începi să fii calificat drept eurosceptic sau, mai rău, drept anti-european. Aceastea au fost temele disperatei propagande negre a lui Băsescu și a ARD în timpul campaniei electorale. Când se declară pro-european, Băsescu de fapt revendică întâietatea poziție sale de slugă umilă față de cei puternici din UE. În concepția deraiată a guvernatorului, în România nu ar trebui să existe în afară de Băsescu o altă slugă perfectă a puternicilor europeni. Logica naturală a acestora, de exercitarea a unei mai mari puteri și a extinderii influenței în UE, este să pună ceilalți partnerei europeni la colț. Important este să nu accepți un astfel de tratament. Băsescu a acceptat așa ceva. A fost reprezentantul fără coloană vertebrală al celei de a șaptea țări importante din UE in termeni demografici, și, implicit, ca proporție votului.

Vor reuși Ponta și USL să șteargă acum rușinea unei pozițonări a României la Bruxelles în rolul de stat yes-man, pus cândva la colț de Sarkozy, bătut pe umăr șmecherește și folosit ca pion de Merkel, umilit de extremiștii olandezi sau flamanzi de fiecare dată când venea vorba de aderarea la Spațiul Schengen și de menținerea restricțiilor pe piața muncii? Pentru că acestea au fost consecințele «politicii europene» a regimului colonial instaurat de marinar.

 

sursa cotidianul.ro