500 de restanţieri la ridicarea ajutoarelor comunitare

• publicat la: 9 ianuarie 2013
500 de restanţieri la ridicarea ajutoarelor  comunitare

Deşi se împart din data de 19 noiembrie 2012,mai sunt încă  persoane care beneficiază de ajutoare comunitare de la UE şi care nu s-au prezentat să le ridice.

Potrivit celor declarate de Monica Radu ,şef Serviciu Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Carei,din cele 2.029 de persoane care beneficiază de câte 37 de kg de alimente,mai sunt 500 care nici la această dată nu le-au preluat.O situaţie similară celei de anul trecut când Serviciul  de Asistenţă Socială ” întocmea”  comunicate pentru a anunţa restanţierii  în preluarea ajutoarelor cuvenite persoanelor defavorizate.

Din cele 11 tipuri de alimente aflate pe lista de distribuire,doar uleiul nu a ajuns încă în judeţ, urmând ca acesta să se împartă separat la momentul intrării lui în depozite.

Responsabil cu distribuirea acestor produse este Dumitru Paşca din cadrul Primăriei Carei. Beneficiarii trebuie să se prezinte cu actul de identitate în original şi, după caz, cu cuponul de pensie sau certificatul de încadrare într-o categorie cu handicap.

În ce priveşte ajutoarele pentru încălzire,până la această dată, sute de careieni cu venituri mici şi-au depus cereri pentru a beneficia de subvenţia la încălzire în sezonul rece 2012-2013.Dintre aceştia, până în ianuarie, un număr de  1.578 de careieni au locuinţele incălzite datorită ajutoarelor primite.535 de persoane beneficiază de subvenţii pentru încălzire cu lemne iar 876 pentru încălzire pe gaze naturale.

Monica Radu precizează că  se mai pot depune cereri pentru obţinerea de ajutoare,până în data de 20  a  fiecărei luni,până în luna martie inclusiv.

La completarea cererii, titularul are obligaţia de a menţiona corect componenţa familiei, veniturile membrilor acesteia, precum şi bunurile mobile şi imobile deţinute. În cazul în care familia sau persoana singură are în proprietate, în chirie, concesiune, comodat sau altă formă de deţinere cel puţin unul dintre bunurile cuprinse în lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţei, aceasta nu beneficiază de ajutor pentru încălzirea locuinţei.

Datele înscrise de către careieni în formularele de cereri şi declaraţii pe propria răspundere vor fi verificate în evidenţele fiscale ale municipiului de către Serviciul Impozite şi Taxe Locale (SITL) din cadrul Primăriei municipiului Carei.

Cererile se pot depune la Serviciul de Asistenţă Socială din clădirea Primăriei,intrarea din spate,în fosta locaţie a Trezoreriei.

 

redactia

comentarii

de Csabi la 11 ianuarie 2013 - 00:32

Daca au vrut sa primeasca ajutor de ce nu se duc sa il ridice ?

Lasati un comentariu