Mai puţină birocraţie în atragerea de fonduri europene

• publicat la: 13 August 2013
Mai puţină birocraţie în atragerea de fonduri europene

Potenţialii beneficiari de fonduri europene contractate prin intermediul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice nu mai trebuie să se confrunte cu atâta birocrație ca până acum, anunță Ministerul Fondurilor Europene.

Concret, aceștia nu mai sunt obligați să depună scrisori de confort în momentul solicitării finanţării.  Până acum, cererile de finanţare trebuiau să conţină aceste documente eliberate de instituţiile bancare.


Am renunţat să solicităm scrisori de confort potenţialilor beneficiari ai Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE), aceasta fiind o măsura prin care simplificăm documentaţia cerută în cadrul cererilor de finanţare şi prin care reducem birocraţia. Îi scutim astfel pe potenţialii beneficiari şi de cheltuieli suplimentare, în condiţiile în care aceştia pot depune şi alte documente care să demonstreze capacitatea de cofinanţare. Vom continua procesul de simplificare până când sistemul va deveni unul normal, european. Rezultatele pe acest program vor deveni vizibile în toamnă, când aşteptăm decizia Comisiei Europene de reluare a plăţilor prin POS CCE“, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Până la data de 2 octombrie, pot fi depuse proiecte pentru contractarea de finanţări prin intermediul POS CCE, operaţiunea 1.3.3 „Sprijin pentru integrarea întreprinderilor în lanţurile de furnizori sau clustere”. Valoarea apelului este de 89 milioane de lei./…money.ro

Lasati un comentariu