Vineri e zi liberă ! Consecinţe pentru cei ce nu respectă decizia Guvernului

• publicat la: 14 August 2013
Vineri e zi liberă ! Consecinţe pentru cei ce nu respectă decizia Guvernului

Ziua de vineri, 16 august, va fi declarata zi libera pentru bugetari, a anuntat premierul Victor Ponta in prima sedinta de guvern dupa intoarcerea din concediu.

“O sa adoptam hotararea de Guvern ca vineri sa fie zi libera, ceea ce se va recupera in una din zilele urmatoare”, a declarat premierul Victor Ponta in sedinta de guvern.

Ziua de 15 august, cand este Adormirea Maicii Domnului, este zi de sarbatoare legala in care nu se lucreaza. Aceasta zi a fost stabilita ca sarbatoare legala in 2008, prin Legea 202 de completare a Codului Muncii.

Astfel, bugetarii vor avea parte de un mic concediu de patru zile incepand de joi, 15 august, pana dumnica, 18 august.

Exceptie vor face numai profesorii. Cei implicati in activitati scolare si
institutionale aflate in derulare isi vor desfasura programul in mod normal pe 16 august.

Toate persoanele vizate de decizia Ministerului Educatiei vor beneficia de o zi libera, stabilita de fiecare institutie in parte, alta decat data de 16 august.

Nu este prima oara cand guvernul Ponta decide in favoarea unei zile libere in plus. S-a mai intamplat pe 10 decembrie 2012, atunci cand au fost alegerile parlamentare iar decizia i-a vizat doar pe studenti. A doua oara, zilele de 2 si 3 mai au fost de asemenea declarate libere in 2013 deoarece data de 1 mai a picat intr-o zi de miercuri, iar pe 5 mai a picat Pastele.

In cele patru luni care au mai ramas in acest an, romanilor nu le-au mai ramas multe libere in afara weekendurilor. Pe 30 noiembrie (vineri) se va sarbatori Sfantul Andrei Ziua iar 1 decembrie va pica oricum sambata. Astfel, ne mai raman zilele de 25 si 26 decembrie (miercuri-joi) pentru a sarbatori Craciunul.

Ce pot pati companiile care nu dau liber pe 15 august

Adormirea Maicii Domnului, sarbatorita de crestini joi, pe 15 august, este zi libera legala, iar angajatorii care isi cheama totusi salariatii la munca risca amenzi consistente.

In fiecare an, romanii au parte de 12 sarbatori legale in care nu se lucreaza, potrivit Codului muncii, scrie avocatnet.ro.

Cateva dintre acestea sunt, din fericire pentru firme, in weekend. De exemplu, anul acesta, numai opt din cele 12 zile libere au picat in cursul saptamanii lucratoare. Angajatorii care incalca dreptul salariatilor la zilele libere garantate de stat risca sa fie amendati cu sume cuprinse intre 5.000 si 10.000 de lei.

Codul muncii prevede, insa, compensatii pentru cei care trebuie sa se prezinte la munca in zilele libere prin lege. Astfel, cei care lucreaza pe 15 august au dreptul sa isi ia o zi libera in urmatoarele 30 de zile, adica pana pe 14 septembrie.

Totodata, salariatii care trebuie sa munceasca de sarbatori “din motive justificate” au dreptul sa primeasca un spor “ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de baza corespunzator muncii prestate in programul normal de lucru”.

Asadar, companiile care nu acorda nici ziua libera in urmatoarea perioada, nici sporul la salariu, sunt pasibile de amenzi pana la 10.000 de lei, insa numai daca salariatul da firma in judecata sau daca face reclamatie la Inspectia Muncii.

sursa ziare.com

Lasati un comentariu