“Puținul nostru contează mult pentru alții”

• publicat la: 8 December 2013
“Puținul nostru contează mult pentru alții”

Partidul Național Liberal, Organizația de Tineret (TNL) Ardud, organizează odată cu apropierea Sărbătorilor de iarnă, a III-a ediție a acțiunii umanitare, “Puținul nostru contează mult pentru alții”, ce se va desfășura în perioada 09-19 decembrie 2013. Scopul acestei acțiunii constă în distribuirea de brazi, podoabe, instalații de Crăciun, produse alimentare și alte ornamente specifice Crăciunului, unor familii nevoiașe din orașul Ardud.

Legenda spune că în vremi foarte îndepărtate, au pornit la drum lung trei virtuţi surori, Speranţa, Iubirea şi Credinţa, căutând copacul care să le reprezinte: înalt ca Speranţa, mare ca Iubirea şi trainic precum Credinţa. După îndelungi căutări, surorile călătoare au găsit bradul, pe care l-au iluminat cu razele stelelor, devenind astfel primul pom sfânt împodobit de Crăciun.


Împreună v-om putea face ca această legendă să devină realitate, redându-le speran
ța, oferindu-le iubirea și întărindu-ne credința. Dăruiește din inimă! 



Lasati un comentariu