Turism rural la 1.360 m înălţime.Panoramă unică în România

• publicat la: 4 mai 2014
Turism rural la 1.360 m înălţime.Panoramă unică în România

Comuna aflata la cea mai mare altitudine din Romania (1360 m) a devenit unul dintre cele mai puternice simboluri ale turismului rural. Faima ii e data de privelistea unica in tara, locul fiind flancat de Muntii Bucegi si lantul Piatra Craiului. Vezi cum arata acest „colt de rai”.

Fundata se afla la limita dintre judetele Brasov si Arges, in pasul Rucăr-Bran, la 42 km de Brasov, 34 km de Poiana Brasov si 102 km de Pitesti. Accesul rutier se face dinspre Brasov sau Pitesti pe drumul E574. Drumul in zona este pe relief montan, cu serpentine.

Comuna Fundata este formata din satele Fundata, Sirnea si Fundatica, Sirnea fiind si primul sat turistic din România (1968). 

“Suntem la inaltime nu numai prin altitudine. Turistii vor afla la noi peisaje montane ce iti taie rasuflarea, vor respira cel mai curat aer (asa cum o demonstreaza statia de masurare a aerului amplasata in zona), vor cunoaste oameni primitori, obiceiuri si traditii nealterate, arhitecutura veche autentica, se vor delecta cu mancare buna si sanatoasa sau se vor putea recrea practicând sporturi de iarnă, drumetii, mountainbike”, se promoveaza comuna cu numai 1.000 de locuitori.

In Fundata se afla pensiuni de toate categoriile, inclusiv de 5 margarete, dintre care unele au obtinut premiile “Margareta de aur”. 

Este un loc special datorita faptului ca are priveliste atat la lantul Piatra Craiului, cât si la Muntii Bucegi, aceasta fiind amprenta locului, devenit tot mai popular in ultimii ani.

In apropierea localităţii Fundata pot fi vizitate numeroase obiective naturale: Parcul National Piatra Craiului – Trasee in Piatra Craiului, Prapastiile Zarnestilor, Cheile Moieciului, Cheile Gradistei, Rezervatiile naturale La Chisatoare, Pestera si Cheile Dâmbovicioara, Pestera cu lilieci din satul Pestera, Barajul Pecineagu, Lacul Vidraru. feminis.ro

Lasati un comentariu