Pagina principala / Cultura Invatamant, Stirea Zilei / 206 ani la naşterea lui Simion Bărnuţiu. Calendar cultural al lunii iulie

206 ani la naşterea lui Simion Bărnuţiu. Calendar cultural al lunii iulie

Pe  21 iulie se împlinesc 206 ani de la naşterea uneia dintre cele mai mari personalităţi culturale ardelene care-şi leagă numele de urbea noastră, şi anume Simion Bărnuţiu.

Simion Bărnuțiu a fost un om politic român, istoric, filozof, și profesor universitar, unul dintre principalii organizatori ai Revoluției de la 1848 în Transilvania, personalitate care, în toată activitatea sa a militat pentru interesele naţionale ale poporului român.

El s-a  născut la 21 iulie 1808 în Bocşa (Sălaj), într-o familie săracă. Simion Bărnuţiu vine la Carei pentru a urma timp de cinci ani studiile la Liceul Piarist, pe care l-a absolvit în 1825, fiind un elev eminent. Pleacă apoi la Blaj, unde va absolvi cursul de filosofie în 1826, după care va face trei ani de teologie la Seminarul Greco-Catolic. În 1829 este numit profesor în Blaj, unde va preda sintaxa şi filosofia. Lui Simion Bărnuţiu i se acordă meritele pentru introducerea predării filosofiei în limba română pe meleagurile transilvănene. Între 1832-1833 a predat, pe lângă filosofie, istoria universală. Nu și-a mai putut continua studiile istorice, drept consecință a unui proces în care a fost implicat. Din această cauză s-a mutat la Sibiu, unde a urmat Academia Săsească de Drepturi timp de 3 ani. În 1842  el termină prima sa lucrare cunoscută, manifestul ,, O tocmeală de ruşine şi o lege nedreaptă’’, care era un răspuns la tentativa de deznaţionalizare a românilor propusă de Dieta de la Cluj, aflându-se astfel în fruntea mişcării naţionale a românilor ardeleni.

În 1848 a răspândit prin Sibiu cunoscutul său manifest în care milita pentru egalitatea națională. Tot atunci se implică în revoluția română, fiind unul dintre principalii săi lideri. Revoluţia paşoptistă ne dezvăluie un Bărnuţiu foarte curajos, care ia atitudine  împotriva pretenţiilor revoluţionarilor maghiari de anexare a Transilvaniei la Ungaria. Pe 14 mai 1848 afirmă cu tărie ideile de egalitate în drepturi a tuturor naţiunilor din Transilvania şi a confesiunilor acestora, ţinând un important discurs în Catedrala din Blaj, intrat în istorie ca Discursul de la Blaj.

Revoluția odată înfrântă, Bărnuțiu s-a refugiat la Viena, unde a urmat cursurile Universității până în 1853, când a fost forțat să renunțe, ca urmare a intervențiilor poliției imperiale. Se mută în Italia, la Pavia, unde se înscrie la cursurile Facultății Juridice. Își ia doctoratul, iar apoi revine la Viena, unde August Treboniu Laurian îi face propunerea de a veni la Iași să predea, invitație pe care o acceptă, fiind la Iași din decembrie 1854. Timp de un deceniu, Bărnuțiu a rămas acolo predând filosofia.

În calitatea sa de profesor la Academia Mihăileană (1855-1860) și apoi la Universitatea din Iași (1860-1864), Bărnuțiu a format oameni cu o gândire nouă, oameni care ulterior au cerut reforme democratice, votul universal, exproprierea moșiilor boierești și a celor mănăstirești.

În mai 1864 va porni într-o călătorie spre locurile natale, dar nu va mai ajunge viu,dându-şi obştescul sfârşit  pe 28 mai 1864 la locul numit Gorgana, aparţinător satului Sânmihaiu Almașului.

În acel moment Bărnuțiu călătorea împreună cu Ioan Maniu, de la Iași spre Bocșa. A fost înmormântat în curtea Bisericii de lemn din Bocșa pe 3 iunie 1864, de către 30 de preoți în frunte cu vicarul Silvaniei, Demetriu Coroianu. În 1948 rămășițele lui Bărnuțiu au fost mutate în interiorul mausoleului din Biserica Greco Catolică din Bocșa.

Direcția de Cultură a municipiului Carei organizează un moment comemorativ la bustul lui Simion Bărnuțiu, luni 21 iulie 2014 începând cu ora 10.00, cu ocazia împlinirii a 206 ani de la nașterea acestuia.

În cadrul evenimentului va avea loc o scurtă evocare a biografiei cunoscutului politician și istoric român și se vor depune coroane de flori.

Tot la data de 21 iulie se împlinesc 193 de ani de la naşterea lui Vasile Alecsandri (n. 21 iulie 1821, Bacău- d. 22 august 1890, Mirceşti, jud. Iaşi). Alecsandri a fost un poet, Eminecu l-a supranumir ,,regele poeziei’’,  dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician român, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc şi a literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei şi apoi a României de-a lungul întregului secol  al XIX-lea.

A luat parte la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova, redactînd unul din documentele ei programatice și a petrecut un an de exil în Franța. Înapoiat în țară, ia parte la luptele pentru Unirea Principatelor Moldova şi Muntenia, se numară printre devotații lui Al. I. Cuza și e trimis de acesta în Franța, Italia și Anglia, pentru a determina marile puteri să recunoască faptul dublei sale alegeri.

Creaţia sa cuprinde poeziile, cărora autorul însuși le-a acordat, în conformitate cu gustul și cerințele epocii, calitatea principală în cuprinsul operei, care au fost structurate în funcţie de tematică, stilistică şi epoca în care au fost scrise. Primele sunt cele inspirate din poezia populară, „Doinele”. Al doilea grup de poezii, „Lăcramioare”, apărute pentru prima dată în volumul din 1853, cuprinde partea cea mai mare a poeziei erotice a lui Alecsandri, Jurnalul poetic al dragostei pentru Elena Negri, Lăcrămioarele demonstrează  muzicalitatea versului alecsandrinian. Deceniul al șaptelea al secolului al XlX-lea reprezintă un moment de cotitură în viața și creația lui Alecsandri. Pastelurile, Legendele și Ostașii noștri lărgesc și aprofundează, în același timp, inspirația folclorică, ce va rămîne una din constantele creației sale. Pastelurile, poezii descriptive, apărute, în marea lor majoritate, mai întîi în Convorbiri literare reconstituie în cheie poetică succesiunea anotimpurilor într-un peisaj românesc.

Pe 6 iulie s-au împlinit  131 ani de la moartea lui Ciprian Porumbescu (1853 – 1883), compozitor român a cărui creație muzicală se încadrează în sfera curentului romantic, manifestând în totalitate elemente tehnice și de expresivitate ale acestui curent. În lucrările sale, Porumbescu inserează tematici patriotice, elemente de expresivitate ce-l definesc ca stil, de o muzicalitate aparte, în care afișează o serie de trăiri personale, gânduri și idei, ce doar în acest mod pot fi auzite. Cele mai cunoscute din creațiile sale sunt: „Cântecul gintei latine”, „Cântecul tricolorului”, „Imnul unirii – Pe-al nostru steag”, opereta „Crai nou”, precum și Balada care îi poartă numele.

6 iulie este data la care  s-a sărbătorit în anul acesta Ziua Justiției în România. În fiecare an sărbătorim această zi în prima duminică a lunii iulie.

În 8 iulie se împlinesc 146 de ani de la apariția Metodei nouă de scriere și cetire pentru usul clasei I primară, carte cunoscută sub numele de Abecedarul lui Creangă (8.07.1868). La timpul apariţiei sale, cartea a adunat, după cum spun specialiştii “tot ce a fost mai bun în pedagogia avansată a timpului” şi a fost un experiment al lui Creangă şi al colegilor săi, alături de învăţătorii care i-au susţinut. Manualul s-a vândut atât de repede, încât imediat a mai fost scoasă o ediţie, iar în anul morţii lui Ion Creangă, 1889, Metoda noua de scriere si cetire pentru usul clasei I primara apărea în a XXI-a ediţie, scria Constantin Parascan, în Învăţământul primar, nr. 4, din 2003.

Ziua mărcii poștale românești este sărbătorită pe 15 iulie. Acum 156 de ani, pe 15 iulie 1858 a apărut seria de patru timbre cunoscută sub numele de „Cap de Bour”, prima marcă poştală emisă în sud-estul Europei de către Principatul Moldovei, cu cinci ani înaintea primului timbru emis de Imperiul Otoman. Astfel, această dată a devenit Ziua Mărcii Poştale Româneşti, fiind marcată în fiecare an prin lansarea unor emisiuni cu diverse tematici de mare interes pentru filatelişti.

Pe 20 iulie este sărbătorită Ziua aviației și apărării antiaeriene, zi aleasă de pionierii aviației românești, în 1913, o dată cu adoptarea ca patron spiritual al aviației pe Sf. Măritul Prooroc Ilie Tesviteanul.

În 24 iulie sărbătorim  Ziua Poliţiştilor de Frontieră( Grănicerilor, cum erau denumiţi în trecut) din România. Unirea structurilor de grăniceri din Moldova și Țara Românească, de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, la 24 iulie 1864, a reprezentat un pas fundamental în calea formării statului român modern. În mod simbolic, data emiterii actului de acum 150 de ani a fost stabilită ca Zi a Poliției de Frontieră Române, prilej de cinstire a unui corp profesional de excepție, care a adunat o extraordinară experiență în dificila misiune de apărare a fruntariilor țării.

Ziua Imnului naţional este sărbătorită la 29 iulie, anual, potrivit unei legi din mai 1998. Prin Legea 99 din 26 mai 1998 pentru proclamarea Zilei Imnului Naţional al României, “se proclamă ziua de 29 iulie Ziua imnului naţional al României – Deşteaptă-te, române, simbol al unităţii Revoluţiei Române din anul 1848″.

Personalităţi culturale locale

Dintre personalitățile locale aniversate în luna iulie, îl amintim pe Gheorghe Mureşan, cel de la a cărui naştere la, 5 iulie, aniversăm 156 de ani.Părintele Gheorghe Mureşan a văzut lumina zilei la data de 5 iulie 1858 la Tiream, părinţii săi fiind ţărani săraci. Mama sa, o femeie foarte evlavioasă, a dorit foarte mult ca George să ajungă preot. Cu ajutorul unui frate mai mare care era dascăl într-un sat de lângă Oradea, George Mureşan a urmat şcoala primară, studiile gimnaziale şi liceale la Oradea, absolvind în 1878. În clasele superioare s-a întreţinut din meditaţii, căci era unul dintre cei mai buni elevi. A urmat teologia la Budapesta, finalizându-şi aceste studii în 1882. este hirotonit ca preot în data de 4 ianuarie 1885. George Mureşan a devenit parohul enoriaşilor din Bozânta Mare, unde a slujit 3 ani. Apoi a fost preot capelan, ajutor al arhidiaconului careian, şi profesor la gimanziul catolic din Carei între 1888-1897, predând aici limba română şi religia. A avut în această perioadă o vie activitate în cadrul Reuniunii Învăţătorilor Sătmăreni.

A activat în cadrul despărţământului Sătmar-Ugocea al societăţii „Astra”. A fost târât într-un proces la Satu Mare  în urma căruia a fost condamnat la un an şi jumătate de temniţă. Dar apropierea începerii Primului Război Mondial îl determină pe împăratul austro-ungar să intervină în scurtarea sentinţei la 4 luni. În 1922 a fost numit canonic onorariu şi decorat cu Ordinele Ferdinand I,  Răsplata Muncii, Coroana României în grad de comandor, şi Steaua României în grad de ofiţer. În 1938 a devenit Cetăţean de Onoare al localităţii Moftinu Mic, iar la 30 septembrie al aceluiaşi an primeşte şi titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Carei. Primăria Carei i-a oferit locuinţă pentru tot restul vieţii. Deşi primise aceeaşi facilitate şi de la Primăria Satu Mare, George Mureşan a ales să locuiască la Carei, oraşul de care îl legau amintiri frumoase, iar Tireamul natal era foarte aproape. Aici se va stinge din viaţă la 25 aprilie 1939.

La 7 iulie s-au împlinit 209 ani de la naşterea preotului Toma Şorban de Cerneşti. Acesta s-a născut la Nyiradonyi, astăzi în Ungaria, în 7 iulie 1805. A absolvit teologia la Ungvar. Între 1825-1829 a fost notar la Hurezu Mare.

În 1 august 1829 a fost hirotonit , funcţionând în parohia Hurezu Mare până în 1833. Între 1830 -1831 a asigurat interimatul şi în parohia vecină, Racova. Din martie 1833, timp de 12 ani a fost paroh la Tiream.

Din noiembrie 1845 trece ca paroh la Carei, fiind multă vreme arhidiacon al părţilor sătmărene. S-a remarcat ca unul dintre primii membri sătmăreni ai Astrei. A iniţiat numeroase acţinuni de ajutorare a studenţilor români de la Academia de Drept din Oradea.

A sprijinit emanciparea şcolară a românilor sătmăreni. S-a numărat printre semnatarii protestului adresat de intelectualitatea sătmăreană comitetului suprem în ceea ce priveşte reprezentarea proporţională a românilor în cadrul organelor comitatense. În 1872, la sfârşitul lunii aprilie, a fost prezent la Adunarea de la Satu Mare a Societăţii pentru fond de teatru român în Ardeal.

A fost asesor consistorial, inspector al şcolilor vernaculare, preot jubiliar. Pentru meritele sale deosebite a fost răsplătit cu ordinul „Crucea de Aur”, primit cu ocazia Centenarului Episcopiei Unite Oradea, în 1877.

În anul 1879, revista „Familia” a relatat sărbătorirea lui Toma Şorban la Carei în articolul „Un jubileu în Sătmar” (XV, Nr. 65, p. 430).

A trecut la cel veşnice în 28 ianuarie 1881. Este înmormântat la Carei, la slujba de înmormântare fiind prezenţi, printre alţii, Iustin Popfiu, Gavril Lazăr şi Vasile Vankay.

Pe 16 iulie s-au implinit 44 de ani  de la moartea poetului  şi  traducătorului Costa Carei. Costa Carei,pe numele de botez Dimitrie Coriolan Coltău,născut în 10 decembrie 1909 la Sanislău.Tatăl său a fost fiul unuia dintre participantii cei mai activi la evenimentele care au dus la Unirea de la 1 Decembrie 1918, Dimitrie Coltau, pe atunci contabil principal la sucursala Bancii „Bihoreana” din Carei. La Carei,locul copilăriei cărturarului, familia locuia pe strada Karolyi nr. 32. Urmează şcoala primară în oraşul copilăriei, studiile liceale le face la Sibiu. În 1935 este licenţiat în drept.

Ajunge in capitala maghiară unde  se dedică gazetăriei, corespondent fiind al ziarului „Rampa”., care avea ca şi colaboratori, printre alţii, pe Ioan Minulescu, Mihai Sorbul, Radu Boureanu, V.I. Popa, I. Valjan, Hortensia Papadat-Bengescu sau Camil Petrescu.

Costa Carei, un foarte bun vorbitor de limbă maghiară şi un fin cunoscător a culturii poporului maghiar, a fost un militant pentru apropierea dintre culturile română şi cea maghiară, traducând versuri aparţinând unor nume de referinţă ale liricii maghiare: Petofi Sandor, Ady Endre, Jozsef Attila, Kosztolanzi Dezso, Babits Mihaly, Juhasz Gyula. Se alătură astfel, grupului de traducători sătmăreni,caruia îi dă un plus de valoare, printre care se numărau George A. Pere, Livia Bacâru, Valentin Strava, Petre Nistor, Gabriel Georescu, Vasile Herman, Teodor Boşca, Corneliu Balla, Ion Ghiur, Radu Ulmeanu.

Opera sa literară a constat în special din traduceri, dar a publicat şi poezii originale cum sunt cele din volumul „Celebrare”, apărut în 1969. A debutat cu volumul „Tălmăciri din lirica lui Ady Endre”, apărut la Bucureşti în 1945.  Al doilea volum de traduceri a fost ediţia bilingvă sub titlul „Din lirica lui Petofi/Patofi valogattot versei”, editată de Annymus Kiado la Budapesta în 1948.

Postum i-au apărut volumele de traduceri „Să cauţi forma. Tălmăciri din lirica maghiară” (Editura Kriterion, 1974) şi „Poemele tuturor tainelor”((Bucureşti, Editura Grai şi Suflet – Cultura Naţională, 1995).

A trecut la cele veşnice în 16 iulie 1970.

La aceeaşi dată de 21 iulie o aniversăm pe dăscăliţa Ana Dragoş, de la a cărei naştere aniversăm 105 ani. Aceasta s-a născut în 21 iulie 1909 la Vezendiu. Un grav accident îi răpeşte capacitatea de muncă fizică şi se dedică studiului. În perioada 1923-1926 a urmat cursurile Gimnaziului de fete din Carei, după care va continua cursul superior la Beiuş. Va obţine licenţa în elină şi latină, secundar română, la Facultatea de Litere şi Filozofie Cluj.

Debutează în cariera didactică în 1 septembrie 1939 la Liceul de fete în Satu Mare. Refugiată în urma Diktatului de la Viena, va preda la Şcoala Normală de Învăţătoare din Timişoara, Liceul de Fete din Lugoj şi Liceul „Doamna Stanca” din Făgăraş. A revenit la Carei din 1 septembrie 1945 şi a predat cu scurte întreruperi la liceul din localitate până la sfârşitul activităţii sale, continuând să profeseze şi după pensionare.

S-a stins din viaţă în 1971, după o bogată şi valoroasă muncă didactică, constituind un exemplu de corectitudine şi dăruire.

 

comentarii