Arhiva pentru 25 iulie 2014
De vorbă cu Feigi Jancsi…un castelan din 1975
Se apropie cu paşi repezi aniversarea celor 50 de ani de existenţă a Castelanilor din Carei.Pregătirile sunt în toi iar noi am incercat să luăm legătura cu câţiva dintre cei care au avut privilegiul de a se afla sub directa îndrumare a regretatului Peter Karacsonyi,părintele castelanilor careieni. Unul dintre aceştia este Feigi Jancsi,care
Mai multe articole
Expoziţie de veşminte şi podoabe săseşti la Muzeul Carei
Ace de voal, paftale şi cingători din aur şi argint bătute cu pietre preţioase, costume şi accesorii vestimentare, toate sunt semne ale dezvoltării economice pe care o atinseseră saşii din Transilvania în secolele trecute. Preluând şi adaptând elemente din vestimentaţia occidentală, populaţia
Zilele Comunelor Moftinu Mic, Oraşu Nou şi Santău
Jandarmii se vor afla la datorie şi vor asigura ordinea publică şi siguranţa participanţilor la manifestările cultural artistice şi sportive organizate în acest sfârşit de săptămână. Jandarmii sătmăreni vor fi angrenaţi la sfârşitul acestei săptămâni, în misiuni de asigurare
Depistat conducând fără permis
În data de 24.07.2014 orele 13:30 poliţiştii din cadrul Secţiei Petreşti, în cooperare cu lucrătorii din cadrul SPF Carei, au acţionat pe DJ 196 D între localităţile Marna – Ciumeşti, unde l-au depistat în trafic pe Tobias D. , de 27 ani, care conducea autoturismul marca FIAT
Rezultatele concursului pentru ocuparea posturilor vacante din învăţământul preuniversitar – sesiunea 2014
Azi, 25 iulie 2014 s-au afişat rezultatele la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, sesiunea 2014. Astfel, din cei 428 candidaţi care au susţinut proba scrisă a examenului, unui candidat i s-a anulat lucrarea
Amical Olimpia –Victoria Bod 7-1
Olimpia e de luni în cantonament la Poiana Brașov iar accentul se pune pe o bună pregătire fizică care să asigure echipei energia necesară pentru întreg sezonul de toamnă. Joi după amiază antrenorii Bodea și Dragomir le-au oferit băieților și un prim meci de pregătire , iar adversarul
Baschet feminin: CSM va juca cu Craiova la Satu Mare în prima etapă a LNBF
Programul pentru noul sezon al Ligii Naţionale de Baschet feminin şi masculin, plus programul Cupei României, a fost stabilit ieri la prânz la Oradea. Evenimentul a fost precedat de o şedinţă ”aprinsă” a Biroului Federal al FR Baschet. Liga Națională de Baschet Feminin a rămas tot cu 14
Pentru viitorul vicepremier şi ministru al Culturii din România,limba română e o limbă străină ,conform CV-ului său
Rozalia Biro, desemnata de UDMR să preia mandatul de ministru al Culturii şi pe cel de vicepremier în guvernul Ponta de la 1 august, şi-a trecut in CV limba română la sectiunea „limbi străine”. Astfel, printre celelalte informatii legate de activitatea profesionala si politică, Rozalia
Noul ambasador al Ungariei in Italia: “Evreii sunt agentii Satanei”
În urmă cu câteva zile presa din Ungaria a anunţat că noul ambasador al ţării în Italia va fi Peter Szentmihalyi Szabo, un scriitor şi comentator politic naţionalist controversat, în vârstă de 69 de ani, care nu a ezitat să-i numească pe evrei “agenţi ai Satanei”. Valul de indignare
Val de spargeri de locuinţe la Carei
18 spargeri de locuinte în ultimele 2 luni în municipiul CAREI.Cifra nu a fost comunicată încă oficial dar o avem de la persoanele păgubite care sunt disperate că nu îşi mai pot părăsi temporar locuinţa din lipsa de siguranţă pentru soarta acesteia. In ultimele săptămâni,spargerile