Titus Doboş-artă fotografică dedicată mamei

• publicat la: 6 July 2014
Titus Doboş-artă fotografică dedicată mamei

Direcția de Cultură a Municipiului Carei vă invită Duminică, 6 iulie 2014, de la ora 12:30 în Sala Cavalerilor din Castelul Károlyi, la expoziția omagială de artă fotografică aparținând lui Titus Doboș. Expoziția este dedicată memoriei mamei autorului.

Titus Doboș s-a născut în anul 1943 în comuna Ilva Mare din județul Bistrița-Năsăud. A fost cucerit de fotografie încă din școala generală, fiind atras de ingeniozitatea tehnică a acestei modalități de expresie și dragostea pentru frumosul realității cotidiene.

Primii pași în tehnica fotografică i-a făcut în studioul unui fotograf profesionist, tatăl colegului de bancă din liceu. În facultate a urmat un curs de tehnică fotografică și mijloace audio-vizuale. În 1966 se stabilește la Carei și devine coleg cu Vasile Vénig, un pasionat de artă fotografică, sub îndrumarea căruia a realizat primele sale fotografii de expoziție, în cadrul Foto-cineclubului „9 Mai” din Carei.

Participă la numeroase expoziții și concursuri naționale (Cluj-Napoca, Timișoara, București, Iași, Sibiu, Tg. Mureș etc.) și internaționale (Saloanele internaționale de artă fotografică ale R.S.R., București 1975, 1977; Loknow – India și altele).

În 1977 a înființat împreună cu alți tineri fotografi careieni Fotoclubul „Miraj”, devenind președintele acestuia. Sub conducerea lui, fotoclubul a organizat trei saloane naționale bienale de artă fotografică cu tema „Reportaj” în anii 1978, 1980 și 1982.

Pe lângă talentele in arta fotografică,artistul se remarcă ca un abil mânuitor al condeiului,rândurile sale dedicate mamei  sale fiind o dovadă in acest sens.

De ziua mamei, 

   

În tinereţe am făcut o fotografie pe care am intitulat-o „De ziua mamei”. Ziua mamei mele este în 26 februarie, să-mi trăiască sănătoasă ! Deşi, prea sănătoasă n-aş putea zice că e, a împlinit totuşi 82 de ani. Important este însă că am o mamă. Am peste 60 de ani, sunt aproape bătrân şi-mi trăiesc ambii părinţi. E ceva nemaipomenit! Întra-devăr mă simt copil, copilul cuiva, al unor părinţi, al părinţilor mei. Tata  împlineşte 95 de ani. El zice că merge pe 96. Şi nu pentru că ar fi senil, sau n-ar şti aritmetică ci, pur şi simplu, se grăbeşte cu numărătoarea, să ajungă mai repede la o sută.

Pentru mine, deci, ziua femeii începe la sfârşitul lui februarie, mama fiind cea mai importantă fiinţă din lume. Aproape pentru toţi oamenii. Mai sunt şi-au mai fost şi alte femei importante în viaţa mea. Din păcate, cea mai apropiată mie, nu mai e. Decât în amintire. Dar, să ştiţi că şi asta înseamnă ceva. Uneori, destul de mult. Dar nicio-dată, destul. Azi i-am dus un mărţişor. La cimitir. N-am ştiut ce să aleg şi vânzătoarea, amabilă, mi-a arătat un coşar, zicându-mi că aduce noroc. Nu m-am putut abţine să-i spun că destinatara nu mai are nevoie de noroc. N-a priceput de la început  iar când a înţeles, am făcut-o să se simtă prost. Îmi pare rău. Şi ea o fi fiind soţie şi mamă.

Mai sunt  femei care-mi sunt dragi, în primul rând, fetele mele şi nepoţica. Şi altele mai sunt, sau or mai fi fost. Dar, dintre toate, mama se detaşează printr-o iubire specială, ocrotitoare. Şi nu pot crede că există cineva care nu are nevoie să fie ocrotit şi, cu atât mai mult, să nu aibă nevoie de dragoste. De aceea e unică mama şi iubirea acesteia. De aceea poate, în prezenţa mamei, ne simţim încă copii, indiferent de vârsta pe care o avem.  Şi fiindcă e departe, mama – dar aproape de locul unde odihneşte mama lui Coşbuc – i-am trimis un pachet de ziua ei cu bunătăţile simple care-i plac, iar pentru suflet, o icoană frumoasă, un mărţişor, fotografia aceasta, pe care am făcut-o acum 25 de ani şi câteva versuri. E primul pachet pe care i-l trimit eu, de când mi-a murit soţia. Şi câte sute de pachete mi-a trimis ea, sărăcuţa !

Cea mai frumoasă poveste despre dragostea de mamă se găseşte în literatura scandinavă şi sună cam aşa: un tânăr se îndrăgosteşte pentru  prima dată de o fată care-i cere, ca dovadă a dragostei pentru ea, inima mamei sale. Băiatul merge acasă, îi scoate mamei inima din piept şi aleargă cu ea la iubita visurilor sale, dar, pe drum, se împiedică şi cade, lovindu-se la genunchi. De jos, din ţărână, unde căzuse inima mamei se aude un glas cunoscut: te doare dragul mamei ? Când i-am spus-o, pentru prima dată mamei mele, a plâns, iar de atunci îmi cere să i-o spun mereu.

E vremea mărţişoarelor. Să ne aducem aminte de cele dragi. Şi de cele care am vrea să ne îndrăgească. Poate şi de cele care ne-au îndrăgit vreodată. Oare am ştiut să răspundem generozităţii lor ? Aproape sigur, că nu. Cel puţin eu, dar oare numai eu ?

Titus Doboş

comentarii

de Horia Mărieș la 2 July 2014 - 12:44

Ii dorim, sincer, mult succes si cât mai multe astfel de expoziții și vernisaje domnului Titus Doboș.
Mai ales pentru faptul că cea de acum este una de suflet, fiind dedicată mamei dânsului.

“Să ne aducem (mereu) aminte de cei dragi”

de Titus Doboş la 2 July 2014 - 15:40

Mulţumesc stimate domnule Horia Mărieş.

Lasati un comentariu