Biserica lui Horea de la Muzeul Etnografic va găzdui Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Dragomirești

de Horia Mărieș la 9 august 2014 - 10:28

Apropo de Horea. Fiindcă mă cheamă Horia.

Apropo de Manastirea Dragomiresti,mcare este un complex monahal unde vietuiesc cinci calugari veniti din judetele Salaj, Bistrita Nasaud, Satu Mare si Maramures. Si care s-a reînființat in 1990, avand doua hramuri „Sfantul Prooroc Ilie”, care s-a sarbatorit pe 20 iulie, si “Nasterea Maicii Domnului”, cu sarbatorea pe 8 septembrie. Primul hram al acestui sfant lacas de cult ortodox a fost patronat de Prea Sfintitul Justin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului.

Mi-am pus intrebarea și cred că nu sunt singurul: Se va implica BOR în alegerile prezidențiale din noiembrie 2014?

Intr-un comunicat recent, biserica dezaprobă confruntarea politică motivată religios: „Întrucât în ultimele zile, în dezbaterile politice din media pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, au fost făcute referiri nedrepte şi nedemne la adresa Bisericii Ortodoxe Române şi au fost exprimate opinii nefondate despre o presupusă implicare a acesteia în confruntările electorale, Patriarhia Română reaminteşte: 1. Biserica Ortodoxă Română cooperează cu autorităţile de stat centrale şi locale pentru împlinirea binelui comun în societate şi are relaţii civilizate cu toate partidele politice, dar rămâne neutră din punct de vedere politic în conformitate cu hotărârile Sfântului Sinod fundamentate pe canoanele Ortodoxiei universale. Indiferent de doctrina politică, originea etnică, credinţa sau convingerile religioase ale candidaţilor în alegeri, clerului ortodox român îi este interzis să desfășoare activităţi cu caracter partinic în comunităţile de credincioşi pe care le păstorește. Orice activitate partinică a clerului ortodox este contrară hotărârilor Sfântului Sinod şi dezaprobată de credincioşi….. De aceea, Patriarhia Română face un apel către reprezentanţii clasei politice din România ca în dezbaterile electorale privind alegerile prezidenţiale din toamna acestui an să evite confruntările politice motivate religios, deoarece, potrivit legilor României, cultele religioase sunt factori ai păcii sociale (Legea 489/2006, art. 7, alin. 1), nu motive pentru învrăjbirea populației….Priorităţile permanente ale Bisericii Ortodoxe Române sunt … iar nu implicarea politică. Biroul de Presă al Patriarhiei Române”.

S-a mai implicat BOR in viața politică? Păi se pare că da, și exemplificăm doar cu primul guvern comunist de după cel de al doilea Război Mondial, cu guvernul Petru Groza. Din articolul „Preotul Constantin Burducea – „când cu steaua, când cu crucea“, publicat in „Memoria Bisericii” de Adrian Nicolae Petcu la data de 12 ianuarie 2012 rezultă că la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, mai ales în mediul politic bucureştean, circula o butadă despre ministrul cultelor din noul guvern Petru Groza, preotul Constantin Burducea: „- Ce mai faci?/- Ce să fac, ca Burducea. / Când cu steaua, când cu crucea”. Evident că aceasta fusese lansată de cercurile politice ale partidelor istorice care se conturau într-o opoziţie tot mai înverşunată la adresa Partidului Comunist şi a sateliţilor săi politici. Dar cine era preotul Burducea? Era originar din Năenii Buzăului, iar după absolvirea Seminarului Teologic de la Buzău a urmat Teologia la Chişinău. Îl are ca îndrumător la licenţă pe profesorul Petre Constantinescu-Iaşi, după care este hirotonit preot. Cu sprijinul ministrului liberal C. Angelescu, este numit paroh al Bisericii Progresul, de lângă Bucureşti. Încearcă să-şi facă loc în mediul politic naţional-cuzist, apoi din septembrie 1940, ca mulţi alţi oportunişti, încearcă să se afirme în Mişcarea legionară, însă fără succes. Sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial avea să-i aducă notorietatea în mediul politic românesc. În timpul bombardamentelor Aliaţilor asupra Bucureştiului din vara lui 1944 îl adăposteşte pe fostul său profesor Constantinescu-Iaşi, care de acum era văzut ca viitor om politic. Aşa se face că, la iniţiativa acestui profesor, alături de alţi clerici, preotul Burducea se raliază mişcării preoţeşti „democratice”, ca o contrapondere la activitatea vechii asociaţii generale a preoţilor. Prezenţa la înscăunarea patriarhului Alexei al Moscovei, apoi decesul liderului mişcării preoţeşti, profesorul Nicolae Popescu-Prahova, i-au netezit calea preotului Burducea pentru a ajunge preşedintele Uniunii Preoţilor Democraţi şi ministrul cultelor la 6 martie 1945. Preotul Burducea nu va putea păstra multă vreme aceste funcţii, atât din cauza iniţiativelor sale extrem de radicale în relaţia cu Patriarhia Română şi confraţii de slujire, cât şi a rivalităţilor care se pronunţau tot mai mult în culisele puterii comuniste. Oficial, toate organizaţiile politice afiliate Partidului Comunist erau aliate în drumul pentru cucerirea puterii în statul român, însă erau lideri cu veleităţi tot mai individualiste de afirmare a loialităţii faţă de „marele aliat de la Răsărit”.

Burducea era văzut ca omul lui Constantinescu-Iaşi. Nu era bine văzut însă de Petru Groza, care prin organizaţia sa, „Frontul plugarilor”, încerca să convingă tot mai mulţi clerici de necesitatea sprijinirii guvernului pe care îl conducea. Din acest motiv a iniţiat organizarea unui congres al „preoţilor democraţi”, care s-a ţinut la Bucureşti, în octombrie 1945 şi într-un context politic nefavorabil dominat de greva regală. Manifestarea a fost un eşec total, clericii fiind într-o prezenţă foarte mică, ceea ce a dat de înţeles că preoţii români nu aderă la politica guvernului Petru Groza. Eşecul s-a datorat mai ales din cauza unei participări minimale şi chiar a dezavuării exprimate neoficial de către patriarhul Nicodim. Groza nu şi-a atins scopul, dar a considerat că vinovat de eşec este chiar organizatorul: ministrul Burducea. În contextul încheierii grevei regale şi în acordul reprezentanţilor marilor puteri pentru aducerea în guvern a unor lideri ai partidelor istorice, în martie 1946, ministrul Burducea a fost demis. Groza trebuia să-şi asigure un sprijin al preoţilor români pentru alegerile care se pregăteau în toamna lui 1946. După această debarcare, preotul Burducea s-a retras la Parohia Progresul. Însă, pentru că întreţinea relaţii cu Legaţia Franţei, a fost urmărit de Siguranţă şi chiar i s-a înscenat un dosar penal. Cu toate acestea, în august 1948, el reuşea să fugă, împreună cu familia, în Iugoslavia titoistă, de unde, cu sprijin american, să fie internat într-un lagăr de lângă Roma. Prin 1956, în documentele Serviciilor Secrete era semnalat în Buenos Aires, pentru ca zece ani mai târziu să fie în Venezuela. Din documentele de arhivă nu reiese cum şi unde a activat sau când a decedat.

„Săptămâna aceasta a explodat un alt subiect în care este implicată Biserica. Şi când spun Biserică mă gândesc la Biserica Ortodoxă Română, Biserică Naţională alături de cea greco-catolică conform Constituţiei din 1923. Câţiva comentatori politici au speculat faptul că premierul României, Victor Ponta va specula în cadrul campaniei pentru prezidenţiale faptul că domnia sa este creştin ortodox, iar prezumtivul său candidat domnul Klaus Iohanis este luteran, adică protestant. Din nefericire … subiectul a fost tratat superficial. … E adevărat românii îşi iubesc Biserica, ţine de ethosul lor naţional, de identitatea lor spirituală şi culturală. Iar când 86,45% din români se declară creştini ortodocşi este extrem de greu să nu ţii cont de acest lucru. De altfel, mai demult am afirmat că Patriarhul Romîniei este cel mai puternic om din acestă ţară. Ferit de intrigile politice şi ales pe viaţă, vocea întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române se aude până în ultimul cătun fie el electrificat sau nu. Şi mai are în subordine o mare oștire: „o armată în negru” compusă din circa 15.000 de preoţi. E imposibil de ignorat.” (Citat din articolul „Biserica şi politica sau ortodoxul Ponta versus luteranul Iohanis! Autor: Florian Bichir, sâmbătă, 09 august 2014).

Ce cred eu? Eu cred că BOR se va implica in alegeri. Masiv.
A făcut asta mereu, chiar dacă a negat orice implicare, cu vehemență.

Va conta implicarea BOR in alegeri? Se pare că da.
Românii, mai ales moldovenii și „sudiștii” (adică muntenii, oltenii, așa sunt numiți in derâdere de către ardeleni), dar poate că nu este cazul tuturor ardelenilor, nu sunt încă pregătiți să acepte ca președinte al României un luteran foarte calm, foarte serios, bun organizator, dar sas.

Din păcate. Asta este părerea mea și numai a mea. Nu vreau să bag pe nimeni, cu atât mai puțin site-ul BdeC, intr-o astfel de controversă.

Și atunci, vom avea ca președinte exact ce iubim noi mai mult azi.
Un foarte tânăr și foarte ambițios președinte PSD-ist.

In discursul din ziua de 28 iulie a.c. de la Consiliul National PSD de la Craiova, când Victor Ponta și-a anunțat candidatura la prezidențialele din noiembrie, n-a ezitat să declare: „Cred ca am facut foarte bine si trebuie sa sprijinim Biserica si cultele religioase. Biserica si Armata merita sprijinite. Sint ortodox, majoritatea romanilor sint ortodocsi. Trebuie sa sprijinim toate cultele religioase. Nu cred ca un candidat la presedintia Romaniei trebuie atacat daca nu e ortodox, e dreptul lui. Nu vreau sa ma acuze nimeni sau sa spuna ca e un defect ca sint ortodox in tara mea. Cred ca trebuie sa fiu respectat pentru asta (aplauze anemice).”

Mie această declarație mi se pare a fi un apropo direct lansat la adresa sprijinului pe care Ponta îl așteaptă din parte BOR și, cunoscută fiind și influența socrului in rândurile clerului, o primă încercare, total lipsită de fair play, de a-l bloca în colțul ringului, din motive legate doar de opțiuni religioase, pe luteranul Klaus Johanis.

Vom vedea dacă presupunerile mele se vor adeveri sau nu în perioada 2-16 noiembrie 2014. Vom vedea dacă românii au mai progresat sau nu pe drumul spinos al democrației adevărate. „Pentru a deprinde democraţia, ro­mâ­nii vor avea nevoie de 20 de ani”, a fost prima declaraţie făcută de Brucan căreia românii i-au atribuit sensul de profeţie. La jignirea de „stupid people” însă, concetăţenii au re­ac­ţionat în unitate şi forţă. „Nu-mi amintesc să fi beneficiat de o singură sus­ţinere în presă sau în lumea po­li­tică”, şi-a comentat Silviu Brucan, în 2004, efectele afirmaţiilor publicate în cotidianul Le Figaro din 22 ianua­rie 1990. Când Brucan estimase că va fi ne­voie de două decenii pentru instaura­rea democraţiei, românii s-au vexat: presa era liberă, graniţele deschise, se prefigurau alegeri în regim pluripartidist, o nouă Constituţie…! N-a fost o prognoză ştiinţifică, s-a scuzat Brucan, ci una bazată pe-o rezistenţă te­na­ce a mentalităţilor şi prejudecăţilor co­muniste.

Au dispărut oare mentalitățile și prejudecățile comuniste după ceva mai mult de două de­cenii?

Fie că da, fie că nu (căci probe ştiin­ţifice de mentalitate nu pot fi pre­levate), care-i oare „puterea poporului” în anul de graţie 2014? Nu știu să răspund.

Vom trăi și vom vedea.

Horia Mărieș
București, 9 august 2014

de emil la 9 august 2014 - 16:52

Probabil ca ar trebui sa discernem intre mentalitățile si prejudecățile de tip autoritar si abuziv pe care le întâlnim chiar si la aproape 25 de ani de la evenimentele din 1989 si cele strict comuniste. Este o intreprindere dificila, cu nu prea mari sorti de izbândă, dar nu imposibila. Poate se încumetă cineva sa o facă, pentru a nu ne cantona in continuare in confuzia voita dintre voluntarist, abuziv, birocratic, autoritar, dictatorial pe de o parte si comunist pe de alta. Fiindcă unele au existat si înainte de „comunism”, altele au coexistat cu cele comuniste, dar numai unele au fost tipic comuniste. Poate pentru ca natura umana, deși diferita de la individ la individ, rămâne aceeași in linii generale, indiferent de perioada istorica in care se manifesta.