1200 de sancţiuni contravenţionale aplicate în perioada sărbătorilor

• publicat la: 5 ianuarie 2015
1200 de sancţiuni contravenţionale aplicate în perioada sărbătorilor

Pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică cu prilejul sărbătorilor de iarnă, la nivelul judeţului Satu Mare, în perioada 24 decembrie – 4 ianuarie, au fost mobilizaţi, zilnic, peste 130  de poliţişti.

Aceştia  au fost la datorie în ultimele 2 săptămâni având ca principale misiuni asigurarea ordinii şi liniştii publice, prevenirea şi combaterea infracţionalităţii şi gestionarea situaţiilor de urgenţă.

În urma analizelor  a rezultat că, în această perioadă, s-a înregistrat o diminuare a infracţionalităţii sesizate cu 17%, faţă de anul trecut, gestionându-se cu operativitate orice situaţie de natură a pune în pericol viaţa sau bunurile oamenilor.
În total, poliţiştii au aplicat peste 1200 de sancţiuni contravenţionale în creştere faţă de anul trecut  cu un procent de 47%, în cuantum de aproximativ 170000 de lei.

Au fost aplicate 10 contravenţii la regimul silvic, în creştere faţă de anul trecut, când nu au fost aplicate contravenţii la această categorie. Valoarea contravenţiilor se ridică la 5500 lei.

Tot în această perioadă, poliţiştii de rutieră şi ordine publică au acţionat, în sistem integrat, în stradă, având atât misiuni preventive, dar şi de sancţionare a conducătorilor auto care au încălcat legislaţia rutieră sau au pus în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.
În această perioadă, s-au înregistrat scăderi în ceea ce priveşte toţi indicatorii rutieri, numărul accidentelor rutiere diminuându-se cu 10%, faţă de anul trecut.
Au fost ridicate în vederea suspendării 24 de permise de conducere şi 7   certificate de înmatriculare .Numărul contravenţiile aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză a crescut cu 70%  faţă de aceiaşi perioadă a anului trecut.

În perioada amintită poliţiştii au depistat  3 persoane urmărite , sesizând o creştere, faţă de perioada similară a anului trecut , când a fost depistată o persoană.
În  contextul condiţiilor meteorologice  recomandăm conducătorilor auto să manifeste prudenţă la volan, să-şi echipeze corespunzător autovehiculele şi să se informeze din timp asupra stării drumurilor pe care urmează să se deplaseze.
Vă informăm că, în aceste zile,s-a desfăşurat  acţiunea ,,Blocada” în zona frontierelor de vest, sud şi est, cu participarea poliţiştilor din cadrul inspectoratelor de poliţie ale judeţelor de la graniţă, ale judeţelor limitrofe acestora, precum şi de la secţiile regionale de poliţie transporturi.
Obiectivul principal al acestei acţiuni era combaterea şi prevenirea infracţiunilor, dar şi asigurarea unei fluenţe corespunzătoare a traficului rutier pe segmentele de drumuri care converg spre ieşirile din ţară.
Pentru zilele următoare în care sunt organizate procesiuni şi ceremonii religioase ocazionate de Sărbătoarea Botezului Domnului, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare a luat măsuri de pregătire a bunei desfăşurări a acestor evenimente, în condiţiile în care la acestea participă un număr foarte mare de oameni. La fiecare dintre aceste procesiuni vor fi prezenţi pentru asigurarea ordinii publice,  poliţişti,  care vor acţiona pentru prevenirea şi descurajarea comiterii de fapte antisociale, precum şi pentru a asigura fluenţa traficului rutier în zonă.

Lasati un comentariu