Evenimente rutiere

• publicat la: 29 October 2015
Evenimente rutiere

      La data de 28 octombrie 2015,  în jurul orei 02,10, poliţiştii din cadrul Secţiei Carei, au intervenit la faţa locului, la un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale,  produs între localităţile Moftinu Mic şi Păulian, din judeţul Satu Mare.

Din cercetările efectuate s-a stabilit că,  Gheorghe N. ar fi condus autoturismul marca Fiat, înmatriculat în Italia, iar pe fondul imprudenţei a părăsit partea carosabilă şi a intrat în şanţul din partea dreaptă a direcţiei de deplasare.

Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest, iar la unitatea medicală, unde a fost condus în vederea recoltării probelor biologice, a refuzat şi recoltarea acestora.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de refuzul conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Un alt accident de circulaţie s-a produs ieri, la ora 10.45, pe DN1C, în localitatea Livada, judeţul Satu Mare.

Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că, evenimentul s-a produs în următoarele împrejurări: o femeie în vârstă de 43 de ani, a condus autoturismul marca Dacia şi a accidentat-o   pe Maria B, de 61 de ani, care era angajată în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni marcată şi semnalizată corespunzător.

În urma evenimentului a rezultat rănirea uşoară a pietonului.

Atât conducătoarei auto cât şi victimei le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.

Miercuri, în jurul prânzului, pe raza localităţii Lazuri, judeţul Satu Mare s-a produs un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane.

Din cercetările efectuate la faţa locului, poliţiştii Biroului Rutier au stabilit că, Agnes L. a condus autoturismul marca Alfa Romeo, iar pe fondul executării unei manevre de întoarcere, fără a se asigura corespunzător a intrat în coliziune cu autoturismul marca Opel, condus de către un bărbat, în vârstă de 72 de ani.

În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a unei pasagere, în vârstă de 62 de ani,  din autoturismul Opel.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatele etilotest, rezultatele fiind negative, de asemenea le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.

În ambele situaţii s-au întocmit dosare penale şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Lasati un comentariu