Dezbatere publică fără localnici

• publicat la: 29 March 2016
Dezbatere publică fără localnici

Joi, 29 martie 2016, de la ora 16,00,  la sediul Primăriei  Carei a avut loc  dezbaterea publică pentru Strategie pentru Energie durabilă a municipiului Carei 2016-2020. Anunţul postat de Primărie doar în presa judeţeană şi pe site-ul  propriu,  nu a adunat  în sala de şedinţe nici un careian înafara angajaţilor din administraţia locală şi Buletin de Carei.

Carmen Egli, şef  Birou proiecte , a prezentat  Obiectivele strategice specifice ale managementului energetic la nivelul municipiului Carei precum şi statistica consumurilor de energie.

Nu a fost prezent în sală  nici un specialist pe probleme  energetice din primăria Carei deşi există  în acest sens persoane angajate ca şi PFA, plătite cu  2.500 lei lunar.

Sumele propuse pentru aceste proiecte ce se doresc implementate în Carei ajung la valoarea 44,7 milioane de euro.  Doar pentru modernizarea  porţiunii bd.25 Octombrie până la capătul Căii Mihai Viteazu fiind propuşi 5  milioane de euro iar pentru Creşterea mobilităţii în interiorul municipiului cu introducerea de transport public pilot , 7 milioane de euro.

comentarii

de Jurist la 30 March 2016 - 06:29

Asta inseamna comunicarea Administratiei locale exercitata de comunicatorii
Biroului de Presa din Primarie.Nu au voie sa comunice cu nimeni doar ei intre ei.Jalnic !Ar trebui sa mai citeasca Legile Administratiei in care printre altele se spune ca au obligatia sa emita comunicate de presa,sa aduca la cunostinta toate informatiile de interes public.Da cine sa faca asta ? Sau poate populatia nu are voie sa stie ce se intampla ?Trebuie sa se inteleaga ca nu toata lumea are internet,sau pagini facebook !E de toata jena !

de Mihai Viteazu la 30 March 2016 - 07:02

Lasa ma ca merge si asa!”Careienii sunt fraieri” !!! Ei nu trebuie sa fie informati ,doar satmarenii ca doar ei sunt vizati de Strategia pentru Energie durabilă a municipiului Carei 2016-2020 si nu careienii !

Lasati un comentariu