Ilie Ciută, în mijlocul careienilor. Balta-gunoi de pe strada Pomilor

• publicat la: 25 martie 2016
Ilie Ciută, în mijlocul careienilor. Balta-gunoi de pe strada Pomilor

Joi,24 martie 2016, consilierul Ilie Ciută candidatul PNL pentru Primăria Carei a   susţinut o conferinţă de presă pentru a-şi prezenta  câteva dintre proiectele pe care vrea să le realizeze în primul său mandat de primar.

În cadrul acestei întâlniri a adus la cunoştinţa celor prezenţi că în cursul acestei săptămâni a fost solicitat de un grup de careieni pentru a se deplasa în zona pieţei de animale, mai exact pe strada Pomilor, pentru a i se prezenta condiţiile de trai ale acestora. La întâlnire a participat alături de consilierul Adrian Bucureştean.

Strada Pomilor este o stradă care nu a  fost recondiţionată deloc  în ultimii 20 de ani. Este o stradă  cu rămăşiţe de piatră pe calea de  acces iar pe o parte a străzii există o baltă- groapă de gunoi unde acum 20 de ani  era amenajat un loc de agrement.

În această perioadă, păpurişul ce creşte nestingherit în balta neîntreţinută, eliberează acel puf care este alergen  iar cei astmatici sunt foarte afectaţi de răspândirea lui în locuinţele lor.

Toţi cei care au apelat la ajutorul consilierului Ciută, contribuabili oneşti,  au afirmat că încă de  acum 8 ani de zile viceprimarul le-a promis că în această zonă se vor amenaja locuri de joacă pentru copii, că balta va fi atent întreţinută  astfel încât să  li se asigure condiţii decente  în jurul locuinţelor lor.

Balta se întinde pe o suprafaţă generoasă, iar cei care aruncă gunoaiele vin doar în cursul nopţii afirmă careienii de pe strada Pomilor.

Trotuarele sunt mai mult decât uzate şi moral şi fizic.

Zona nu este un caz singular pentru delăsarea  administraţiei locale actuale. Tot municipiul Carei arată ca  un oraş părăsit de autorităţi. Grămezi de moloz, de pământ chiar  găsim şi la piaţa de animale, în interior.

Fiecare face ce vrea şi cum vrea. Nu există un plan de urbanism care să reglementeze  arhitectura  pe  zone ale oraşului , fiecare îşi vopseşte imobilele cum doreşte, fiecare construieşte cum doreşte şi unde doreşte. Cu avizul biroului urbanism, evident, care însă nu are un  plan urbanistic zonal. Trotuarele municipiului Carei sunt reminescenţe ale perioadei comuniste şi la fel şi bordurile. Nici strada Pomilor nu face excepţie iar oamenii au obosit şi au îmbătrânit aşteptând mult trâmbiţatele promisiuni din cele 2  campanii  ale actualei conduceri locale, deja depăşită de situaţie.

Încurajaţi de atitudinea consilierului Ciută din şedinţele de Consiliu Local ce le pot urmări  pe youtube, contribuabilii careieni de pe strada Pomilor au apelat în disperare de cauză la acesta, fiind convinşi că în calitate de primar acesta va eradica groapa de gunoi din zonă şi le va asigura un climat care să le  asigure un confort decent.

redacţia

comentarii

de Cyanide la 25 martie 2016 - 18:13

Strada si gunoaiele sunt asa de cand ma stiu, nu-mi spuneti ca voi doar acum ati aflat :))

de tiberiu la 25 martie 2016 - 18:25

oamenii vor sa va scape de mizeria ce zace acolo de cand lumea …sau voi sunteti obisnuiti sa traiti asa doar?

de mira la 26 martie 2016 - 07:49

Si asta s-a rezolvat.

de cititor la 26 martie 2016 - 10:02

Respect domnule Ciuta! Va dam o sansa ca sa scapam de dictatura udmr din ultimii 20 de ani. Orasul Carei merita altceva decat ce avem acum!

de localni la 26 martie 2016 - 11:40

Cyanide daca strazile sunt asa de cand te stii asta lauda munca primarului , Kaiser locuieste aproape si in spatele casei lui e ordine …..

de Florin la 27 martie 2016 - 12:12

Caracteristic prostilor. Se stie de mult, nimeni nu face ceva, cand cineva vrea sa faca noi strigam „numa acuma a aflat”. Cat de idiot sa fi sa zici asa ceva?
Succes. Va sustinem!

de levente la 27 martie 2016 - 18:31

ciuta a facut numai de a spus ca face!
cu ciuta primar orasul o sa arate ca in occident si o sa avem si loc de munca pentru toate lumea!

Lasati un comentariu