Surpriză de proporţii! Primarul Kovacs preia din programul electoral al candidatului liberal Ilie Ciută

• publicat la: 28 septembrie 2016
Surpriză de proporţii! Primarul Kovacs preia din programul electoral al candidatului liberal Ilie Ciută

Surpriză de proportii la UAT Municipiul Carei. Primarul Kovacs  agrează realizarea unui proiect  ce cuprinde elemente din programul de campanie al singurului său contracandidat de la alegerile  locale din data de 5 iunie 2016, liberalul Ilie Ciută. Deşi  consilierul Ilie Ciută a fost …mazilit din funcţia de preşedinte al PNL Carei potrivit opiniedecarei.ro, primarul Kovacs  implementează  din punctele aflate în programul electoral al liberalului Ilie Ciută. Tot ceea ce presa  aservită primarului Kovacs lua în zeflemea în campania electorală, apreciind că e o utopie,  acum este preluat şi implementat prin proiecte  de către primăria Carei.

Vă reamintim că Ilie Ciută a fost singurul dintre cei 3 candidati ce au pierdut alegerile locale care a întrunit mai multe voturi decât partidul pe care l-a condus. Denigrat si blamat doar de presa locală de casă a primarului Kovacs, Ilie Ciută poate avea satisfactia că demersurile sale pentru dezvoltarea comunităţii careiene nu au fost în van din moment ce se vor fi puse în practică chiar de primarul Kovacs, presedintele UDMR Carei.

Până şi  punctul 15 din programul candidatului Ilie Ciută  se materializează  în aceste zile prin finalizarea Registrului local de spaţii  verzi, prin adoptarea unui Regulament al Cantinei Sociale care funcţionează de ani de zile şi prin asigurarea transparenţei materializate în filmarea şedinţelor de Consiliu Local.

Balta-gunoi din zona pieţei de animale ,  cunoscută ca şi zona Somos, a fost  printre primele zone din oraş călcate de Ilie Ciută în campania electorală.

http://www.buletindecarei.ro/2016/03/ilie-ciuta-in-mijlocul-careienilor-balta-gunoi-de-pe-strada-pomilor.html

 http://www.buletindecarei.ro/2016/07/nu-uitati-de-dezbaterea-publica-pentru-amenajarea-zonei-baltii-somos.html

Imediat după preluarea noului mandat, administraţia Kovacs a  inițiat procedura de Dezbatere publică a Planului Urbanistic Zonal – Amenajare Zonă de Agrement ,,Somos” , municipiul Carei, jud. Satu Mare.

Urmare a acestui demers, la şedinţa de astăzi 28 septembrie 2016 a fost deja pusă în discuţie documentaţia tehnică, etapa studiu de fezabilitate.

Rapiditatea cu care au fost demarate procedurile denotă  faptul că administraţia Kovacs a apreciat ca pozitivă semnalarea candidatului Ilie Ciută din campania electorală.

Administraţia Kovacs va implementa în zona de agrement a bălţii Somos şi alte obiective din propunerile lui Ilie Ciută. Astfel, patinoarul dorit de liberal în jurul sălii de sport înconjurată încă de gunoaie va fi construit în locul de agrement Somos ce se întinde pe o suprafaţă de 4,5 ha. La fel şi pista de skateboard sau aparatele de fitness stradal  sau locurile de joacă decente.

După ce primăria a recepţionat locuri de joacă amenajate cu 700 mii euro

http://www.buletindecarei.ro/2015/11/da-cu-copii-careienilor-ce-aveti-domnilor-primari.html

dar care nu ajung nici la nivelul celor din Sanislău sau Cămin, conducerea a descoperit că de fapt copii trebuie protejaţi prin  amplasarea de pardoseală adecvată la  spaţiile recreative.

Astfel, proiectul tehnic cuprinde pardoseli din cauciuc în preajma aparatelor de joacă ce vor fi regăsite în zonă.

De documentaţia tehnică se ocupă arhitecta Makar Iulia din Oradea, prezentată de primarul Kovacs ca având rădăcini careiene.

Prezentarea proiectului tehnic  a fost una demnă de o aşezare rurală   şi nu la nivel de municipiu cum  ne-au obişnuit  Ilie Ciută sau Carmen Egli la dezbaterile publice.

Câteva planşe pe coli A3 şi A4 au circulat printre consilieri dar incomplete din punct de vedere tehnic. De prezentare Power Point nici poveste deşi la Oradea se presupune că e un mod obişnuit de prezentare pentru specialişti.

Pentru punerea în aplicare a etapelor de realizare a proiectului, primarul Kovacs a cerut trecerea terenului Somos dim domeniul provizoriu al statului în cel public privat.

Arhitecta Makar este persoana care s-a ocupat şi de proiectul Revitalizarea Grădinii Castelului Carei. Domnia sa a apreciat zona ca una degradată, în care există gropi din argilă ce datează din secolul XVIII şi care se va preta  pentru plantaţii de arbori maturi, specii colorate de forme diferite.

Valoarea proiectului depăşeşte 2 milioane de euro şi presupune suprafaţă preponderent verde, construcţiile fiind în proporţie de 10% din cele 4,5 ha.

Pentru patinoar este prevăzută suprafaţa de doar 600 mp iar valoarea estimativă a acestuia este de 115.000 euro.

Buletin de Carei

 

comentarii

de cartieru la 28 septembrie 2016 - 16:52

a platit toti asistatii sociali si coloratii ca sa il voteze si tot nu se descurca fara domnul Ciuta.
deci tot domnul Ciuta este cel mai competent! lajos si jeno au aratat acum care e valoarea lor.

de Horia Mărieș la 8 octombrie 2016 - 14:09

http://greatnews.ro/comuna-din-romania-in-care-se-traieste-ca-in-germania/

Din ciclul cel far’ de sfarsit: Omul (bunul gospodar) sfinteste locul.
A se lua aminte, Nagykarolyi Onkormanyzat!

Lasati un comentariu