Oferta angajatorilor la Târgul educaţional din Carei

• publicat la: 19 April 2016
Oferta angajatorilor la Târgul educaţional din Carei

Direcția de Învățământ și Sănătate împreună cu Direcția de Cultură și Sport a municipiului Carei au organizat azi, 19 aprilie 2016, în cadrul „Săptămânii Meseriilor”, Târgul educațional al meseriilor. Evenimentul are ca scop promovarea învățământului profesional (tehnic).

Deschiderea oficială a manifestării  a avut loc  marți, 19 aprilie 2016, de la ora 10.30, în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din Carei.  Cuvântul de deschidere a aparţinut  lui Bopgdan Georgescu, director al Direcţiei de Cultură după care a rostit câteva cuvinte şi Inspectorul Şcolar general, prof. Călin Durlă.

Au mai fost prezenţi directori de şcoli, profesorii Nicoleta Mocan, Lenuţa Sălăgean şi Gindele Emeric precum şi consilierii locali Ilie Ciută şi Adrian Bucureştean. După deschiderea oficială şi prezentarea standurilor a sosit şi primarul Kovacs.

Angajatori din Carei, Satu Mare şi Foieni au fost prezenţi cu standuri de lucru, în cadrul cărora au  fost făcute cunoscute principalele activităţi productive.

Manifestarea a adunat elevi ai claselor a opta, care după examenul de capacitate vor trebui să decidă  tipul învăţămţântului pe care îl vor urma, adică teoretic sau profesional.

Fiind perioada Şcolii Altfel, au mai sosit şi elevi din alte localităţi pentru a vizita Castelul Karolyi. Vineri, în aceiaşi locaţie şi în cadrul aceluiaşi Târg Educaţional vor fi prezentate toate ofertele liceelor din Carei.

redacţie

Mai multe imagini pe pagina de facebook a Buletin de Carei.

comentarii

de profesor la 20 April 2016 - 11:47

Stimata redactie, s-a uitat un lucru important !!!
Scoala organizatoare nu a fost mentionata!
In caz ca nu se stie, este vorba despre elevii LICEULUI TEHNOLOGIC SIMION BARNUTIU CAREI si profesorii lor !

de Buletin de Carei la 20 April 2016 - 12:05

Stimate profesor sau profesoara, redactia Buletin de Carei nu a uitat nimic important pentru că a publicat exact comunicatul primit. Vă rugăm să luati legătura cu cei care au intocmit comunicatul pentru a clarifica cine sunt organizatorii mentionati.Vă mulţumim pentru înţelegere. Noi nu putem interveni în modificarea unui comunicat oficial.

de nisma la 20 April 2016 - 18:14

Ce comunicat oficial? Vrajeala! Comunicatul redactiei!

de monica la 20 April 2016 - 18:42

comunicatul oficial ce se primeste de la casa de cultura carei care a fost organizatoarea. vrea sa se bage in seama imi gindele ca sa vedem ca si el face ceva? ce a cautat la viena la targul de turism cu consiliul judetean cand de la fundatie de turism nimeni nu a fost dus….imi gindele a bagat nevasta la primarie de director economic dupa ce a luat 2,5 la examenul de la prefectura si a trebuit modificate posturile ca sa ajunga director economic la oras de la ferma de oua de la urziceni….mare suparare ca se stie cum se ajunge sa lucri la primarie si mai si plingi ca nu esti trecut in comunicat.

Lasati un comentariu