Pagina principala / Cultura Invatamant / Poemul zilei. Inscripţie pe piatra de hotar

Poemul zilei. Inscripţie pe piatra de hotar

,,Cin’ se ia cu mine bine,
îi dau haina de pe mine…”
(Cîntec popular)

Slav aş fi fost, de nu eram latin,
latin aş fi, de n-aş fi fost şi dac –
dar a ieşit aşa : să fiu român,
şi eu cu soarta asta mă împac !

Mi-au dat şi alţii sînge şi cuvinte –
nisipuri galbene trecură-n zbor,
purtate-n vîntul Asiei, fierbinte,
să-ngraşe primitorul meu ogor.

Şi din Apus, din Miazăzi, veniră
umane pulberi, umbre şi lumini,
cu bine şi cu rău mă vremuiră –
pe toate le-am sorbit în rădăcini.

Şi nu-i nimic străin – a’ mele-s toate,
dator nu sînt : plătit-am cu prisos ! –
că tot plătind uitucilor la rate,
cuţitul mi-ajunsese pîn’ la os !

Dar am rămas aşa cum scrie-n carte –
priviţi-mă, si-o să vedeţi uşor
că nu-s asemeni nimănui în parte,
deşi,-ntr-un fel, vă semăn tuturor.

Sînt bucuros de oaspeţi si prieteni ;
deschisă-i poarta, inima si ea ;
binevenit vei fi sub mîndre cetini,
în munţii mei, la caldă marea mea.

Îmi dai un sfat ? Te-ascult cu luare-aminte.
O mînă de-ajutor îmi dai ? Mulţam !
Dar nu cumva să-ţi bîiguie prin minte
că asta-i ţara cailor de ham !

Poftiţi, deci, staţi la masă, staţi la soare ! –
un loc prielnic vă păstrez, amici;
v-astept cu mintea plină, gîndu-n floare
(că nu-i de lipsă fosforul pe-aici !…)

Întind spre toată zarea poduri bune :
primesc şi dau întregului Pămînt;
nu-i gînd viclean în mine să răsune,
dar nici stăpîn nu caut: eu îmi sînt!

Învăţ, cîntînd sau nu, şi limbi străine,
mi-or folosi – în mintea mea socot –
dar mă gîndesc de-asemeni că e bine
să mă pricep întîi şi-ntîi să-not !…

Şi, iată, simt aşa cum scrie-n carte –
priviţi-mă, şi-o să vedeţi uşor
că nu-s asemeni nimănui, în parte,
deşi,-ntr-un fel, vă semăn tuturor.

Că slav eram, de n-aş fi fost latin,
latin aş fi, de nu mi-ar zice dac –
dar a ieşit aşa : să fiu român –
şi vreau cu toată lumea să mă-mpac !

GEO DUMITRESCU

Geo Dumitrescu (n. 17 mai 1920, București – d. 28 septembrie 2004) a fost un poet și scriitor român. A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie, impunându-se în lumea literară încă din primul an de studii. Debutează, în 1941, la doar douăzeci și unu de ani (cu placheta Aritmetică). Cinci ani mai târziu îi apare Libertatea de a trage cu pușca, conținând poeme scrise între anii 1940-1943. Publicat după încheierea războiului, volumul (care purta inițial titlul Pelagra) fusese scris în timpul acestuia, însă cenzura îi interzisese apariția. A fost și un talentat gazetar, profesiune căreia i s-a dedicat încă din tinerețe, când a fost redactor la ziarul „Timpul”, apoi la mai multe ziare și reviste literare, printre care Flacăra, „Almanahul literar” (Cluj), „Gazeta literară” (devenită „România literară”).

Versurile lui Geo Dumitrescu, chiar şi cele mai puţin inspirate, se citesc cu interes. Poetul se dovedeşte a fi un seducător inteligent al cititorului, căruia, dacă nu reuşeşte să-i provoace emoţii, îi trezeşte curiozitatea intelectuală. El izbuteşte să capteze atenţia printr-o anumită demnitate a cuvântului, care mai putea fi întâlnită numai la Marin Preda. Geo Dumitrescu nu transformă cuvintele în focuri de artificii, nu le risipeşte orgiastic, ci le păstrează intact autoritatea pe care o au în dicţionar. El se exprimă clar, analitic, ca şi cum ar ţine un discurs. În loc să-l epateze pe burghez, îl cucereşte prin seriozitate şi distincţie chiar în momentul săvârşirii actelor de teribilism. Este – s-ar putea spune – un contestatar îmbrăcat cu costum şi cravată. Un teoretician stilat al libertăţii de a trage cu puşca.   Cele mai cuceritoare poeme ale lui Geo Dumitrescu rămân cele scrise la douăzeci de ani.