Preasfințitul Părinte Iustin liturghisește împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul la Mănăstirea Scărișoara Nouă. Sânzienele
Românii ortodocși și cei greco-catolici sărbătoresc mâine, 24 iunie, “Nașterea cinstitului, slăvitului Prooroc, Mergătorului înainte și Botezătorului Ioan”. Sărbătoarea religioasă se suprapune cu o altă mare sărbătoare din calendarul popular: Sânzienele sau Drăgaica. Luni, 24 iunie, este Hramul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Scărişoara Nouă, comuna Pișcolt.
Ziua de 24 iunie este cea în care creștinii ortodocși cinstesc “Nașterea cinstitului, slâvitului Prooroc, Mergătorului înainte și Botezătorului Ioan”. Tot în această zi, îndeosebi în Moldova, este prăznuit “Sf. Mucenic Ioan cel Nou”, prilej cu care la Suceava – fosta capitală a Moldovei – atrage în fiecare an mii de pelerini veniţi din toate colţurile ţării pentru a se închina la moaştele Sfântului.
Sărbătoarea religioasă se suprapune cu o altă mare sărbătoare din calendarul popular: Sânzienele sau Drăgaica. O sărbătoare laică a iubirii şi a fertilităţii, prilej pentru practicarea unor ritualuri de vindecare a bolilor, de aducere a ursitului şi a belşugului în gospodărie. Sânzienele au probabil la origine sărbătorile romane de adoraţie a zeiţei Diana (Santa Diana – Sân-Ziana). Alţi etnologi susţin însă că sărbătoarea îşi are originea în străvechiul cult geto-dacic al Soarelui, sânzienele fiind reprezentate adeseori de traci înlănţuite într-o horă.
SÂNZIENELE SAU DRĂGAICA
Una dintre primele descrieri ale ritualurilor desfăşurate în ziua de Sânziene i se datorează domnitorului Dimitrie Cantemir şi este menţionată în celebra sa lucrare „Descriptio Moldaviae„: “În acest timp, când încep a se coace semănăturile, se adună la un loc toate fetele din mai multe sate şi alegând pe cea mai frumoasă şi mai robustă, îi dau numele de Drăgaica. Apoi, cu ea înainte, merg prin semănături şi-i fac o cunună împletită din spice, o mai înfrumuseţează cu o mulţime de cârpe, de toate colorile, şi-i dă în mână cheile de le şurele lor. Drăgaica, în acest fel înfrumuseţată, cu braţele întinse şi cu cârpele expuse vântului, ca şi cum ar sbura, se întoarce spre casă. Cântând şi săltând, şi merg prin toate satele fetelor care au însoţit-o. Acestea, urmând-o în cântece destul de frumoase, o numesc sora şi superioara lor. Toate fetele din Moldova năzuiesc foarte mult la această cinste, deşi cântecul lor zice că această fată, care reprezenta Drăgaica, nu se poate mărita până după trei ani”. Ritualul descris de Dimitrie Cantemir s-a transmis de-a lungul veacurilor, fiind încă practicat pe la începutul secolului trecut. Câteva obiceiuri din ziua de Sânziene sunt descrise de Tudor Pamfile în studiul său publicat în anul 1910 “Sărbătorile de vară la români”:
Sărbătoarea religioasă se suprapune cu o altă mare sărbătoare din calendarul popular: Sânzienele sau Drăgaica. O sărbătoare laică a iubirii şi a fertilităţii, prilej pentru practicarea unor ritualuri de vindecare a bolilor, de aducere a ursitului şi a belşugului în gospodărie. Sânzienele au probabil la origine sărbătorile romane de adoraţie a zeiţei Diana (Santa Diana – Sân-Ziana). Alţi etnologi susţin însă că sărbătoarea îşi are originea în străvechiul cult geto-dacic al Soarelui, sânzienele fiind reprezentate adeseori de traci înlănţuite într-o horă.
În Transilvania, în ajunul zilei de Sânziene “sătenii pleacă pe câmp şi livezi şi adună florile numite sânziene, pe care le aduc acasă şi din care împletesc cununi. Aceste cununi le aşează dânşii pe la uşile caselor, pe crucile dintre hotare şi holde, prin straturi, pe la stupii de albine. (…) Cununile bărbaţilor sunt împletite în formă de cruce, iar cele împletite pentru femei sunt rotunde. Fiecare îşi aruncă cununa sa, iar prezenţii pe cele ale absenţilor. Dacă cununa se opreşte pe acoperiş, este semn că acel a cui sau pentru s’a menit, va avea bucurii, îi va merge bine; dacă dimpotrivă va cădea, este semn vădit pentru acela că-i va merge rău şi poate chiar că va muri.”
Ziua de Sânziene era considerată de asemenea ca fiind „cel mai potrivit timp” pentru culesul buruienilor de leac, cele culese mai devreme neavând „nici o înrâurire asupra boalelor şi bubelor, din pricină că erau pişcate de Rusalii”. Florile de sânziene erau culese pentru a tămădui frigurile, guturaiul, bolile ruşinoase sau altele asemenea. Ele se puneau “pe sub ţăst, se aprindea o lumânare la ele şi se lăsau acolo până era trebuinţă de ele.”
continuarea pe datini.blogspot.com
Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei
Radu Gyr