Genocid al elitelor de la 1918 la venirea comuniștilor la putere. Acum sunt luați în vizor patrioții

• publicat la: 10 decembrie 2019
Genocid al elitelor de la 1918 la venirea comuniștilor la putere.  Acum sunt luați în vizor patrioții

Zeci de mari personalități ale Unirii au fost, patru decenii mai târziu, victime ale represiunii comuniste scrie newsweek.ro.

„Momentul 1918 a constituit apogeul unității românilor. Singurii care s-au opus au fost bolșevicii… Imediat ce a ajuns la putere, Partidul Comunist din România a procedat la distrugerea tuturor partidelor și personalităților care au contribuit la Marea Unire de la 1918.

Rând pe rând, au fost arestați și condamnați, cu sau fără proces, liderii istorici care simbolizau Unirea, țărăniștii și liberalii, clericii și militarii, social-democrații și sindicaliștii, ardelenii, bănățenii, bucovinenii, basarabenii. O mare parte dintre aceștia au murit în închisoare.

Au scăpat de această soartă doar cei care muriseră înainte sau se aflau în străinătate. A fost un genocid al elitelor, care a întrerupt pentru o jumătate de secol legăturile firești cu democrația occidentală“, menționează scriitorul Romulus Rusan.

O mare parte a oamenilor politici au ajuns în închisoarea de exterminare de la Sighet. „Majoritatea aveau între 60 și 93 de ani, astfel încât aproape o treime au murit pe parcursul a numai cinci ani. Între ei, liderii partidelor naționale Iuliu Maniu (80 de ani), Dinu Brătianu (84 de ani), cinci episcopi greco și romano-catolici, numeroși alți oameni politici, de litere și știință“, scrie același istoric Romulus Rusan.

La 30 de ani de la căderea comunismului în România prin lovitura de stat din decembrie 1989 s-au abrogat sadicele practici  dar se practică prigoana împotriva patrioților, a celor care nu vor să se lepede nici în ruptul capului de originile lor românești.

Organizezi evenimente culturale românești autentice, informezi despre activități autentice românești sau scoți la lumină pagini dosite din istoria noastră…ești rapid identificat și apoi ridiculizat. Dacă postezi pe rețele de socializare ești imediat raportat și apoi blocat cu zilele sau lunile în caz că nu ți se dezactivează contul.  În schimb toți cei care denigrează și batjocoresc neamul românesc  sunt tolerați de aceleași structuri care hăituiesc românii patrioți. Un adevărat război informațional  antiromânesc.

La Carei, placa  cu numele delegaților aleși a participa la Marea Unire de la 1918 a fost interzisă a fi amplasată la locul ei de drept, locul unde a fost ținută adunarea de alegere a lor din 28 noiembrie 1918. Direcția județeană de Cultură a amplasat-o  pe o clădire lăturalnică, la indicația Primăriei Carei, pentru a nu ajunge de fapt la locul său de drept și anume clădirea Primăriei.

Mai sus este clădirea de drept unde trebuia amplasată, clădirea Primăriei Carei.

Mai jos este clădirea Liceului Tehnologic ,,Iuliu Maniu,, unde a fost amplasată. Clădirea era sediu de Prefectură până în 1926 dar nu a avut nicio legătură cu adunarea de alegere a delegaților participanți la Marea Unire din 1918. Au fost aduși de la Satu Mare oameni de cultură pentru a gira cu prezența lor falsul istoric promovat de Primăria Carei și Direcția Județeană de Cultură.

O solicitare  pentru amplasare catarg cu drapelul statului în care ne aflăm naște articole denigratoare și de ridiculizare  din partea presei de casă a Primăriei.  Declarația primarului  referitoare la solicitarea pentru catarg și anume…,, nu provocați maghiarii,, a avut desigur rolul ei.  Am ajuns ca în țara noastră să fim supuși oprobiului public pentru că ne manifestăm sentimente patriotice.

Să nu uităm că la Carei, pe clădirea Primăriei, plăcile  oficiale cu inscripții  sunt negre, fără niciun însemn al statului. Să nu uităm că lucrătorii comerciali, vânzătorii sau tapițerii nu se se pregătesc deloc în clase cu predare în limba română de îți pui întrebarea pentru cine funcționează școlile de stat din România?

Pe zi ce trece devine tot mai evident că se urmărește epurarea patrioților.  Raportarea postărilor și blocarea patrioților nu este o soluție până la urmă pentru că mai există și alte căi de comunicare. Iar dragosea de neam și țară chiar nu se poate scoate din suflet nici cu metodele practicate în închisorile comuniste și nici cu declanșarea războiului informațional antiromânesc. Se poate aplica și metoda …suicidul, nimic de zis, cazul Rareș Demian e cel mai recent, doar că nu putem fi toți ,,sinuciși,,. Așa că cei rămași, continuăm!

Lasati un comentariu