Comunicat oficial. Despre binefacerile aducerilor la Carei a infestaților cu COVID-19

• publicat la: 31 martie 2020
Comunicat oficial. Despre binefacerile aducerilor la Carei a infestaților cu COVID-19

Un comunicat oficial de la Prefectura Satu Mare ne vorbește despre binefacerile stabilirii la Carei a centrului de primire pentru toți cei pozitiv cu COVID 19.

Va curge la Carei lapte și miere în ce privește dotarea spitalului. Așteptăm cu interes comunicatul care va consemna care vor fi sacrificații pentru acest belșug oferit.

În mod curios, municipiul de județ aspira mereu ce era mai de soi ca dotări, aparatură sau centre de servicii pentru comunitate. Când e vorba de factori de risc, municipiul Carei este cel preferat. Poate pentru că la Carei nu există însemnele statului român pe plăcile oficiale de pe clădirea Primăriei Carei și așa se vor amăgi unii că nu aparțin de România.

 

COMUNICAT oficial

La începutul acestei săptămâni, în baza unui referat de specialitate realizat de medicii din cadrul Direcției de Sănătate Publică Satu Mare, prefectul Radu Bud a propus ministrului Sănătății ca spitalul suport pentru pacienții COVID-19 să fie Spitalul Municipal Carei. S-au purtat discuții cu reprezentanții administrației locale, cu reprezentanții conducerii spitalului și urmează ca în următoarele zece zile acest spital să fie pregătit din toate punctele de vedere.

Acest lucru presupune dotarea cu aparatură necesară pentru o secție ATI corespunzătoare, dotarea cu rezervor de oxigen pentru a putea asigura pentru întreg spitalul sursa de oxigen, dotarea cu resurse umane necesare, respectiv specialiști în acele specialități care nu existau acolo. Astfel, va fi transferat/detașat personal medical de la celelalte spitale din județ, se va pune un accent deosebit pe dotarea cu echipament de protecție în așa manieră încât nici un cadru medical care își va desfășura activitatea în cadrul spitalului să nu aibă cel mai mic risc de contaminare. Într-un cuvânt, Spitalul Municipal Carei va fi un mare laborator. Acesta va putea prelua toți pacienții care sunt purtători de virus și vor fi confirmați pozitiv în urma testării, dar care, de asemenea, suferă și de alte boli, astfel încât să poată fi tratați în acest centru medical.

Pentru orașul Carei și pentru Spitalul Municipal Carei este o mare oportunitate de dotare tehnică și umană pe care până acum nu a avut-o.

De asemenea se va suplimenta numărul de ambulanțe la stația din Carei pentru a putea prelua toți pacienții din zonă care necesită a fi transportați la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare.

În același timp, la nivelul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, respectiv la secția Boli Infecțioase sunt tratați toți pacienții testați pozitiv care manifestă forme avansate, iar locația secției II a  Spitalului de Pneumoftiziologie Satu Mare va fi destinată pacienților cu risc înalt de infecție COVID -19 sau confirmați.

Pentru personalul medical care va fi detașat la spitalul suport Carei se va asigura cazare în unitățile hoteliere din Carei, acolo unde este cazul.

comentarii

de ion la 1 aprilie 2020 - 12:21

de ion la 31 March 2020 – 12:07

Acuma ca este perioada comentariilor,ne apucam de barfit.
De exemplu,faza cu dr.Belbe este sau nu este vinovat?,dar faptul ca populatia din Carei arunca gunoaiele in toate partile periferice a orasului nu este nici o problema.La boxele pentru gunoiul MENAJER din cartiere se arunca orice,dar nu e nici o problema,asta nu se observa.In MV1 se parcheaza pe trotuare,NU E PROBLEMA.Daca se aprinde ceva nu pot interveni Pompierii numai cu elicopterul.Acum in aceasta criza(pandemie),primaria actioneaza dupa ureche.Angajatii dela asistenta sociala ajuta persoanele in varsta,dar numai unii,sefa si un coleg.Colega inteligenta se fereste,dar posteaza si in timpul seviciului si in afara lui,cand sefa si colegu fac voluntariat.Careiul are tot felul de sefi de sectie:MAIDANI,POTARNICHI si URSULESTI.Bastinasi din carei UDMR-isti servesc tot felul de parveniti.Sa nu uitam de conducatorul Politiei Locale,pe care nu il vede nimeni pe strada.Competenta ucide!
La spital,competenta se masoara in EUROI.Se vede.City menajerul isi face probleme,poate ,cum va dezinfecta blocurile.Sa nu-si faca probleme ca multa lume si le dezinfecteaza,mai sunt si oameni care au grija de ei.Multe din aceste probleme au fost semnalate si in Buletin de Carei,dar primarul cere sa nu se faca valva,dar toate manevrele facute de el care nu sunt corecte,au fost semnalate in acest ziar si nu se pot lua masuri.Pentru toate angajarile in primarie au fost selectati oameni competenti,care nici nu stiu ce fac acolo.PRIMARUL SA ISI FACA TREABA .CATEODATA ARE DREPTATE D-NA CIUTA.NU O ASCULTA NIMENI.
SA AVEM NOROC SA SCAPAM SI VOM VEDEA CE VA FII.
SA FIM SANATOSI!!!

de robert la 1 aprilie 2020 - 12:24

din pacate are mereu dreptate pt ca daca nu avea demult ar fi aparut dovezile

Lasati un comentariu