„Versurile imnului, interzise dar niciodată uitate, nu pot fi şterse din conştiinţa poporului român”
Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, a rememorat, vineri, la ceremonia de marcare a Zilei Imnului Naţional, influenţa pe care cântecul ”Deşteaptă-te române!” a avut-o de-a lungul timpului asupra ostaşilor români, dar şi perioada în care acesta a fost interzis de puterea comunistă.
”Istoria acestui imn este tulburătoare şi fascinantă în acelaşi timp. Apărut în efervescenţa zilelor revoluţionare ale anului 1848, pe versurile poetului Andrei Mureşanu, ‘Deşteaptă-te române!’ s-a impus rapid în conştiinţa maselor, fiind interpretat cu entuziasm pe timpul manifestărilor publice ale vremii. Cântecul a insuflat curaj ostaşilor Armatei României în timpul Războiului de Independenţă sau în aprigele încleştări ale celor două războaie mondiale. Nu este de mirare că ‘Deşteaptă-te române!’ a fost unul dintre primele cântece patriotice interzise de puterea comunistă instalată imediat după abdicarea Regelui Mihai, în anul 1947. Simpla lui fredonare putea atrage ani grei de temniţă”, a afirmat ministrul Gabriel Oprea.
El a reamintit şi zilele Revoluţiei din 1989, când acordurile ”tulburătoare” ale cântecului s-au înălţat din zeci de mii de piepturi, insuflând curaj manifestanţilor, ”care mărturiseau, pe versurile interzise atâţia ani, dar niciodată uitate, că aspiraţia către libertate şi demnitate nu poate fi ştearsă din conştiinţa poporului român”.
”Imnul şi Drapelul ne reprezintă ca naţiune în faţa întregii lumi, de aceea cred că nu există român care să nu tresară atunci când, cu ocazia manifestărilor publice sau după izbânzile internaţionale ale sportivilor noştri şi în orice altă ocazie, vede drapelul tricolor ridicându-se pe catarg în acordurile Imnului naţional. În calitatea mea de ministru al Apărării Naţionale, dar şi de cetăţean al României, îmi exprim, alături de dumneavoastră, preţuirea şi respectul deplin faţă de unul dintre cele mai mari simboluri ale ţării noastre, Imnul Naţional”, a adăugat ministrul Gabriel Oprea.
Referindu-se la semnificaţia pe care imnul o are pentru militarii Armatei României, ministrul a subliniat că, alături de drapel, imnul poartă ”cu semeţie şi mândrie” încărcătura simbolică a unităţii şi identităţii istorice şi culturale, a onoarei, demnităţii şi integrităţii poporului român.
La ceremonia organizată de MApN împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, Prefectura Bucureşti şi Primăria Generală a Capitalei, din faţa Cercului Militar Naţional, au participat, alături de ministrul Gabriel Oprea, prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, preşedinţii UNPR Marian Sârbu şi Cristian Diaconescu, parlamentari progresişti, şefii de arme din minister, reprezentanţi ai unor instituţii civile şi militare, ataşaţi militari străini acreditaţi la Bucureşti, veterani de război, cadre militare în rezervă şi în retragere dar şi numeroşi bucureşteni.
La finalul ceremoniei muzica reprezentativă a armatei a interpretat un colaj de cântece patriotice. Evenimentul s-a încheiat cu înălţarea Drapelului şi intonarea Imnului naţional.AGERPRES



Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei