“Zile cu Zâmbete” la Bobald

• publicat la: 3 septembrie 2011
“Zile cu Zâmbete” la Bobald

A treia ediţie a Taberei de Vară organizate de Asociaţia Werdnig Hoffman din Carei  s-a desfăşurat în acest an la Bobald,sub genericul  “Zile cu Zâmbete” şi a adunat 24 de tineri cu  Sindrom Werdnig Hoffman şi alt handicap locomotor cauzat de o boală rară sau comună.

Au fost prezenţi participanţi din Carei,Satu-Mare,Bucureşti şi judeţele Sălaj,Cluj,Bihor pentru unii dintre ei tabăra fiind o posibilitate de evadare din locuinţa unde sunt ţintuiţi tot anul.

30 de tineri voluntari  au incercat să le ofere o vacanţă de neuitat,demonstrându-le că handicapul lor nu reprezintă o piedică  în desfăşurarea de activităţi multiple şi deosebite pe parcursul minivacanţei.

Ca in fiecare an,protopopul greco-catolic  Radu Filip a venit la deschidere pentru a le oferi binecuvântarea ,tinerii fiind  incântaţi de pildele citite apoi de preot.

Fiecare participant si fiecare voluntar a primit la inceput un tricou si o cana cu inscriptia asociatiei .

Datorită activităţilor variate,zilele au trecut cu repeziciune nu fără a da ocazia tinerilor de a-şi face un bagaj consistent de amintiri,care mai de care mai plăcute.

Buletin de Carei a fost alături de tineri pe tot parcursul taberei prilej cu care am remarcat buna dispozitie ,atmosfera deosebită existentă aici,implicarea voluntarilor ,toate fiind un rezultat al strădaniei organizatorilor de a crea condiţii cât mai adecvate unui sejur prelungit.

Fiecare zi a fost dedicată altei activităţi.Participanţii s-au impărţit in şase echipe,fiecare dintre acestea trebuind să îşi întocmească o emblemă şi un imn.Abilităţile practice nu au fost nici ele uitate,balul mascat preconizat provocându-i în realizarea de măşti cât mai ingenioase şi atractive.

Nu a lipsit clasicul concurs de cultură generală dar au existat şi probe mai atractive cum ar fi bătaia cu baloane umplute cu apă sau Whater Pong-ul (se formează o piramidă din pahare, iar jucătorii sunt nevoiţi să introducă mingea de ping-pong în paharele adversarului, până când acesta rămâne fără pahare).

Atracţia a constituit-o concursul de Miss&Mister Bobald dar şi concursul de puzzle pe echipe.

Două seri au fost rezervate proiecţiilor de filme  iar in ultima seară,focul de tabără a ţinut participanţii adunaţi in jurul lui mult după miezul nopţii.

Oameni de suflet au făcut posibilă deplasarea copiilor din tabără la biserica Sf.Andrei din Carei  pentru a se ruga la moaştele Sfintei Rita,sfânta dorinţelor imposibile,aflate in trecere prin oraşul nostru.

Vereş Robert, preşedintele AWH şi director executiv la  Alianţa Naţională de Boli Rare România mulţumeşte pe această cale atât participanţilor pentru prezenţă cât şi voluntarilor şi celor ce i-au ajutat şi le-au fost alături.

La reuşita  taberei au contribuit Consiliul Judeţean Satu Mare, Consiliului Local Carei ,Asociaţia Prader Willi din Romania,sponsori (SC SIRA CONS SRL,SC ALCONOR SRL,SC ABRA-COM SRL) cărora Asociaţia Werdnig Hoffman le aduce mulţumiri.

A fost prezentă şi doamna Dorica Dan ,preşedinta Alianţei Naţionale a Bolilor Rare din România si totodată preşedinta Asociaţiei Prader Willi din România, membru EUCERD, vicepreşedinte EURORDIS.

redactia

comentarii

de Bobet22 la 5 septembrie 2011 - 08:59

Foarte bun articolul. Si da, chiar au fost niste „Zile pline de zambete”.

Lasati un comentariu