Sute de cetăţeni ai Europei vin in tabăra de solidaritate cu Roşia Montană
Câteva sute de membri ai retelei internationale Reclaim the Fields (www.reclaimthefields.org), ai Asociatiei Alburnus Maior (www.rosiamontana.org) si ai Asociatiei Eco Ruralis (www.ecoruralis.ro) participa in aceasta perioada la o tabără de solidaritate in sprijinul localităţii Rosia Montană.
Evenimentul este programat in perioada 21-30 septembrie, la Roşia Montană, cu participarea a peste 500 de activisti din intreaga Europă.
Până in aceasta dimineata, la locul evenimentului veniseră peste 100 de invitati. O parte a acestora sunt cazati intr-o tabără de corturi, iar ceilalti sunt oaspeti in casele localnicilor din Rosia Montană.
Invitatii vor lua parte la o serie de conferinte, vor vizita zona si vor lucra in gospodăriile taranesti. Pe parcursul zilei de astazi sunt programate si două ateliere practice – unul de fierarie, celalalt de apicultura.
Reteaua internationala Reclaim the Fields este dezvoltata de activisti si fermieri din Europa, creand legaturi intre actiunile desfasurate pe plan local si campaniile de rezistenta pe probleme globale. Reclaim the Fields lupta impotriva intereselor corporatiste care abuzeaza de comunitati locale, valori culturale si mediul inconjurator.
Asociatia Alburnus Maior reprezinta opozitia locala de la Rosia Montana, impotriva proiectului de exploatare a aurului care ar distruge Rosia Montana si o parte importanta a Muntilor Apuseni.
Opozitia locala de la Rosia Montana s-a format in anul 2000, dupa ce compania canadiana Gabriel Resources si-a anuntat intentia de a construi aici cea mai mare mina de aur la suprafata din Europa.
Scopul taberei internationale este de a sustine campania Salvati Rosia Montana, de opozitie fata de proiectul minier.
„Ca locuitor al Rosiei Montane sunt mandru ca vom gazdui oameni din lumea intreaga care ne sustin in lupta noastra de a opri proiectul minier ce vrea sa ne distruga casele, comunitatea si cultura. Rosia Montana are o lunga istorie de rezistenta si scopul acestei tabere se potriveste nemaipomenit cu lupta noastra. Avem nevoie de solidaritate internationala pentru a ne salva localitatea si muntii, pentru ca guvernul nostru lucreaza in complicitate cu compania miniera pentru a isi umple buzunarele”, declara Eugen David, presedinte Alburnus Maior.
„Povestea Rosiei Montane este relevantă pentru lumea intreagă. Vedem peste tot corporatii care incearca să distrugă comunităţi in căutarea profitului – insa oamenii nu se resemneaza asa usor, ci isi apara casele si pamantul. Asteptam cu nerabdare sa vedem frumusetea Rosiei Montane si sa sustinem lupta curajoasa a localnicilor”, subliniază fermierul britanic William Ronan, membru fondator al retelei Reclaim the Fields.
sursa greenreport.ro
comentarii
de Radu la 25 septembrie 2011 - 08:14
Textul ala spus de „un localic” de ce nu mentioneaza daca el nu este si cumva un membru ong, dupa cum vorbeste e mai mult ca sigur. Oamenii de acolo au iesit in strada acum cateva saptamani sa strige ca vor minerit, mi-e greu sa cred ca majoritatea ( adica cei care au iesit) nu il vor. Desigur exista si mici exceptii sunt cativa care o duc bine acum si nu vor proiectul pentru ca ar strica”linistea”
de clara la 27 noiembrie 2011 - 10:38
ar trebui sa mergi pana acolo ca sa vezi despre ce e vorba.