Combaterea evaziunii fiscale şi a spălării de bani

• publicat la: 8 iunie 2012
Combaterea evaziunii fiscale şi a spălării de bani

În această dimineaţă, au loc 24 de percheziţii la locuinţele mai multor persoane şi la sediile unor societăţi comerciale din judeţele Satu Mare şi Maramureş, pentru destructurarea unei grupări infracţionale care se ocupa cu evaziunea fiscală şi spălarea de bani.

În dimineaţa zilei de 8 iunie a.c., Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu – Mare şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare efectuează 24 de percheziţii în judeţele Satu Mare şi Maramureş, atât la sediile unor societăţi comerciale, cât şi la domiciliile sau reşedinţele mai multor persoane, în scopul destructurării unei grupări cu preocupări infracţionale pe linia evaziunii fiscale şi a spălării banilor.

Activităţile se desfăşoară în cooperare cu poliţişti din cadrul B.C.C.O. Oradea, S.I.F. Bihor, serviciilor de intervenţie rapidă din cadrul I.P.J Maramureş, I.P.J. Bihor şi I.P.J. Satu Mare şi cu sprijinul informativ al S.R.I.

Polițiștii au colaborat cu specialiștii A.N.A.F., Garda Financiară Timiș, Arad, Maramureș și Cluj.

Lasati un comentariu