Maghiarii scad, germanii dispar, rromii sporesc

• publicat la: 28 august 2012
Maghiarii scad, germanii dispar, rromii sporesc

Numărul germanilor şi maghiarilor a coborât la minimul istoric, în timp ce rromii au înregistrat un maxim al istoriei recensămintelor. Pe locul trei în clasament se află românii de etnie ucraineană.

Potrivit Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor 2011, românii sunt în continuare majoritari în Bucureşti şi 39 de judeţe, în 26 dintre acestea atingând procente de peste 90%. În Capitală au cea mai mare pondere – 96,6%. Maghiarii sunt majoritari în Harghita (84,8%) şi în Covasna (73,6%). Ambele judeţe păstrează aproape aceleaşi procente ca şi în 2002 (84,6%, adică 73,8%).

Numărul persoanelor care se declară de altă etnie decât cea română a scăzut şi după 2002, urmând trendul populaţiei pe ansamblu. Excepţia o reprezintă rromii, care au urcat de la 535.140, la recensământul din 2002, la 619.007, la numărătoarea de anul trecut.

Subdeclarare

Aici, situaţia este mai delicată, fiindcă numărul celor care se declară aparţinând acestei etnii este departe de realitate şi nu ştim dacă este vorba de o creştere a declarării sau chiar de o evoluţie demografică pozitivă în interiorul acestei comunităţi.

Marian Mandache, directorul executiv al asociaţiei Romani Criss, recunoaşte că toată campania făcută înainte de recensământ nu a avut mare succes: „Da, încă suntem foarte departe de numărul real, care se situează undeva pe la două milioane de persoane”. Dar, se consolează Mandache, este singura etnie pe creştere.(–)

La polul celălalt, cu cel mai mic număr înregistrat la recensăminte, se află maghiarii, care în 1930 erau în număr de peste 1,4 milioane, în 1977 au ajuns la maximum istoric – de 1,7 milioane, iar acum au coborât la doar 1,2 milioane de persoane.

Germanii, pierdere de aproape 40%

Germanii continuă trendul de scădere alarmantă. În 1930 existau 633.488 de români de etnie germană, acum sunt doar 36.900. Cu aproape 40% mai puţini decât la recensământul trecut, cel din 2002 (când erau 59.764), anul când au coborât sub 100.000 de persoane.

Marea pierdere a fost suferită însă imediat după Revoluţie, când mai bine de jumătate dintre românii de etnie germană au părăsit ţara – de la 359.109 de etnici germani declaraţi în 1977, s-a ajuns la 119.462, în 1992. Procentual, dacă aceştia reprezentau 1,7% din totalul populaţiei la recensământul din 1977, în 2002 au coborât la 0,3%, iar în 2011, la numai 0,19% din populaţia stabilă a României.

sursa adevarul.ro

Lasati un comentariu