Arhiva pentru 1 august 2012
Tokes – prea cuviosul pastor al campaniei politice antiromâneşti
Luni, europarlamentarul Laszlo Tokes a ţinut o conferinţă de presă care ne-a lămurit din nou, dacă mai era nevoie, asupra rolului jucat de Budapesta, personal de premierul Ungariei, Viktor Orban, în viaţa politică din România şi, mai presus de orice, în salvarea lui Traian Băsescu de la demiterea din postul de preşedinte, în urma referendumului
Mai multe articole
Prefectul Eugeniu Avram cere reactualizarea strategiei privind gestionarea deşeurilor periculoase
În data de 1 august, prefectul Eugeniu Avram, secondat de subprefectul Cristian Sasu, a convocat o şedinţă consacrată analizării modului în care sunt gestionate deşeurile periculoase şi toxice pe raza judeţului Satu Mare, cu scopul de a se informa care sunt problemele din teren dar şi modalităţile
Ambasadorul Belgiei la Bucureşti s-a declarat impresionat de buna colaborare şi comunicare dintre autorităţile sătmărene
La prima sa vizită în judeţ de la numirea în funcţie,Înaltul diplomat belgian a promis sprijin pentru proiectele ce vizează atragerea de investitori în municipiul şi judeţul Satu Mare. Aflat într-un turneu de documentare prin mai multe judeţe din Transilvania, ambasadorul Regatului Belgiei
Biciclistă accidentată în urma ciocnirii a două maşini la Carei
O femeie de 47 de ani, din Carei, a fost grav accidentată ieri în urma unui accident produs în localitate la ora 16.00. Polițiștii Biroului Rutier Carei, sesizați cu privire la producerea evenimentului rutier, au stabilit în urma cercetării la fața locului că Mihai B., de 34 de ani, din Târgu
Şoc: Pe 27 iunie 2012, CCR a conchis negru pe alb scăderea populaţiei României
PDL a cerut să se ţină cont de scăderea numărului populaţiei Traian Băsescu şi PDL solicită CCR să valideze referendumul, susţinând că numărul de alegători aflaţi pe listele electorale este corect. Pe 31 mai 2012, PDL avea cu totul altă poziţie. Astfel, în sesizerea de neconstituţionalitate
Roşiile -beneficii
In piata, pe tarabe, au aparut deja rosiile romanesti, de gradina. Poate multi vor spune ca asta nu e o noutate, ca rosii se gasesc tot timpul anului la supermarket-uri. Si chiar asa si este numai ca rosiile acelea sunt de sera si, cele mai multe, sunt aduse de peste mari si tari si mai presus de orice,
Presa internaţională: Traian Băsescu, un preşedinte nelegitim
Deutsche Welle, Wall Street Journal, Financial Times, New York Times, Le Figaro și Le Monde, toate spun același lucru: chiar dacă Traian Băsescu se va întoarce la Cotroceni, legitimitatea sa ca Președinte este anulată de cele 7,4 milioane de voturi pe care le are împotrivă. Tema așa-zisei lovituri
Invitaţie la Castelul Muzical
Direcția de Cultură Carei continuă seria concertelelor de vineri seară la Castelul Karolyi, Castelul Muzical prezintă vineri, 3 august, ora 19.00, Louis Reinke (vioară) – Germania și Molnar Benze (pian) – Ungaria. Pe
România vs Traian Băsescu: 9 – 1
Indiferent de modul în care este interpretat rezultatul referendumului din 29 iulie, un lucru este cert: Traian Băsescu a înregistrat o înfrângere comparabilă cu o catastrofă. Nu atât USL – alianţa a jucat rolul de căpitan de echipă – , ci mai ales românii sunt cei care au obţinut
Poftiţi la şezătoare !
Muzeul Orăşenesc Tăşnad are plăcerea să vă invite sâmbătă 4 august ora 18.00 la o Şezătoare- Datină şi voie bună.Va fi o seară deosebită, cu datini din bătrâni, muzică şi voie bună. Povestea şezătorii ne va trimite înapoi în timp, însoţită fiind de cântecul interpreţilor