Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor

• publicat la: 30 November 2014
Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor

În urma poruncii Domnului de a vesti Evanghelia, Apostolul Andrei a propovăduit şi a creştinat mai multe neamuri, devenind patron al României, Spaniei, Siciliei, Greciei, al Rusiei, dar şi al Scoţiei.

Este de asemenea şi patronul oraşelor Napoli, Ravenna, Brescia, Amalfi, Mantua, Bordeaux, Brugge sau Patras şi, deoarece era pescar, Sfântul Andrei este considerat de marinarii şi pescarii greci ocrotitorul lor.

În 2001 Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat ziua prăznuirii Sfîntului Andrei, Ocrotitorul României, ca sărbătoare naţională bisericească.

Din anul 2011 ziua de 30 noiembrie, în care este sărbătorit Sfântul Apostol Andrei, a devenit sărbătoare legală, nelucrătoare.

Viaţa Sfântului Andrei

Andrei a fost fratele lui Simon Petru şi fiul pescarului Iona din Betsaida, de pe ţărmul lacului Ghenizaret din Galileea, în nordul Israelului.

Deşi Andrei era iudeu, numele său derivă din grecescul Andreas, care înseamnă „viteaz” sau „bărbătesc”. A ascultat predicile lui Ioan Botezătorul şi proorocirile lui despre Mesia, iar apoi a fost martor la Botezul Domnului în apa Iordanului.

După ce l-a anunţat pe fratele său Petru că ”a găsit pe Mesia”, a plecat după Iisus la chemarea ”Veniţi după Mine şi de acum vă voi face pescari de oameni”.

Apostolul Andrei a fost nelipsit de lângă Hristos şi martor al alegerii celorlalţi Apostoli, a ascultat parabolele şi cuvintele spuse de Iisus mulţimilor, a asistat la toate minunile săvârşite şi a fost prezent la marile momente din viaţă pământească a lui Hristos: la Cina cea de Taină, la Răstignire, la Punerea în mormânt, la Înviere şi la Înălţare.

După învierea lui Iisus şi coborârea Duhului Sfânt, la Rusalii, Apostolii au mai rămas câţiva ani la Ierusalim, începând formarea Bisericii. În urma poruncii Domnului de a vesti Evanghelia la toate neamurile, Apostolul Andrei a propovăduit în Asia, Pontul Euxin şi pe malurile Dunării. În prima călătorie misionară a întemeiat, împreună cu Sfântul Ioan, comunităţi creştine în Antiohia, Efes, Niceea şi Bizanţ.

La Sinodul Apostolic din jurul anilor 49-50 de la Ierusalim, Apostolii au tras la sorţi pentru a decide unde va merge fiecare.Tradiţia Bisericii spune că Apostolului Andrei i-a revenit Scytia, Dobrogea, şi astfel a pornit în a doua sa călătorie misionară. Mai întâi, Andrei l-a însoţit pe fratele sau Apostolul Petru prin Asia Mică, apoi a trecut în Peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de azi, ajungând în Scytia, unde s-a oprit un timp. Apoi a continuat misiunea de propovăduire a Evangheliei până în sudul Rusiei de astăzi.

S-a întors în Grecia, consolidând comunităţile creştine înfiinţate de Apostolul Pavel şi de alţi Apostoli, ajungând până în oraşul Patras din Peloponezul grecesc. Acolo a murit ca martir în ziua de 20 noiembrie a anului 60, răstignit pe o cruce în formă de X. Tradiţia spune că după moartea sa s-a iscat din senin o furtună şi un fulger i-a orbit pe toţi cei de faţă.

De atunci, semnul crucii în formă de X a devenit simbolul atragerii atenţiei faţă de pericolele iminente şi prevenire a accidentelor.

După moartea sa moaştele s-au păstrat la Patras. Pe la anul 350 împăratul Constanţiu al II-lea, fiul lui Constantin cel Mare, a dus moaştele în Biserica Apostolilor din Constantinopol. Au stat acolo 500 de ani până când împăratul bizantin Vasile I Macedoneanul le-a înapoiat locuitorilor din Patras capul Sfântului Andrei. În anul 1208, în timpul celei de-a patra Cruciade, relicvele au ajuns în domul San Andrea din Amalfi, lângă Neapole.

În sprijinul evanghelizării Daciei Pontice de către Apostolul Andreivin şi spusele Sfântul Ipolit, că ”a vestit cuvântul Evangheliei sciţilor şi tracilor”, sau ale episcopului Eusebiu de Cezareea, cel mai de seamă istoric din primele veacuri care scria în ”Istoria bisericească” faptul că Andrei a propovăduit şi în Dacia Pontică, Dobrogea de astăzi.

Stau mărturie şi inscripţii şi vestigii arheologice sau unele toponimice: peştera Sfântului Andrei sau pârâiaşul Sfântului Andrei, dar şi colinde sau creaţii folclorice dobrogene. Unul dintre aceste colinde pomeneşte de “schitul” sau “mănăstirea” lui Andrei, la care veneau Decebal şi Traian, cel din urma ascultând şi slujba săvârşită acolo.

Lângă comuna Ion Corvin, din judetul Constanta, se află Peştera Sfântului Andrei, unde se zice că ar fi locuit câţiva ani. Alături s-a înaltat o mănăstire unde vin pelerini din toată ţara si chiar din străinătate.

O altă mănăstire cu hramul Sfântului Andrei s-a înălţat şi la Piscu Crăsanilor, în perimetrul fostei cetăţi getice Helis, resedinta marelui rege Dromihete. Localnicii spun ca apostolul a trăit şi a propovăduit şi acolo. În amintirea lui, ca pescar şi stăpân al fiarelor, în noaptea dinaintea sărbătorii, pescarii şi vânătorii din satele vecine fac vrăji cu două andrele încrucişate în X, prin locurile pe unde obişnuiesc să vâneze ori să pescuiască.

Legende dacice şi superstiţii de Sântandrei, personificarea lupului

Există specialişti care cred că după creştinarea teritoriului de la nordul Dunării şi asimiliarea credinţelor şi practicilor creştine, sărbătoarea Sfântului Andrei a luat locul sărbătorii divinităţi dacice Sântandrei, personificare a lupului.

Legendele despre misiunea de creştinare a Sfântului Andrei spun că acesta a fost trimis în ”tărâmurile lupilor”, unde a fost însoţit şi călăuzit în teritoriile dacice de Marele Lup Alb. Şi majoritatea tradiţiilor populare arată o legătură între Sfântul Andrei şi lupi. El ar fi avut darul de a vindeca rănile şi prin rugăciuni de a ”lega gura lupilor”, apărându-i pe oameni şi vitele lor.

Lupul a fost întotdeauna considerat simbol al dacilor, iar unele legende spun că Marele Lup Alb, considerat căpetenia lupilor, a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei. Legendele mai spun că un preot al lui Zamolxis cutreiera pământurile Daciei pentru a-i ajuta pe cei în nevoie: el le spunea dacilor că Marele Zeu veghează asupra lor.

Preotul avea părul şi barbă albe ca neaua, iar credinţa, curajul şi dârzenia sa erau cunoscute de oameni şi chiar de fiare. Zeul l-a oprit la el în munţi pentru a-i fi aproape şi deşi departe de oameni preotul a continuat să-i slujească, iar fiarele şi chiar lupii Daciei au ajuns să asculte de el.

Zalmoxis l-a transformat atunci pe preot într-un mare şi puternic Lup Alb ca să adune toţi lupii din codri pentru apărarea tărâmului. De câte ori dacii erau în primejdie lupii le veneau în ajutor la chemarea Marelui Lup Alb, care era şi judecător, pedepsind laşii şi trădătorii.

În marea invazie a romanilor, unii daci s-au temut că Zeul nu le va fi alături, iar trădătorii înfricoşaţi au omorît toţi lupii în speranţa că unul din ei va fi Marele Lup Alb, al cărui cap îl vor putea oferi romanilor în schimbul vieţii lor. Lupul Alb şi Zalmoxis au privit cu durere de pe Muntele Sacru cum geto-dacii au fost înfrânţi de romani din cauza trădării.

Se presupune că aceste vechi credinţe şi ritualuri ale populaţiei precreştine au fost înglobate în noua religie creştină. De aici interdicţia de a lucra în ziua Sfântului Andrei, ziua fiind sub interdicţia lupilor, iar noaptea dinainte, de 29 spre 30 noiembrie, sărbătoarea Sfântului Andrei, e văzută ca sabat al strigoilor şi al lupilor.

Sfântul Andrei este considerat ca fiind mai mare peste vite şi fiare, păzitor al turmelor de pericolul lupilor, îmblânzitor al lupilor şi cel ce „leagă gură lupilor” păstrându-se astfel legătura simbolică dintre daci şi lupi.

De aici şi superstiţiile legate de lupi. În ziua de Sântandrei se obişnuia să nu se lucreze pentru ca oamenii să fie feriţi de boli şi pentru ca lupii să nu atace gospodăriile, iar femeile nu măturau ca să nu le mănânce lupii vitele. Cine muncea în această zi era chinuit de strigoi şi avea vise urâte.

Sau cel care umblă cu pieptenele în această zi va fi mâncat de lup. În această zi oamenii nici nu rostesc cuvântul lup ca să nu se întâlnească cu el peste an. Şi femeile încleştează dinţii pieptenilor cu care piaptănă cânepa, ca aşa să se încleşteze dinţii sălbăticiunilor peste iarnă.

integral pe ziuaveche.ro

Lasati un comentariu