Kelemen Hunor, despre condamnarea lui Nagy Zsolt

• publicat la: 31 ianuarie 2015
Kelemen Hunor, despre condamnarea lui Nagy Zsolt

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, că în cazul fostului ministru Nagy Zsolt nu se poate vorbi despre corupție, potrivit Agerpres.

Kelemen Hunor crede că fostul ministru al Comunicațiilor a fost sancționat pe nedrept.

„Nagy Zsolt, care a fost nedreptățit și a fost sancționat, a fost condamnat la închisoare. Deci există foarte multe provocări. Și niciodată să nu credeți că cineva va termina treaba în locul nostru. Permiteți-mi să fac aici referire și la Nagy Zsolt. Libertatea înseamnă altceva pentru Nagy Zsolt de săptămâna trecută. Trebuie să fie foarte clar, cazul lui nu este un caz de corupție. Nu există nicio dovadă împotriva lui, nu s-a privatizat nicio companie de stat pe vremea lui. Din stenogramele înregistrate cu ocazia convorbirilor purtate de alte persoane s-au tras concluzii cu privire la cazul lui și în baza acelor stenograme a fost condamnat Nagy Zsolt. El are nevoie de sprijinul nostru și de solidaritatea noastră”, a afirmat Kelemen Hunor, la un eveniment organizat la Cluj cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la crearea UDMR.

Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat pe 27 ianuarie pe fostul ministru al Economiei Codruţ Şereş la patru ani şi opt luni de închisoare cu executare, iar pe fostul ministru al Comunicațiilor Zsolt Nagy la patru ani de închisoare, în dosarul privatizărilor strategice.

Incă nu a  fost publicat nici un punct de vedere  care să arate din ce motive tăiarea oficială a panglicii de la Casa de Cultură din Carei, la data de 26 octombrie 2014,  a fost făcută numai in prezenţa oficialilor UDMR  însotiti de presedintele Kelemen Hunor  şi de primarul Kovacs fără  eşarfa  oficială de primar.  Fiind un bun aflat în patrimoniul oraşului, careienii ar fi curiosi să stie motivul pentru care UDMR a  adoptat o asemenea atitudine într-un oraş multietnic cum este municipiul Carei.

A mirat şi faptul că programul artistic  prezentat la inaugurarea Casei de Cultură Carei a fost numai în limba maghiară deşi la Casa de Cultură Carei activează formaţii ce reprezintă toate comunităţile din oraş.

redacţia

 

comentarii

de Horia Maries la 1 februarie 2015 - 15:33

Pai sigur. Asa si este.

Ce ne impiedica oare sa nu-l credem pe Kelemen Hunor, atunci cand afirma ca Nagy Zsolt este fecioara? Doar faptul ca nu suntem chiar atat de prosti precum ne crede dansul.

Cica la UDMR nu se poarta coruptia !?! Nici macar in „mafia forestiera” udmrista?

Nuitul Kadas Joska are foarte multe conexiuni în lumea masonilor şi printre cei mai importanţi oameni politici din UDMR (Laszlo Borbely, Verestoy Attila, Kovacs Attila, Attila Korodi etc). Din dorinţa de a nu pierde oportunitatea unui câştig mare de bani, de a nu pierde din ciolanul cu care earu obisnuiti) fiecare dintre membrii grupului a încercat să-şi aducă contribuţia, apelând de urgenţă la toate cunoştinţele posibile”

Ia de te uita:

Interceptarea unei discuţii din 28 august 2014, între Kadas şi Korodi (fost ministru al Mediului), precum şi o serie de mesaje ulterioare discuţiei:

„M: Alo?
Kadas (K): Cu respect, domnule ministru. KADAS sunt, de la Braşov. Acum sunt în Hanovra…
M: Bună ziua. Vă rog…
K: Aş dori… am o rugăminte… Aţi putea să primiţi doi prieteni… am eu o treabă şi să vă spună dumneavoastră…
M: Prea curând, nu… Luni.
K: Deci nu prea curând… A, deci şi dumneavoastră sunteţi plecat. Ok. Păi concediu plăcut în continuare şi dumneavoastră…
M: Mulţumesc.
K: Cu respect! La revedere!
(…)
Bună dimineaţa. Domnule Ministru. Dacă treceţi prin Braşov vă rog să-mi spuneţi ca să ne întâlnim pentru 3 minute. Kadas Joska
(…)
Sunt în Bucureşti deja
(…)
Mulţumesc. Eventual când vă veţi întoarce? Pot spera?
(…)
În principiu miercuri
(…)
Mulţumesc. Pot să vă trimit un sms miercuri dimineaţă în jurul orei 9AM?
(…)
Da „.

Procurorii au mai arătat în documentul citat că relevantă printre încercările lui Kadas de a face tot posibilul pentru a înlesni întâlnirea grupului cu Adam Crăciunescu este discuţia telefonică din 27 august 2014 cu Attila Kovacs, preşedintele UDMR filiala Braşov

„Kadas (K): Alo? Alo?
Kovacs (A): Da.
K:Servus, domnule preşedinte. Şi tu eşti în concediu ?
A: Nu. Te rog…
K: JOSKA sunt. Fii atent un pic… Cum se numeşte domnul acela care e din partea noastră numit la Ministerul Pădurilor? Din partea UDMR-ului…
A: Cine?
K: Ăla care e la păduri…
A: Unde?
K:În Bucureşti, la minister. Secretar de stat.
A: A!… Ăăă… PASZTOR.
K: PASZTOR? Şi îl cunoşti pe tip?
A: Nu în mod deosebit.
K: Bine, ok…
A: Dar, na… De ce, vrei să vorbeşti ceva cu el?
K: Eu sunt în Hanovra, dar oamenii mei sunt acolo, în Bucureşti şi ar fi vrut… KORODI ne-a recomandat pe cineva, dar ăla e bolnav. L-am sunat acum pe KORODI, dar nu poate să vorbească cu altcineva, că e plecat acum şi nu vrea să vorbească cu PASZTOR. Şi ăla e secretar de stat… Şi mă gândeam dacă poţi tu să vorbeşti cu el, să-i primească pe oamenii mei. E vorba doar de o semnătură.
A: Păi pot să vorbesc cu el. Încerc să-l sun, să văd dacă…
K:Şi mă suni înapoi dacă?…
A: Da. Da.
K: Mulţumesc frumos, ATTILA. Hello, servus! Numai bine”.

Pana la finalizarea acestei anchete, Attila Korodi are calitate de martor în caz şi a fost audiat de procurorii anticorupţie, urmând să fie citat şi la instanţă, pe parcursul procesului.

În dosarul retrocedării ilegale de păduri au fost trimişi în judecată fostul deputat Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, deputatul Ioan Adam, senatorul Tudor Chiuariu şi alte 13 persoane.

În cauză vor fi judecaţi Gheorghe Paltin Sturdza, beneficiarul a peste 43.000 de hectare de pădure din judeţul Bacău, judecătorul Lorand Andras Ordog de la Tribunalul Covasna, şeful Romsilva, Adam Crăciunescu, judecătoarea Anca Roxana Adam de la Tribunalul Braşov, soţia lui Ioan Adam, Dan Costin Bengescu, Iosif Kadas, Sorin Ion Iacob, Jănică Poenaru, Ioan Gheorghe Varga, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Mătăşel, Rodica Gabriela Zaharia şi Iulian Durlan.

Părţi civile în dosar sunt statul român, prin Ministerul Finanţelor, şi persoana fizică Alina Suciu.

Potrivit anchetatorilor, Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam, Paltin Gheorghe Sturdza şi Dan Costin Bengescu sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional prin care urmăreau să obţină venituri prin cumpărare de influenţă sau folosirea funcţiilor.

Dosarul vizează retrocedarea a peste 43.000 de hectare de pădure în judeţul Bacău, în baza unor decizii ilegale ale unor judecători, cu implicarea unor parlamentari, pentru obţinerea ilegală a unor sume mari de bani. Grupul infracţional ar fi folosit inclusiv firme off-shore pentru a ascunde provenienţa banilor. Păgubită în acest caz este Romsilva, care a pierdut aproape 304 milioane de euro după ce Sturdza a reuşit să intre în posesia celor peste 43.000 de hectare de pădure.

de Horia Mărieș la 16 martie 2015 - 06:15

Rușine mare să le fie maghiarilor din Sfântu Gheorghe!
Ieri, 15 martie, s-au crezut pe un stadion de fotbal sau pe un patinoar pe care se joacă hochei și l-au fluierat copios pe Kelemen Hunor. Oare s-au mai deșteptat și ei?

Dar pe Verestoy Attila, supranumit escrocul grof al defrișărilor și pe Borbely Laszlo i-au uitat?
Sper că nu.

http://www.dcnews.ro/mobile/kelemen-hunor-liderul-udmr-huiduit-de-maghiari-la-sf-gheorghe_470275.html

de sorin florut la 16 martie 2015 - 07:28

Inca nu mi-e clar ce anume si pe cine a tradat Kelemen Hunor. „Fluierasii” nu au precizat in ce consta tradarea, deci astept noi informatii ca sa nu ma avant in speculatii.

Lasati un comentariu