Peste 200 mii euro subvenții pentru Agricola Petrești

• publicat la: 27 septembrie 2016
Peste 200 mii euro subvenții pentru Agricola Petrești

Francisc Mozer, un crescător de vaci din județul Satu Mare conduce în TOP-ul fermierilor cu cele mai mari subvenții acordatate de stat, prin APIA. Este vorba despre Societatea Agricolă Petrești, care a încasat în 2015 suma de 206.514 de euro.

Societatea Agricolă Petrești deține în prezent o fermă cu 1.300 de capete de bovine. Pentru Campania 2015, firma a încasat de la APIA un sprijin cuplat pentru vaca de lapte în valoare totala de 206.514 euro, potrivit datelor APIA.

Potrivit Ministerului de Finanțe, ferma din Petrești a raportat pentru anul trecut o cifră de afaceri de 8.543.800 lei și un profit de 23.095 lei. Societatea are un număr de 145 de angajați.

Al doilea loc în topul firmelor care au încasat cele mai mari subvenții pentru vaca de lapte este compania S.C. DUTCH DAIRY FARM S.R.L. (județul Giurgiu), iar pe locul III se află compania brașoveană S.C. CARMOLIMP S.R.L.

sursa jurnaluldesatumare.ro

Lasati un comentariu