Să nu uităm de Corneliu Balla
La împlinirea a 87 de ani de la nașterea scriitorului Corneliu Balla, Direcția de Cultură și Sport a Municipiului Carei în colaborare cu Biblioteca Municipală Carei organizează acțiunea intitulată „Itinerarul cultural Corneliu Balla”.
Evenimentul se va desfășura miercuri, 12 aprilie 2017, începând cu ora 10.00 și va consta în parcurgerea unui traseu și oprirea în câteva locații care au avut legătură cu viața scriitorului. Participanții vor porni de la placa memorială amplasată pe blocul unde a locuit scriitorul, în cartierul Republicii din municipiul Carei, unde vor depune o coroană, se vor opri la fostul Liceu Agroindustrial, actualul Liceu romano-catolic „Josephus Calasantius”, instituția unde a predat ca profesor de limba și literatura română și la Biblioteca Municipală, unul dintre locurile sale preferate, urmând ca manifestarea să se încheie în zona pietonală de lângă amfiteatrul din Carei cu un scurt recital de poezie din creația scriitorului.
La fiecare locație amintită, reprezentanții organizatorilor vor rosti câteva cuvinte despre Corneliu Balla.
În zona pietonală va fi amplasat un panou pe care vor fi expuse câteva creații poetice ale lui Corneliu Balla, astfel timp de două zile cei care vor trece prin această locație vor putea citi câteva din poeziile acestuia.
Corneliu Balla a fost un reprezentant important al culturii careiene. S-a născut la 11 aprilie 1930, la Olosig, județul Bihor. A fost cunoscut sub pseudonimul literar Gabriel Rațiu. Traducător de excepție, publicist şi poet, a debutat editorial cu volumul “Logosclipuri” (2001), la editura Dacia. A urmat volumul “Jugul cel blând”, în anul 2003, iar în 2008 i-a fost publicat post mortem volumul “Zarca”. A încetat din viață în 24 iunie 2006.