Câștigătorii Concursului de Cultură Generală de la Carei

• publicat la: 8 mai 2019
Câștigătorii Concursului de Cultură Generală de la Carei

Astăzi a avut loc  Concursul de cultură generală organizat cu ocazia Zilei Europei de Direcția de Cultură și Sport Carei și Centrul Cultural Carei, a doua ediție, ”România europeană”. Moderator a fost Georgeta Vandici.

Premiile au fost obținute de elevi ai Liceului Teoretic Carei:

Premiul I – Iacobuț Mihai, clasa a IX-a A

Premiul II – Pleșca Evelin, clasa a XI-a A

Premiul III -Sabău Adrian, clasa a XI-a E

Concursul a cuprins întrebări despre România și Europa. Întrebările au acoperit 7 domenii: istorie, geografie, literatură română și europeană, știință și tehnică, filosofie și politică, arhitectură, artă și muzică.
Concurența a fost acerbă, ajungându-se în final la probe de baraj atât pentru locurile I și II ( între Pleșca Evelin și Iacobuț Mihai), cât și pentru locurile III și IV (între Sabău Adrian și Turdean Cătălin). Primii trei clasați sunt elevii care au urcat pe podium și anul trecut, doar ordinea fiind diferită.

Dintre participanți s-au mai remarcat elevii Gaspar Paul (V A), Racolța George (IX A), Turdean Cătălin (XII E).

Buletin de Carei

Lasati un comentariu