Consilierul Ilie Ciută câștigă la Curtea de Apel Oradea. Primarul mai pierde un proces

• publicat la: 15 iulie 2020
Consilierul Ilie Ciută câștigă la Curtea de Apel Oradea. Primarul mai pierde un proces

Consilierul Ilie Ciută  câștigă un nou proces împotriva administrației locale.  Fiecare  opinie exprimată de consilier în cadrul ședințelor de Consiliu Local prin care atrăgea atenția asupra ilegalităților adoptate de majoritari i-a adus stigmatizare și linșaj mediatic din partea consilierilor personali ai primarului și a presei aservite lui. În Republica de la Carei cei cu spirit civic și cu activitate dezinteresată în folosul comunității sunt supuși oprobiului public de redacția formată în jurul primarului.

Consilierul Ciută nu s-a lăsat însă intimidat de asaltul propagandiștilor primarului și a recurs la instanță. Tribunalul Satu Mare nu a ținut cont de toate documentele depuse de către consilier prin avocatul acestuia așa că  decizia  a fost dată în consecință.

Curtea de Apel Oradea a casat în totalitate sentinţa pronunţată de Tribunalul Satu Mare, rejudecând pe fond.
S-a admis acţiunea în contencios administrativ şi s-a anulat  Hotărârea CL 45 din 2019 de scutire a impozitelor si taxelor locale a Asociaţiei Equus.  Curtea de Apel Oradea  a studiat cu atenție fiecare document depus la dosar.

An de an primarul evazionist inițiază proiecte de hotărâre prin care cere Consiliului Local să voteze scutirea de la plata taxelor și impozitelor a Asociației Equus, o asociație de creștere a cailor de rasă ce funcționează în incinta Parcului Dendrologic Carei în clădirile cedate de oraș și care face parte din grupul de interese.

Printre documentele oficiale oferite de Asociaţia Equus  la solicitarea de scutire de impozit din ultimii 3 ani nu se află niciun act  adiţional oficial care să ateste modificarea Statutului  şi care să susţină afirmaţia primarului cum că  ar fi ieșit din asociația amintită.

În Statutul asociaţiei  oferit spre studiu consilierilor figurează 27 de membrii fondatori. La poziţia 16 apare Kovacs Eugen. Decizia de ieșire din asociație nu a fost făcută publică niciodată. Oare se rușinează  de actul care atestă data?

Tupeul ordinar cu care primarul minte iar scribii din subordinea sa deversează în public dejecțiile lor  nu mai impresionează pe nimeni. Nu au fost capabili să ofere vreodată documente oficiale în sprijinul acuzelor ci doar invective. Scâncetele lor devin pe zi ce trece  tot mai jalnice  și penibile.

Singurul consilier numit de primarul Kovacs ,,opoziția,, a mai câștigat un proces  împotriva lui. La Curtea de Apel Oradea. După ce an de an a atras atenția în Consiliul Local despre ilegalitatea hotărârilor adoptate.

Decizia este definitivă.

,,Se obligă intimantul, adică CL Carei, la plata sumei de 5862 de lei. Păcat că această sumă o vor plăti toţi careienii şi nu cei care au minţit cu neruşinare. CL a votat în orb cum..,,iertat să fiu, o face de foarte multe ori, transformându-se în maşină de vot.
Am intervenit la vremea respectivă în cadrul şedinţelor de CL şi am atras atenţia asupra faptului că hotărârea nu este una legală atâta timp cât primarul şi încă doi consilieri aveau interese ce rezultă din calitatea deţinută de ei la acea asociaţie. Se pare că pentru ei, interesul de grup este primordial şi nu legea. Cu siguranţă că nici la ANI nu au trimis toate actele din care rezultă incompatibilitatea clară a primarului de a iniţia acest proiect de hotărâre. Mă voi ocupa ca ANI să intre în posesia tuturor actelor asociaţiei Equus de unde reiese clar că la data aprobării proiectului de scutire, primarul figura ca membru fondator. Toate la timpul lor.
Nu ştiu dacă analfabetul funcţional Szesz şi-a informat cititorii chiar folosind expresia de mahala ,,primarul a fost trimis la plimbare de Curtea de Apel Oradea,, sau dacă o va face.
Cred că nu. A fost angajat pe banii noştri tocmai pentru a ascunde şi a nu informa deloc despre sfidările primarului,, scrie pe pagina personală consilierul Ciută.

Buletin de Carei

 

https://www.buletindecarei.ro/2020/02/o-noua-scutire-de-impozit-pentru-asociatia-de-crestere-a-cailor-de-rasa-din-parcul-dendrologic-carei.html

https://www.buletindecarei.ro/2019/05/este-de-notorietate-pe-plan-local-ca-viceprimarul-keizer-este-membru-fondator-la-asociatia-equus.html

https://www.buletindecarei.ro/2018/02/conflict-de-interese-declaratii-mincinoase-abuz-la-cel-mai-inalt-nivel-in-primaria-carei.html

https://www.buletindecarei.ro/2013/03/administratia-careieana-plateste-utilitatile-unei-asociatii-fara-acordul-cl.html

comentarii

de Farcau Doina la 17 iulie 2020 - 07:40

Felicitari d-nule Ciuta!Sunteti perseverent….!Pe mai departe ,daca primarul ar fi OK,S-AR PUTEA SI FARA STRESUL DIN TOATE PARTILE !Doamne da-i mintea „romanului”,,…!

Lasati un comentariu