Slt.Francisc Tegzeș, careianul care a participat la luptele de eliberare din 1944

• publicat la: 23 October 2020
Slt.Francisc Tegzeș, careianul care a participat la luptele de eliberare din 1944

Mai sunt câteva zile  până la data de 25 octombrie, ziua eliberării orașului Carei de sub ocupația hortystă, zi declarată ca Ziua Armatei Române.

La data de 25 octombrie 1944, la ora 9 dimineața, sergentul Ioan Ciurea, comandant de pluton în Regimentul 36 infanterie  din Armata Română eliberatoare a afirmat despre tricolorul românesc ridicat în locul unui monument hortyst ,,Să fluture mândru-n soare că-i al nostru,, !

Printre ostașii care au participat la luptele de eliberare se afla și careianul Francisc Tegzes, sublocotenent în Armata Română. Despre cele petrecute în acele zile fierbinți dar  și despre cel care a fost Francisc Tegzeș ne povestește  fiica lui, prof. Viorica Boldur.

,,Tatăl meu,Francisc Tegzes, născut în Carei la data de 1 februarie 1922, a absolvit Liceul Vasile Lucaciu în refugiu la Beiuș,  promoția 1940/41. Printre colegii săi de clasă se număra profesorul de limba franceză Jeney Alexandru (pe atunci purta numele Vetzak pe care l-a schimbat după război cu numele de domnisoara al mamei sale, născuta Jeney),doctorul Stefan Căprariu din Crasna(tatăl doamnei doctor Carmen Căprariu), doctorul Joseph Solomayer din Cleveland,Ohio.

Acesta din urmă a făcut parte din echipa de medici ai Casei Albe ca specialist în boli profesionale si a fost invitat la Casa Albă cu ocazia fiecăreia dintre  vizitele  la nivel inalt pe care conducătorii din ultimii 50 de ani ai României le-au făcut la Washington.  Il puteti găsi în fotografii de arhivă alături de Nixon si Ceausescu, George Bush și Ion Iliescu.

Revenind la tatăl meu, după absolvirea liceului s-a înscris la Facultatea de Medicină (pe atunci refugiată la Sibiu) pe care a fost nevoit să o abandoneze după un an din motive financiare. Apoi a absolvit Scoala de Ofițeri de la Galați după care a participat ca sublocotenent (în linia I) la războiul purtat de România mai întâi pe frontul de est  apoi pe cel de vest si a fost singurul cetățean născut și crescut in Carei care a trecut prin oraș cu trupele române eliberatoare.

Când a intrat în casa părintească, fiind în uniformă,mama lui nu l-a recunoscut și l-a respins, speriată  când s-a repezit la ea să o îmbrățișeze.

In timpul noptii nu a putut să doarmă in patul lui fiind obișnuit să doarmă în tranșee așa că a ieșit din casă și s-a culcat pe marginea șanțului.

A doua zi au plecat în marș forțat spre graniță în directia Satu Mare-Miskolc și ne-a spus odată, evocând situații de genul acesta, că a avut camarazi care nu au mai rezistat fizic si au căzut morți la sfârșitul marșului fără să fi fost răniti de vreo armă…

Dupa război a revenit în orașul natal, Carei,  unde a lucrat o perioadă la Fabrica de Lapte, la Poștă si în cooperatie ca funcționar iar din 1958 a fost contabil-sef la Fabrica de Cânepă din Berveni.

Tatal meu a decedat în 1974 în urma unui infarct survenit ca urmare a stresului si eforturilor făcute în câmpul muncii.

In pofida devotamentului său si a aprecierii superiorilor din Centrala de la București, șefii locali au făcut tot posibilul să îl înlăture din functie si-invocând algoritmul care exista încă de pe atunci- au hotărât că trebuie să plece fiindcă acel post nu putea fi detinut de un român conform deciziei unui tovarăș de la Satu Mare, pe numele său Nagy Ferdinand.  Se întâmpla în 1971.  Adevărul este că maghiarii  nu i-au iertat niciodată faptul că a fost sublocotenent în Armata Română. I-au găsit mereu nod în papură si a trebuit să ne multumim si să fim bucuroși pentru faptul că nu l-au trimis la canal.

I s-a reproșat inclusiv faptul că avea obiceiul mic-burghez de a purta pălărie. Nu intru în mai multe amănunte fiindcă ar ieși un roman-fluviu dacă aș relata toată viața zbuciumată a părintilor mei din acele vremuri în care era o fericire să nu te suspecteze Securitatea de ceva, să nu te declare chiabur sau legionar sau, Doamne ferește!-mic-burghez…Fapt e că în 1948 fusese si el ținut 3 luni închis fără vreo acuzatie și fără proces, doar pentru a fi confruntat cu un fost legionar si cum acela a spus că nu îl cunoaște i-au dat drumul după ce mucegăiseră hainele pe el,, încheie prof. Viorica Boldur.

La 76 de ani de la eliberarea Careiului de sub ocupația hortystă, românilor nu li se permite să ridice catarg cu drapel românesc pe domeniul public sau să aibă reprezentanți în conducerea orașului. Buna conviețuire și respectul reciproc sunt  încă noțiuni străine pentru cei aflați la conducerea orașului și plătiți din bani publici.

Daniela Ciută

Lasati un comentariu