Un primar UDMR amendat de instanță pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor

• publicat la: 9 December 2020
Un primar UDMR amendat de instanță pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor

Dan Tanasă, coșmarul primarilor UDMR care nu respectă legea, a mai câștigat un proces având ca  obiect discriminarea pe criterii etnice a românilor. De această dată împotriva primarului din Tomești. Dan Tanasă a obținut și un mandat de deputat în urma alegerilor parlamentare.

În luna august 2019 Asociația Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC), condusă de Dan Tanasă, a sesizat CNCD cu privire la faptul că pagina de Facebook a Primăriei Tomești, județul Harghita, este redactată exclusiv în limba maghiară, fapt ce constituie o discriminare pe criterii etnice a cetățenilor români necunoscători ai limbii maghiare.

CNCD a respins sesizarea ADEC prin Hotărârea nr. 929/11.12.2019, prin care a decis că „aspectele sesizate nu intră sub incidența O.G. nr. 137/2000”.

ADEC a acționat în judecată CNCD și pe primarul comunei Tomești, UDMR-istul Kedves Robert, pentru a anula decizia CNCD.

În data de 2 decembrie a.c. Curtea de Apel București a dat câștig de cauză ADEC, a anulat hotărârea CNCD și a aplicat primarului din Tomești o amendă de 1000 de lei pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor, menționează Dan Tanasa.ro.

Sentința Curții de Apel București pe scurt: „Admite cererea. Anulează hotărârea atacată. Aplică pârâtului Instituţia Primarului Comunei Tomeşti, jud. Harghita o amendă de 1.000 lei. Obligă pârâtul Instituţia Primarului Comunei Tomeşti să plătească reclamantului 50 lei cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare depus la sediul acestei instanţe. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei”.

 

Lasati un comentariu