Patru tineri sunt cercetați pentru vandalizarea grupului statuar Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe

• publicat la: 6 iunie 2021
Patru tineri sunt cercetați pentru vandalizarea grupului statuar Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe

Patru tineri, de 16 și 17 ani, sunt bănuiți de polițiștii din Sfântu Gheorghe că ar fi autorii acțiunii de vandalizare a Grupului Statuar „Mihai Viteazul”. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, notează covasmamedia.ro.

În urma unor activități investigative, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe – Biroul de Investigații Criminale au identificat patru tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 17 ani, bănuiți de faptul că, în noaptea de 4 spre 5 iunie 2021, s-ar fi deplasat la Grupul Statuar Mihai Viteazul din municipiul Sfântu Gheorghe, iar doi dintre aceștia ar fi vopsit și inscripționat părți ale grupului statuar, dislocând, totodată, mai multe plăci de marmură din partea dreaptă a soclului, timp în care, ceilalți doi ar fi asigurat locul faptei, pentru a nu fi surprinși. Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere”, se arată în comunicatul de presă transmis duminică pe IPJ Covasna.

Vineri, 4 iunie 2021, a avut loc la Sfântul Gheorghe marcarea Zilei Tratatului de la Trianon de către asociații românești: Calea Neamului, NOI, Scut Botășănean, Straja Carpaților și Resurrectio.

După terminarea manifestărilor de la statuia voievodului Unirii, Mihai Viteazul, pe soclul statuii au apărut înscrisuri cu Trianon și steagul Ungariei vopsit de plăcile de gresie.

https://www.buletindecarei.ro/2021/06/salbaticii-au-vandalizat-la-sfantul-gheorghe-postamentul-pe-care-sta-voievodul-mihai-viteazul.html

Buletin de Carei

Lasati un comentariu