Delegatul sătesc de la Ianculești la ședința CL Carei

• publicat la: 27 iulie 2021
Delegatul sătesc de la Ianculești la ședința CL Carei

În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Carei de astăzi, 27 iulie 2021, a fost prezentat de către președintele de ședință noul delegat sătesc de la Ianculești. De fapt delegatul sătesc Sebastian Oneț a fost invitat să se prezinte.

Acesta a afirmat că va reprezenta interesele satului. Atât. Nu a făcut cunoscut nimic din pregătirea sa profesională, cu ce se ocupă, cum s-a implicat până la această dată în viața satului și ce proiecte concrete de viitor are. Se pare că emoțiile și-au spus cuvântul. Nu e de ici de colo să te înconjoare cu atâta atenție viceprimarul și primarul.

Așteptăm să vedem reacția delegatului sătesc în ce privește Căminul Cultural și refacerea sa chiar dacă drumul public și terenul din jur a fost acaparat de familia fostului învățător. Satul Ianculești nu are nume de străzi, nu are apă curantă și nici canalizare, nu are post de prim ajutor medical și nici transport în comun. Școala a fost demolată din temelii iar localnicii nu au niciun spațiu pentru activități și întâlniri.

Locul delegatului de la Ianculești la ședințele de CL a fost stabilit lângă  viceprimarul Keizer cu care s-a consultat înainte de ședință.

Sebastian Oneț a fost ales la data de 18 iulie 2021 ca delegat sătesc.

Buletin de Carei

Lasati un comentariu