Conducere nouă la Societatea Avram Iancu filiala Carei

• publicat la: 30 aprilie 2022
Conducere nouă la Societatea Avram Iancu filiala Carei

Vineri, 29 aprilie 2022, a avut loc la Carei ședința de alegeri a noii conduceri a filialei locale a societății Avram Iancu. A fost prezent președintele Tiberiu Groza, președintele de onoare Victor Bercea, prim-vicepreședintele Ioan Tuhuțiu, vicepreședinții Ioan Isac, Ioan Sima, Alexandru Rus, președinți de filiale și reprezentanți ai organizatiilor teritoriale.

Manifestarea a debutat cu Imnul Societății Avram Iancu. Mircea Dobra, președintele filialei Satu Mare, a moderat evenimentul după ce a adresat un cuvânt de bun venit participanților. Au răspuns invitației Asociația cadrelor militare în rezervă, președinte Grosu Ioan, Asociațiunea ASTRA Despărțământul ,,Aurel Coza,, Carei, președinte Daniela Ciută, secretar Viorel Gurzău, Asociația Unirea 2009 Carei, vicepreședinte Ciuleanu Alexandru.

Au rostit alocuțiuni fiecare dintre cei care fac parte din conducerea societății precum și invitații. Fiecare dintre vorbitori a scos  în evidență importanța colaborării dintre asociații, necesitatea de a se continua activitatea cultural-patriotică în condițiile  în care sprijinul din partea autorităților este ca și inexistent.

Colaborarea dintre  societatea Avram Iancu și Despărțământul ASTRA Carei nu s-a limitat doar la participări comune la manifestări culturale ci se va concretiza și prin ridicarea unei statui a Eroului Național Avram Iancu la Carei, în locul bustului acestuia de pe ansamblul recent renovat prin proiectul de hotărâre inițiat de Ilie Ciută din CL Carei. Astfel, propunerea ASTRA Carei de la comemorarea lui Avram Iancu din septembrie 2020 a găsit înțelegere la conducerea societății Avram Iancu și astfel, se află în lucru deja statuia Eroului Național Avram Iancu.

În cadrul ședinței de ieri au fost făcute donații pentru realizarea statuii. Primele donații au aparținut de altfel Despărțămintelor Alba Iulia și Blaj care au fost prezente  la Carei în anul 2020 la comemorarea lui Avram Iancu.

Eroul Național Avram Iancu a fost comemorat la Carei

Propunerea pentru președintele societății Avram Iancu filiala Carei a fost Victor Micle. Acesta a dat citire nominalizărilor  pentru comitetul director local: primvicepreședinte Gheorghe Bâtea, vicepreședinți Marius Mateș, Mircea Bumb, Cioltean Lorin, secretar Ana Seleveschi, trezorier Varga Daniel. Toți cei propuși au fost confirmați în urma votului membrilor.

GALERIE FOTO

Înainte de momentul alegerilor, a fost adus la cunoștința celor prezenți un raport de activitate din partea fostului președinte Rodica Jurj. Președintele filialei Baia Mare, Ioan Tuhuțiu, a propus ca Rodica Jurj să facă parte  și din organizația de femei a societății naționale, fapt aprobat de toți membri.

Din partea organizației de tineret Bihor a venit Cătălin Mladin, un tânăr foarte activ în cadrul societății.

Au urmat lansări de carte și reviste prin bunăvoința secretarului societății, domnul Vasile Tutula.

Un moment poetic  a fost asigurat de către Alexandru Groza.

 


.

Cei prezenți au participat apoi la Ziua dansului Internațional de la Carei, o prezentare de dans folcloric românesc de către Adrian Pașca dela Centrul Cultural, în fața Monumentului Ostașului Român.

Ziua Internațională a Dansului marcată la Carei

Trăiască Duhul lui Iancu!

Buletin de Carei

Lasati un comentariu