Poliția informează. Sancțiuni, accident rutier, ordin de protecție…

• publicat la: 12 mai 2022
Poliția informează. Sancțiuni, accident rutier, ordin de protecție…

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat ieri,  10 mai a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 230 de sancțiuni contravenționale. 

Astfel, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, au aplicat peste 230 de sancțiuni contravenționale, în valoare de  aproximativ 70 000 de lei.

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 6 conducători auto și au reținut 3 certificate de înmatriculare.

 

Persoană bănuită de comiterea infracțiunii de distrugere, identificată de polițiști 

 

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare efectuează verificări cu privire la un bărbat, de 24 de ani, din Moftin, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

În fapt, la data de 27 aprilie a.c., persoane necunoscute ar fi distrus un stâlp de tensiune, amplasat pe marginea drumului neasfaltat DJ 194.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, persoana bănuită de săvârșirea infracțiunii a fost identificată, fiind vorba de un bărbat, de 24 de ani, din Moftin, care ar fi lovit stâlpul în timp ce era la volanul unui tractor.

Verificările în cauză continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere.

Ordin de protecție provizoriu emis pe numele unui bărbat, din Satu Mare

 

La data de 11 mai a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați de către o femeie, de 32 de ani, din Satu Mare, cu privire la faptul că, soțul său, de 33 de ani, din aceeași localitate, ar fi amenințat-o cu acte de violență.

În cauză, polițiștii efectuează verificări, față de bărbat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

Totodată, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului, astfel că acesta este obligat să păstreze o distanță minimă de 100 de metri, față de femeie și locul de muncă al acesteia, precum și față de copilul minor al acestora și grădinița copilului.

Accident rutier soldat cu rănirea gravă a unui tânăr

La data de 11 mai a.c., polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN 1C la intersecție cu DC 83, în afara localității Iojib.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un tânăr, de 20 de ani, din Medieșu Aurit, în timp ce conducea un atelaj hipo, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 39 de ani, din Gelu.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a tânărului.

Ambii bărbați au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ la conducătorul auto, și de 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, la conducătorul atelajului hipo.

Totodată, ambilor participanți la trafic le-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Verificările în cauză continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Lasati un comentariu