Numeroși careienii au participat la Ziua Eroilor

• publicat la: 2 iunie 2022
Numeroși careienii au participat la Ziua Eroilor

Direcția de Cultură a Municipiului Carei a organizat joi, 2 iunie 2022, de la ora 12.00, pe platoul din fața Monumentului Ostașului Român din municipiul Carei, un moment solemn dedicat Zilei Eroilor. Au participat numeroși careieni.

Manifestarea a debutat cu Imnul național al României, interpretat de corul Asociației Unirea 2009 Carei, după care, directorul Direcției de Cultură a municipiului Carei, Bogdan Georgescu, a vorbit despre importanța cinstirii eroilor neamului.

A urmat o slujbă de pomenire a eroilor neamului și depuneri de coroane de către: Primăria Municipiului Carei, Subunitățile Ministerului Afacerilor Interne, Cadrele militare în retragere și rezervă, PSD, PNL, Forța Dreptei, AUR, Asociația Unirea 2009 Carei, Asociația cultural-patriotică Avram Iancu, Asociațiunea ASTRA – Despărțământul Aurel Coza Carei, Asociația Urmașii lui Horea din satul Horea.

GALERIE FOTO

În cadrul programului artistic, au evoluat solistele Ansamblului Ceatăra: Andreea Abrudean, Claudia Silaghi și Melisa Stan, pregătite de către prof. Adrian Pașca, au recitat poezii elevele Ioana Vana și Kató Nikolett de la Școala Gimnazială Vasile Lucaciu, pregătite de prof. Adrian Ștefănuți, ing. Daniela Ciută, din partea Asociației ASTRA și Corul Asociației Unirea 2009 Carei, dirijor Bogdan Zonocan.





După eveniment, au mai fost depuse coroane la bustul eroului național Avram Iancu și la mormintele eroilor căzuți în Primul și al Doilea Război Mondial din cimitirul Mestereszi.

 

Lasati un comentariu