Excursia ,,Eroi ai neamului românesc – Voievodul Mihai Viteazul,, cu popas la Carei. Cununie ad-hoc!

• publicat la: 1 iulie 2022
Excursia ,,Eroi ai neamului românesc – Voievodul Mihai Viteazul,, cu popas la Carei. Cununie ad-hoc!

Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din M.A.I., Filiala „Pintea Viteazu”Maramureș, prin președinte col (rtr.)Ioan Ceterchi), col.(rtr).Gavril Babiciu, preot dr.Daniel Achim și col.(r.) Ioan Marchiș, a organizat o excursie tematică în perioada 29 iunie-1 iulie 2022, Eroi ai neamului românesc – Voievodul Mihai Viteazul.

Plecarea a avut loc din Baia Mare în direcția Turda, Blaj, Deva, Hațeg, Hunedoara, Săvârșin, Păuliș, Ineu, Biharia.

Traseul excursiei tematice a cuprins și o oprire la Carei, la câteva obiective locale. Astfel, cei prezenți au vizitat Ansamblul monumental Avram Iancu, Monumentul Ostașului Român, biserica Sf.Dimitriei, bustul lui Vasile Lucaciu și Castelul Karolyi. La castel au fost primiți de către Hago Nandor, șeful secției Carei a Muzeului Județean, care le-a prezentat expozițiile din incintă și o scurtă istorie locală, cu mici inadvertențe. Toate tablourile prezentate pe culoarele de la etaj ale castelului au explicații în limba română după cele în limba maghiară. Niciunde  nu apar haiducii români care asigurau paza castelului și garda de corp a grofilor iar la personalitățile românești prezentate nu sunt trecute realizările lor importante, vezi Romulus Marchiș sau Francisc Pall.

O surpriză deosebită a venit din partea preot dr.Daniel Achim, care împreună cu preotul Valer Pop de la biserica Sf. Dimitrie din Carei au oficiat ad-hoc o cununie între doi participanți la această excursie tematică. Mihai și Iuliana, pensionari și văduvi amândoi, au decis să își unească destinele la Carei. o ceremonie deosebit de emoționantă pentru toți cei prezenți.

Le urăm CASĂ DE PIATRĂ și multă sănătate!

Buletin de Carei

 

 

Lasati un comentariu