Ziua Armatei la Carei cu defilare a tehnicii de luptă. Niciun oficial nu a confirmat prezența

• publicat la: 16 octombrie 2023
Ziua Armatei la Carei cu defilare a tehnicii de luptă. Niciun oficial nu a confirmat prezența

”Pe data de 23 octombrie la Satu Mare și pe data de 24 octombrie la Carei se vor face antrenamentele pentru pregătirea ceremonialului militar. În 25 octombrie la Satu Mare va fi organizat ceremonialul militar, se preconizează să fie de la ora 10.00. Dar programul poate să sufere modificări, în funcție de programul invitaților. La Carei, pe 25 octombrie, ceremonialul este preconizat pentru ora 16.00.

Elicopterele vor survola la Satu Mare și Carei, în funcție de vreme, atât pentru zboruri de antrenament, în 23 și 24 octombrie, dar și de Ziua Armatei, pe 25 octombrie. În seara zilei de 25 octombrie va avea loc, de la ora 19.00, celebra retragere cu torțe, pe un traseu care va începe de la Catedrala Ortodoxă ”Adormirea Maicii Domnului”, Muzeul Județean, Casa de Modă, apoi ne vom întoarce pe strada 1 Decembrie 1918 și ne oprim la Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare, pe strada Cuza Vodă”, a precizat prefectul județului Satu Mare, Radu Roca.

Mai multe elicoptere de luptă IAR 330 Puma Socat vor survola cerul celor două municipii începând cu 23 octombrie 2023.

Programul exact urmează să fie stabilit în următoarea perioadă și va fi prezentat în momentul în care acesta va fi comunicat de către organizatori.

Lasati un comentariu