VIDEO. Prefectul de Satu Mare și-a declarat respectul pentru primarul evazionist din Carei

• publicat la: 19 decembrie 2023
VIDEO. Prefectul de Satu Mare și-a declarat respectul pentru primarul evazionist din Carei

Mizerabilă intervenția prefectului Radu Roca de la PSD la protocolul la care a participat în Sala Festivă a Primăriei Carei imediat după terminarea ședinței de CL.

Radu Roca a apreciat profesionalismul celor din Primăria Carei în condițiile  în care știe despre faptul că nu se fac cunoscute Achizițiile Publice pe anul 2023, că nu se  publică proiectele de hotărâre înainte de ședințele de CL, că din 2008 nu există postat CV pentru primar și viceprimar, că Procesele Verbale din august se supun votului abia în decembrie sau că se organizează manifestări ample pentru amplasarea unei statui cu strofa din imnul Ungariei fără avize legale. La manifestările respective din 12 aprilie 2023 a participat președinta Ungariei dar organizatorii, printre care și Primăria Carei, nu au asigurat traducerea în limba română a discursului acesteia. Nici prezentarea invitaților nu a fost în limba română și nici muzica ambientală. Deci organizarea primăriei pentru un astfel de eveniment a fost de toată jena, nicidecum la standard profesionist.

Și nu sunt singurele exemple de actiuni ,,profesioniste,,. Referirea la buna colaborare cu ,,profesioniștii,, de la Primăria Carei denotă că sunt în cârdășie și din funcția de prefect le acoperă neregulile.

Tot Radu Roca a specificat că are un mare respect pentru primarul Kovacs deși știe că este evazionist dovedit, că are datorii la bugetul de stat din 2008 fapt pentru care are reținere lunară de 30% din venit.

Știm că alianța PSD-UDMR îi impune un anumit comportament dar de aici și până la abdicarea de  la  demnitate e cale lungă la care se pare că nu face față. Chestie de principii.

Pentru conformitate, primarul Kovacs are la activ falimentarea a 5 societăți de producție mobilier. Este evazionist dovedit iar din anul 2008 are reținere pe venit de 30% pentru datoriile la bugetul de stat. Datoriile la bugetul local nu le poate dovedi ca fiind plătite.

Acesta este primarul pentru care prefectul Roca manifestă mare respect.

Daniela Ciută


..

Lasati un comentariu