Pagina principala /
Istoric / Comemorare. Au trecut 80 de ani de la înveșnicirea fiului Careiului, Protopopul ortodox Ignaţie BORZA
Comemorare. Au trecut 80 de ani de la înveșnicirea fiului Careiului, Protopopul ortodox Ignaţie BORZA
• publicat la: 23 aprilie 2026
La data de 23 aprilie se împlinesc 80 de ani de la trecerea la cele veşnice a preotului militar ortodox, Ignatie Borza.
Acesta s-a născut la 6 martie 1890 la Carei. După studiile liceale de la Beiuş, a urmat teologia la Oradea. Din 1929 a slujit în localitatea natală,Carei.
Peste câţiva ani va face parte din comitetul vicearhidiaconal Satu Mare. A fost preşedinte al comitetului şcolii elementare de stat din Carei, predând teologia ortodoxă la Liceul „Vasile Lucaciu”.
Foarte activ pe tărâm cultural, a fost membru pe viaţă al ASTRA. După Dictatul de la Viena și ocupația maghiară a fost arestat de trupele horthyste, fiind apoi expulzat în teritoriile româneşti neocupate.
Numele său apare pe Monumentul comemorativ al refugiaților și expulzaților careieni din 1940, monument refuzat a fi amplasat pe terenul bisericii din centrul orașului.

Numele său nu a fost pomenit în bisericile din orașul său natal la 80 de ani de la înveșnicirea sa.
Date suplimentare despre activitatea lui Ignatie Borza, primul Protopop ortodox al Careiului, găsim în prezentarea monografică a Municipiului Carei al cărei autor este Ioan Bota.

Întreținem an de an mormântul său mai ales acum când există tendința de a se distruge mormintele personalităților românești din cimitirul central careian.

Odihnă veșnică părintelui Ignatie Borza!
În veci pomenirea lui!
Conducerea ASTRA, Despărțământul ,,Aurel Coza,, Carei