Aţi auzit de Imre, Neidoni, Mihăilă şi Lăpădat? Ei ar fi trebuit să ţină Nokia în ţară

• publicat la: 4 octombrie 2011
Aţi auzit de Imre, Neidoni, Mihăilă şi Lăpădat? Ei ar fi trebuit să ţină Nokia în ţară

România nu are încă un site actualizat în limba engleză destinat investitorilor străini, dar la conducerea instituţiei care ar trebui să reprezinte liantul dintre şefii de multinaţionale şi autorităţi s-au schimbat patru manageri în trei ani, numiţi pe criterii politice şi de care nimeni din mediul de business n-a auzit şi nici Google. În condiţiile în care chiar actualul şef al Centrului pentru promovarea investiţiilor străine admite că site-ul traderom.ro este „depăşit”, sosirea unor investitori străini care să umple golul lăsat de Nokia s-ar mai putea lăsa aşteptată. Rămâne de văzut cât din suma de un miliard de euro – valoarea investiţiilor străine despre care oficialii spun că se discută în prezent cu multinaţionale pentru anul viitor – va intra în economie până la finele lui 2012.

În ultimii trei ani, patru şefi numiţi politic s-au perindat pe la conducerea agenţiei responsabile de investiţiile străine în România. De Ştefan Imre, Gabriel-Bogdan Neidoni, Mihail Ovidiu Mihăilă şi Constantin – Matei Lăpădat, actualul şef al instituţiei pentru investiţii străine, nu a auzit nimeni din mediul de business şi se găsesc informaţii foarte greu despre ei chiar şi pe Google.
Ei sunt un exemplu de inter­ven­ţie a politicului în zona tehnocrată a administraţiei. De Ştefan Imre nu se ştie nimic, decât că a fost secretar de stat în Ministerul pentru IMM-uri în anul 2009, iar de Gabriel-Bogdan Neidoni se ştie doar că e director general adjunct în continuare în instituţie.

Constantin-Matei Lăpădat, care ocupă de mai puţin de trei luni funcţia de director general al agenţiei responsabile de investiţiile străine, a fost anterior patru ani subprefect în Mehedinţi şi consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Mehedinţi, după funcţii în FPS. Înainte de el, la conducerea instituţiei a fost Mihail Ovidiu Mihăilă, care a venit de pe poziţia de consilier al primarului oraşului Piatra-Neamţ, Gheorghe Ştefan, zis „Pinalti”, fiind şi vicepreşedinte al organizaţiei municipale PDL Piatra-Neamţ.

sursa zf.ro

comentarii

de cititor la 4 octombrie 2011 - 13:09

NOKIA – DISCONNECTING PEOPLE
-2008 -Inaugurarea Nokia la Cluj a scos mii de protestatari nemţi în stradă
-Imagini de la inaugurarea fabricii Nokia din România
http://www.adevarul.ro/actualitate/Imagini-inaugurarea-fabricii-Nokia-Romania_5_563393664.html#
-„Acesta este viitorul României, spunea Tăriceanu în 2008, despre fabrica Nokia de la Jucu dacă vrem să punem România pe locul pe care îl merită, România merită să devină cea de-a şaptea putere a Europei”.
-Băsescu : „Am primit asigurări că Nokia Jucu nu va fi afectată de criza financiară şi că locurile de muncă sunt sigure. Pentru ca totul să fie perfect este nevoie de un parteneriat solid între sindicate şi patronat.
-Boc : „Investitia companiei Nokia la Cluj va duce, pe termen mediu, la crearea a nu mai putin de 15.000 de locuri de munca.
Boc: în februarie 2009
„Lucurile sunt sub control. Sunt aici pentru ca Guvernul are în acest moment preocuparea majoră de a păstra locurile de munca şi, evident, realizarea de investiţii că aceste locuri de muncă sa fie menţinute.”
2011 – „Nokia închide fabrica de la Jucu. 2.200 de angajaţi rămân fără loc de muncă”

Lasati un comentariu