Uniunea bancară este ilegală – document secret

• publicat la: 19 October 2012
Uniunea bancară este ilegală – document secret

Planul privind crearea unui mecanism unic de supraveghere in zona euro este ilegal, potrivit unei note juridice consultative secrete pentru ministrii de Finante din Uniunea Europeana, subminand eforturile liderilor europeni de a rezolva criza datoriilor suverane din uniunea monetara.

Potrivit documentului emis de departamentul juridic al Consiliului UE obtinut de Financial Times, planul merge “dincolo de competentele” prevazute in tratatele UE, urmarind schimbarea regulilor de guvernare din cadrul Bancii Centrale Europene, potrivit CNBC.

In document se arata ca fara modificarea tratatelor UE va fi imposibila investirea cu putere de decizie a unui consiliu de supervizare in cadrul BCE, asa cum este prevazut in planul prezentat de Comisia Europeana.

De asemenea, tarile membre ale UE care nu fac parte din zona euro, dar vor dori sa adere la regimul de supervizare nu vor avea posibilitatea legala de a vota deciziile BCE, desi aceasta este o cerinta importanta a unor tari precum Suedia si Polonia.

Totusi, documentul prevede posibilitatea unui compromis legal. Astfel, ar putea fi infiintat un consiliu care sa aiba ca atributie pregatirea unor proiecte de decizii de supervizare, ce ar urma sa fie aprobate la nivelul consiliului de guvernare al BCE.

Uniunea bancara este unul dintre cele mai importante subiecte pe agenda liderilor europeni reuniti cu ocazia summitului UE desfasurat la Bruxelles in perioada 18-19 octombrie.

sursa ziare.com

Lasati un comentariu