Centrul oncologic de la Oradea, inaugurat de Raed Arafat

• publicat la: 3 decembrie 2012
Centrul oncologic de la Oradea, inaugurat de Raed Arafat

Ministrul Sănătăţii, dr. Raed Arafat, a inaugurat duminică, la Oradea, Centrul integrat pentru tratament oncologic din cadrul Spitalului Municipal „Gavril Curteanu”, precum şi Secţia de gastroeneterologie de la Spitalul Judeţean, reabilitată cu fonduri de la minister, relatează Agerpres.

„Ceea ce vedem aici este exact acelaşi concept ca şi în sistemul de urgenţă: centre regionale şi centre zonale care să poată concentra forţe şi să deservească o populaţie mai mare. Acest centru este mai mult decât pentru bihoreni, pentru că va scădea presiunea de pe Cluj şi va prelua cel puţin încă unul sau două judeţe. Institutul de oncologie de la Iaşi este impresionant, cum este şi aici, totul este modern, iar în curând vom investi şi în Institutul de la Timişoara, care are studiu de fezabil în curs de finalizare, alt pas pe partea de oncologie. Dar este nevoie de alte câteva centre de acest fel în ţară, pe lângă institute,” a declarat ministrul Raed Arafat..

Noul Centru oncologic este una dintre cele mai importante investiţii realizate în ultimii 40 de ani în sistemul sanitar orădean, reprezentând totodată, o premieră pentru sectorul oncologic bihorean. Necesitatea realizării acestei investiţii s-a impus atât datorită numărului mare a bolilor oncologice în judeţul Bihor, cât şi a stării improprii a clădirii în care îşi desfăşurau activitatea medicală secţiile de oncologie.

Clădirea centrului are patru etaje, din care în prima etapă vor fi funcţionale două, cele destinate pentru oncologie medicală. Centrul mai are două secţii: Oncopediatrie şi Hematologie, plus un Laborator de Radioterapie, unde bolnavii vor fi trataţi cu un ultraperformant accelerator de particule care localizează tumoarea şi o necrozează cu ajutorul unui flux de lumină, fără să distrugă prea mult în jurul ei ţesuturile sănătoase.

Centrul din Oradea are la parter cabinetele ambulatorii de oncologie medicală, o capacitate de 70 de paturi pentru spitalizare continuă, fiecare cu baie proprie, plus încă alte 20 pentru aşa-numita spitalizare de zi.

Valoarea totală a investiţiei este 29.196.267 lei (fără TVA) din care 16.075.021 lucrări proiectare şi execuţie şi 13.121.246,36 aparatură medicală. Din suma totală, 80% fiind asigurată de Ministerul Sănătăţii, 20% de către bugetul local şi 200.000 de euro, din donaţii. Construcţia clădirii a început în 2010, când s-au aprobat şi indicatorii tehnico-economici pentru realizarea acestei investiţii, dar în anul 2012 s-a aprobat supraetajarea cu încă două nivele a Centrului Oncologic cu scopul asigurării spaţiului adecvat desfăşurării activităţii medicale în patologia hemato-oncologică, oncologie pediatrică şi transplant de celule stem.

sursa cotidianul.ro

Lasati un comentariu