481 de sancţiuni aplicate in două zile

• publicat la: 14 iulie 2013
481 de sancţiuni aplicate in două zile

La acest sfârşit de săptămână, poliţiştii sătmăreni au acţionat pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi a faptelor ce pot tulbura ordinea şi liniştea publică.

Acţiunile desfăşurate de poliţiştii structurilor de poliţie rutieră, ordine publică, prevenire şi transporturi au urmărit reducerea riscului rutier, în special a evenimentelor produse pe fondul vitezei excesive, precum şi prevenirea faptelor ce pot leza avutul public şi privat, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor.

Poliţiştii au acţionat pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, prevenirea faptelor antisociale şi depistarea persoanelor care, prin conduita lor, încalcă prevederile legale. Totodată, o atenţie deosebită a fost acordată zonelor din proximitatea ştrandurilor şi a staţiunilor de agrement din judeţ, frecventate la final de săptămână de numeroşi turişti.

În cadrul acestor activităţi au fost angrenaţi zilnic, pe lângă dispozitivele curente, câte 60 de poliţişti din cadrul structurilor de poliţie rutieră, ordine publică, prevenire şi transporturi. 

Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au distribuit materiale informative, au discutat cu sătmărenii, oferindu-le sfaturi utile pentru a-şi proteja bunurile şi a evita astfel să devină victime ale infracţiunilor.   

Pentru diminuarea riscului rutier şi impunerii respectării normelor rutiere, au fost aplicate 481 sancţiuni contravenţionale în valoare de   41 405 lei.

Printre cei sancţionaţi se numără 4 biciclişti, 20 mopedişti, 14 pietoni, 163 conducători auto care nu respectat regimul legal de viteză, 4 deoarece au efectuat depăşiri neregulamentare, 88 care nu au folosit centura de siguranţă,      5 pentru folosirea telefonului mobil în timpul conducerii, 58 care nu aveau documentele asupra lor, 57 care conduceau autovehicule ce prezentau defecţiuni tehnice, 12 pentru opriri sau staâionări în locuri interzise.

În data de 12.07.2013, în jurul orei 21,50, poliţiştii Secţiei Rurale Valea Vinului l-au depistat în trafic pe IOAN V., de 58 ani, care pe raza comunei Păuleşti conducea un autovehicul fără a poseda permis de conducere. În cauză s-a întocmit dosar penal, persoana în cauză fiind cecretată în stare de libertate.

În data de 13.07.2013, în jurul orei 20,00, poliţiştii Secţiei Rurale Gherţa Mică l-au depistat în trafic pe VASILE C., de 48 ani, care, pe strada Pădurii din comuna Batarci, a condus un autovehicul neînmatriculat pe care erau aplicate plăcuţe de înmatriculare cu numere false. Conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal, fiind cercetat în stare de libertate.

În data de 13.07.2013, în jurul orei 04,20 poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Satu Mare l-au depistat în trafic pe ROBERT T., de 21 ani, care a condus o mopedă fără a poseda permis de conducere şi în timp ce avea o o concentraţie de 0,93 mg alcool/litru aer expirat. În cauză s-a intocmt dosar penal, conducătorul auto fiind cercetat în stare de libertate.        

    Activităţi desfăşurate pe linie de ordine publică şi prevenire a infracţiunilor

În vederea menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă publică, lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare au aplicat 102 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de  30 550  lei  şi au constatat următoarele infracţiuni:

 

             Poliţiştii  Serviciului de Investigare a Fraudelor îi cercetează în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune pe FLORICA A, de 32 ani şi CONSTANTIN G., de 27 ani, care, în perioada 01.06 – 12.07.2013 nu au înregistrat 52 de persoane în registrul de evidenţă al zilierilor al unei societăţi din judeţul Maramureş, care au prestat diferite servicii pentru această societate pe raza localităţii Borleşti, neachitându-le astfel salariile. În cauză urmează a se stabili prejudiciul cauzat. Cercetările continuă în vederea tagerii la răspundere penală a celor ce se fac vinovaţi de încălcarea prevederilor art.215 alin 1,3 din Codul Penal, a art.279 ind.1 din Legea nr.53/2003.        

 

 În data de 13.07.2013, în jurul orei 15,00, poliţiştii Postului Călineşti Oaş au fost sesizaţi de vânzătoarea unui magazin din comună că o persoană necunoscută a sustras din magazin mai multe produse alimentare şi alte bunuri, în valoare totală de 220 lei. În urma verificărilor persoana a fost identificată ca fiind FLOARE S., de 48 ani. Prejudiciul a fost recuperat, iar cercetările continuă cu autoarea în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

 

           

În data de 12.07.2013, poliţiştii Postului comunal Micula l-au identificat şi prins pe GAVRIL H., de 44 ani, care, în data de 10.07.2013, din faţa unui magazin situat în comuna Micula a furat o bicicletă. Prejudiciul a fost recuperat iar autorul este cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

 

 Poliţiştii Postului comunal Acâş i-au identificat pe CRISTINEL V, de 25 ani şi STELIAN M., de 45 ani, care, în cursul zilei de 07.07.2013, la ieşirea din localitatea Unimăt, de pe un teren proprietatea Primăriei comunei Acâş, au tăiat fără drept şi sustras 16 arbori de esenţă salcâm, cu diametre între 10 – 20 cm, cauzând un prejudiciu de 200 lei. Materialul lemnos a fost valorificat cu 100 lei.

Cercetările contină cu autorii în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de material lemnos.

 În data de 13.07.2013, în jurul orei 14,30, cu ocazia serviciului de patrulare, patrula mixtă formată dintr/un poliţist al Poliţiei oraşului  Negreşti Oaş şi un jandarm al subunităţii din Negreşti Oaş l-au identificat şi prins pe IOAN F., de 49 ani, din Carei, urmărit general, condamnat la 4 ani închisoare pentru furt. Acesta a fost încarcerat în vederea ispăşirii pedepsei privative de libertate.·         

 Evenimente rutiere

 

            În data de 12.07.2013, în jurul orei 15,55, pe Bulevardul Transilvania din Satu Mare, VIOREL M., de 38 ani, conducând un autovehicul nu a acordat prioritate mopedei condusă de GEORG H. De 49 ani, intrând în coliziune cu aceasta. În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a mopedistului. Cercetările în cauză continuă.

 

            În data de 12.07.2013, în jurul orei 21,00, pe Bulevardul Lucian Blaga din Satu Mare, CRISTINA I, de 22 ani, conducând un autovehicul, fără a acorda prioritate de trecere unui alt autovehicul, condus regulamentar de DARIUS B., de 22 ani, a intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto CRISTINA I. Cercetările în cauză continuă.

 

 

 

 

Lasati un comentariu