CODUL RUTIER se modifică din 8 august

• publicat la: 31 July 2013
CODUL RUTIER se modifică din 8 august

Regulamentul de aplicare a Codului Rutier se modifică din nou, începând cu data de 8 august 2013. Din această dată, unii şoferi nu vor mai avea voie să traverseze drumurile publice pe trecerile destinate pietonilor şi nici să transporte persoane în stare de ebrietate. De asemenea, sunt actualizate reglementarile privind obţinerea permisului de conducere, după ce noi reguli în domeniu au intrat în vigoare la începutul lunii iunie.

Regulamentul de aplicare a Codului Rutier va fi modificat, după ce un act normativ în acest sens a fost publicat recent. Hotărarea Guvernului nr. 480/2013 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 454, din 24 iulie 2013 va intra în vigoare la 15 zile de la publicare, adică în 8 august, scrie avocatnet.ro.

Conform acestui document, vor avea dreptul să conducă vehicule din categoria Tr şi posesorii permiselor de conducere valabile pentru una dintre categoriile B, BE, C sau CE, după cum urmează:

- posesorul permisului de conducere valabil pentru categoria B are dreptul să conduca tractor rutier, cu masa maximă autorizată de până la 3.500 kg, la care se poate ataşa o remorcă a cărei greutate maximă autorizată să fie mai mică de 750 kg;
- posesorul permisului de conducere valabil pentru categoria BE are dreptul să conducă tractor rutier, cu masă maximă autorizată de până la 3.500 kg, la care se poate ataşa o remorcă a cărei greutate maximă autorizată să fie mai mică de 3.500 kg;
- posesorul permisului de conducere valabil pentru categoria C are dreptul să conducă tractor rutier, cu masă maximă autorizată mai mare de 3.500 kg, la care se poate ataşa o remorcă a cărei greutate maximă autorizată să fie mai mică de 750 kg;
- posesorul permisului de conducere valabil pentru categoria CE are dreptul să conducă tractor rutier, cu masă maximă autorizată mai mare de 3.500 kg, la care se poate ataşa o remorcă a cărei greutate maximă autorizată să fie mai mică decât greutatea maximă a tractorului. Până acum, regulamentul stabilea doar ca posesorul permisului de conducere valabil pentru una dintre categoriile B, C sau CE are dreptul să conducă şi vehicule din categoria Tr, fără alte specificaţii în plus.

De asemenea, noile dispoziţii introduse prin HG nr. 480/2013 stabilesc ca şoferilor ce se deplasează pe vehicule din categoriile AM, A1, A2 şi A le este interzis să traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor.

Totodată, este interzis şi transportul persoanelor în stare de ebrietate pe autovehicule din categoriile AM, A1, A2 şi A.

Conform Codului Rutier, este vorba de următoarele categorii:

- categoria AM: mopede
- categoria A1: motociclete cu cilindree maximă de 125 cm3, cu puterea maximă de 11 kW şi cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg; tricicluri cu motor cu puterea maximă de 15 kW;
- categoria A2: motociclete cu puterea maximă de 35 kW, cu un raport putere/greutate care nu depăşeşte 0,2 kW/kg şi care nu sunt derivate dintr-un vehicul având mai mult de dublul puterii sale;
- categoria A: motociclete cu sau fără atas şi tricicluri cu motor cu puterea de peste 15 kW;

În ceea ce priveşte obţinerea permisului de conducere, dispozitiile ce vor intra în vigoare în 8 august stabilesc , la art. 36, că, cursul de pregătire teoretică şi practică pentru susţinerea examenului de permisului de conducere este valabil un an de la data absolvirii.

De asemenea, conform prevederilor HG nr. 480/2013, candidaţii care au fost declaraţi “admis” la proba teoretică şi nu au finalizat examenul pentru obţinerea permisului de conducere vor susţine proba practică în conformitate cu reglementarile în vigoare la data promovării probei teoretice.

Amintim că regulile privind examenul de obţinere a permisului auto au fost modificate recent, prin Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 82/2013, intrat în vigoare din 11 iunie 2013.

Conform acestui act normativ, examinarea candidatilor se va realiza in aceeasi zi in care acestia se inscriu pentru sustinerea examinarii. “Candidatii vor sustine proba teoretica in aceeasi zi in care sunt inregistrati in aplicatia informatica de examinare. In caz contrar, inregistrarea isi pierde valabilitatea”, se precizeaza in Ordinul MAI nr. 82/2013.

Pana la data de 19 ianuarie 2014, pregatirea teoretica si practica prin cursuri organizate de unitati se considera realizata in situatia candidatilor la examenul pentru obtinerea permisului de conducere din categoria AM, care fac dovada ca au absolvit cursul de legislatie rutiera in cadrul unei unitati autorizate de pregatire a conducatorilor de autovehicule, anterior datei de 19 ianuarie 2013.

Concret, acestia se vor putea programa la examen fara sa mai faca dovada absolvirii unei scoli de soferi, adica doar in baza urmatoarelor documente:

- cererea-tip, semnata de candidat
- certificatul de cazier judiciar in termenul de valabilitate
- copia actului de identitate valabil
- dovada de plata a taxelor si tarifelor aferente obtinerii permisului de conducere

Cum se va obţine permisul pentru mopede

Potrivit noilor reglementari rutiere, aplicabile de la 19 ianuarie 2013, mopedele sunt considerate autovehicule, ceea ce inseamna ca pentru a le conduce este nevoie de permis de conducere. Motiv pentru care in Codul Rutier s-a introdus categoria de permis AM, care poate fi obtinut numai de persoane cu varsta minima de 16 ani impliniti.

Actul normativ publicat recent intregeste, practic, procedura de examinare in vederea obtinerii permisului de conducere din categoria AM (mopede), ca urmare a includerii acestora in categoria autovehiculelor, respectiv procedura de examinare in traseu a conducatorilor de vehicule din categoria A, A1, si A2.

In acest sens, Articolul 10 al Ordinului MAI nr. 268/2010 privind procedura de examinare pentru obtinerea permisului de conducere se va completa cu noua categorie AM, dupa cum urmeaza: “a) pentru categoriile AM, A1, A2 si A, testul cuprinde 20 intrebari, timpul de solutionare fiind de 20 minute. Se declara „admis” candidatul care raspunde corect la cel putin 17 intrebari”.

In plus, potrivit prevederilor cuprinse de actul normativ, testul va cuprinde si notiuni specifice categoriilor pentru care se sustine examinarea, astfel ca pentru categoriile AM se va tine cont si de urmatoarele:

- folosirea echipamentelor de protectie, cum ar fi: manusile, cizmele, imbracamintea si casca;
- vizibilitatea motociclistilor pentru ceilalti participanti la trafic;
- riscurile legate de diferitele conditii de circulatie, acordandu-se atentie si portiunilor alunecoase de sosea, gurilor de canal, marcajelor rutiere aplicate pe carosabil, sinelor de tramvai etc;
- elementele mecanice legate de siguranta conducerii auto, acordandu-se atentie si comutatorului pentru intreruperea curentului in cazuri de urgenta, curelei de transmisie si nivelului de ulei;In ceea ce priveste sustinerea probei practice, noile reglementari stabilesc ca aceasta se va realiza astfel: numai in poligon, pentru autovehiculele din categoria AM;
- in poligon si traseu, pentru autovehiculele din categoriile A1, A2 si A;
- numai in traseu, pentru autovehiculele din categoriile B1, B, BE, C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb si Tv.

continuare pe jurnalul.ro

Lasati un comentariu